INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

REZUMAT VIDEO Tottenham spulberă tot în Premier League! Ange Postecoglou: „Nu ne treziți, lăsați-ne să trăim visul!”

Ange Postecoglou
Ange Postecoglou

Articol de - Publicat sambata, 28 octombrie 2023 18:24 / Actualizat sambata, 28 octombrie 2023 18:24

Ange Postecoglou (58 de ani), euforic după succesul cu 2-0 împotriva lui Crystal Palace, rezultat ce o distanțează pe Tottenham la șefia Premier League, la 5 puncte de Manchester City și Arsenal: „Jucăm la un club extraordinar și pentru mine e foarte important să le oferim fanilor noștri bucurie, încredere și speranță”.

Tottenham își continuă perioada magică și rămâne lider în Premier League, după 10 etape în care nu are nicio înfrângere. Seriei extraordinare i-a fost adăugată victoria de aseară, 2-0 în derbyul londonez cu Crystal Palace. A patra consecutivă în campionat, singurul pas greșit pentru The Spurs fiind eliminarea din Cupa Ligii, acum două luni, după loviturile de departajare, cu Fulham

De peste o jumătate de secol, mai precis din sezonul 1960-1961, în care a cucerit titlul și Cupa Angliei, Tottenham nu a mai reușit un start atât de bun. Nici avantajul de cinci puncte față de locul secund (împărțit de Man. City și Arsenal) nu a mai fost atât de mare de 63 de ani, de când a terminat campionatul cu un avans de opt puncte.

El Clasico nebun decis în 90+2 » Barcelona domină tot meciul, dar Real Madrid smulge victoria! Bellingham, execuție de zile mari
BARCELONA - REAL MADRID 1-2
El Clasico nebun decis în 90+2 » Barcelona domină tot meciul, dar Real Madrid smulge victoria! Bellingham, execuție de zile mari

Ange Postecoglou, antrenorul lui Tottenham: „Mă bucur de fiecare zi aici”

Managerul Ange Postecoglou este în al nouălea cer și nu-și ascunde emoțiile: „Mă bucur de fiecare zi și aș vrea ca jucătorii să se bucure și ei la fel ca mine. Nu pentru că suntem în fruntea clasamentului, ci pentru că ne trăim visul. Jucăm la un club extraordinar. Pentru mine e foarte important să le oferim fanilor bucurie, încredere și speranță. 

De aceea sunt făcute cluburile de fotbal și avem nevoie să păstrăm acest spirit și legătura cu ei. Facem ceea ce iubim să facem, restul e despre cum ne onorăm responsabilitatea pe care o avem. Visurile durează atâta vreme cât tu le alimentezi cu performanțe sau până când te trezește cineva. Nu simt însă că vreunul dintre jucătorii mei plutește când privește clasamentul".

26 de puncte din 30 posibile pentru Tottenham!

Australianul de 58 de ani a devenit primul antrenor debutant din istoria Premier League care obține 26 de puncte din 30 posibile după 10 runde! A atins o barieră pe care n-au putut s-o ajungă nume ilustre ca Mourinho, Ancelotti, Rafa Benitez, Conte și Tuchel. 

De 8 sezoane, de la campionatul disputat și pierdut în favoarea lui Leicester, n-au mai visat fanii The Spurs la primul loc. Numai două remize a înregistrat Tottenham, cu Brentford și Arsenal (ambele meciuri terminate cu 2-2), în rest a obținut succese pe linie și a încântat asistența.

Nu contează că și-a pierdut golgheterul, pe Harry Kane, vândut la Bayern, pentru că a inventat altul. Sud-coreeanul Son Heung-Min are 8 reușite, cu una mai puțin decât Haaland, și este secondat excelent de James Maddison (3 goluri). Doar Aston Villa și Newcastle au un atac mai prolific, iar defensiva lui Spurs e la nivelul celei a lui Liverpool și Newcastle.

Boloca, show în Sassuolo - Bologna » Românul care refuză naționala a marcat un gol de senzație în Serie A

Dennis Man, în mare formă la Parma » „Dublă” în prima repriză cu Ascoli

Citește și:
Universitatea Craiova a închis al cincilea transfer al verii! Contract pe trei ani + toate detaliile financiare
Superliga
Universitatea Craiova a închis al cincilea transfer al verii! Contract pe trei ani + toate detaliile financiare
„Doar ei pot să facă asta” » Gary Lineker a indicat singura echipă care ar putea împiedica Franța
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„Doar ei pot să facă asta” » Gary Lineker a indicat singura echipă care ar putea împiedica Franța
Rapid a anunțat oficial al 4-lea transfer al verii și a pornit furtuna: „Satelit. Luăm toate resturile”
Superliga
Rapid a anunțat oficial al 4-lea transfer al verii și a pornit furtuna: „Satelit. Luăm toate resturile”
Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”
FOTO Soluție pentru a preveni inundațiile la metrou, utilizată în marile orașe europene
Profit.ro
FOTO Soluție pentru a preveni inundațiile la metrou, utilizată în marile orașe europene
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Emma Răducanu a apărut în cârje și alături de noul iubit după retragerea de la Wimbledon

Apar noi probe despre Alessandro Bastoni în scandalul prostituatelor de lux: „Minora te vrea și are chef de distracție...”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează