Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat sambata, 25 noiembrie 2023 09:00 / Actualizat sambata, 25 noiembrie 2023 10:14
Cristiano Bergodi (59 de ani) s-a născut în Italia, iar maximum carierei l-a petrecut la Lazio, formație pentru care a jucat aproape 200 de meciuri. Explică motivele pentru care n-a jucat niciun meci în Squadra Azzurra și cum a ajuns să fie antrenor în fotbalul românesc, asta după ce antrenase la nivelul ligilor 3 și 4 din Italia.
- Emisiunea „ Prietenii lui Ovidiu” poate fi urmărită pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
- Cristiano, ai jucat peste o sută de meciuri la Lazio, dar n-ai prins deloc națională.
- Pentru că erau jucători incredibil de buni. Maldini, Tassotti, Bergomi sau Franco Baresi. În anii '90, Italia a avut cea mai bună echipă națională și chiar dacă era cariera mea maximă, erau jucători prea mari.
- La fotbal cum ai ajuns?
- Tata m-a dus la copii la zece ani. Acolo era un fost jucător paraguayan de la Lazio, Dionisio Arce. El m-a dus să dau o probă cu băiatul lui, care avea aceeași vârstă. El cunoștea conducătorii de la juniori și am rămas la Lazio. Trei ani am fost la Lazio, apoi am ajuns nouă ani la Pescara și încă șapte la Lazio.
- Erai înalt pentru un fundaș central?
- 1,90. M-a ajutat foarte mult înălțimea pentru că aveam și o tehnică bună. Nu vreau să fiu arogant, dar mă descurcam cu mingea și la cap, și jos. Eu de la 13-14 ani jucam la mijlocul terenului și un antrenor de la Pescara m-a retras, într-un amical, fundaș central.
- Ce calități aveai?
- Chiar dacă eram un pic lent, aveam simțul tactic și gândeam repede. Eram mai elegant, dar uneori mai băgam și material! Cel mai mult m-a ajutat caracterul. De a încerca să nu descurajez pe nimeni. Am reușit întotdeauna. Am avut și eu probleme cu antrenorii, dar de fiecare dată am reușit cu caracterul.
- Și cu antrenoratul cum ai început?
- Ca antrenor al Federației din Italia la copii. Apoi am trecut în Liga 4 și Liga 3. Am devenit antrenor secund la Lazio, iar când eram la Lecce am fost sunat de Renzo Rossi, care era prietenul meu, aflat de mulți ani în București. M-a sunat și m-a întrebat dacă vreau să lucrez în România. I-am zis: "Vedem". Am mers la un meci de Cupa României și am semnat cu FC Național. Păcat că totul e în ruină acum.
- Știai ceva de România?
- La acea vreme știam doar de Hagi, Dănuț Lupu, Sabău, Florin Răducioiu. Nu știam nimic despre România.
- Și-au trecut 18 ani de la prima ta venire în România.
- M-am simțit foarte bine și am rămas mereu în legătură cu fotbalul românesc chiar dacă am plecat doi ani la Modenna. Seara mă uitam mereu la ziarele online din România și-am păstrat legătura cu limba, cu ce se întâmpla în campionat. Mi-a fost de folos când m-am reîntors, pentru că n-am luat-o de la zero.
- La FC Național ce ți-a plăcut cel mai mult?
- Că erau suporteri bătrâni și veneau mereu la antrenamente și meciuri. Chiar dacă erau puțini ca număr, erau extraordinari. M-am atașat de club și pentru că a fost primul meu club în România. Aveau și culorile celeste ca Lazio. Am fost acum câțiva ani și-am văzut că totul e o ruină și e mare păcat. Era o bază frumoasă, era un mediu OK pentru fotbal.
Citește și:
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
){kind=small}
){kind=small}
