Articol de Sergiu Alexandru, Andrei Furnigă (video) - Publicat sambata, 03 februarie 2024 09:29 / Actualizat sambata, 03 februarie 2024 10:08
Învinsă de FCU Craiova, 1-2, Dinamo riscă să-și piardă unul dintre jucătorii care a evoluat cel mai mult în acest sezon: Hakim Abdallah.
Atacantul de 26 de ani, din Madagascar, a fost integralist în partida din Bănie, dar la final a acuzat probleme medicale. El a fost surprins de reporterii Gazetei Sporturilor acuzând dureri la piciorul drept.
VIDEO Hakim Abdallah, cu probleme după FCU Craiova – Dinamo
Acesta a mers cu greu către autocarul lui Dinamo, șchiopătând și acuzând dureri. Urmează ca staff-ul medical al „câinilor” să facă mai multe investigații și să vadă dacă acesta va fi apt pentru următorul meci, Farul – Dinamo, programat pe 12 februarie.
Adus de Dinamo în vară, Hakim Abdallah nu a impresionat în tricoul alb-roșu. A bifat 25 de meciuri în toate competițiile și a reușit doar trei goluri.
Concluziile lui Zeljko Kopic, după FCU Craiova - Dinamo 2-1
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor”, n-a fost mulțumit de evoluția elevilor lui, fiind deranjat de lipsa intensității și de modul în care Dinamo a intrat în meci.
„În primul rând, sunt dezamăgit de prestația din prima repriză. Credeam că am făcut un pas în față, dar azi ne-am dat doi înapoi. N-am fost agresivi, cum am stabilit. N-am luptat pentru mingea a doua, am stat departe de adversari. Am primit un gol, ne-am creat și noi câteva ocazii.
În repriza secundă, Lucas a avut ceva probleme. Am schimbat totul, am încercat să dominăm partida. Nu am avut nici noroc în câteva faze, Gregorio a lovit bara. Dar n-a fost un meci reușit.
Am încercat, însă e un moment dificil pentru noi. După meciul cu Rapid, la antrenamente, am simțit că ne putem ridica nivelul. Apoi am intrat pe teren și am văzut altceva. Avem nevoie de stabilitate mentală, trebuie să facem ce stabilim. Cam asta e”, a spus Zeljko Kopic la Orange Sport.