Articol de Marius Mărgărit - Publicat duminica, 04 februarie 2024 22:22 / Actualizat duminica, 04 februarie 2024 23:03
Recent, referindu-se la cazul lui Xian Emmers (24 de ani), antrenorul Cristiano Bergodi a lăsat să se înțeleagă că nu se mai bazează pe serviciile belgianului, accidentat din octombrie la tendonul degetului mare de la piciorul drept.
„E o situaţie grea cu el, nu ştiu dacă revine. În cantonamentul din iarnă a simţit imediat durere. Şi, probabil, am pierdut timp cu el. Emmers poate nu mai este în planurile noastre, nu știu, vedem. E bine că au venit alţi jucători", a spus tehnicianul.
Emmers are susținerea lui Dan Șucu, acționarul majoritar de la Rapid
Ulterior a mai apărut și informația că rapidiștii ar fi supărați pe belgian fiindcă acesta ar fi refuzat să se opereze.
Însă surse din cadrul clubului susțin exact contrariul: „Domnul Șucu a spus la club că este chiar deranjat de aceste zvonuri din presă. Emmers este unul dintre jucătorii săi favoriți, pentru determinarea și ambiția pe care le arată pe gazon.
A mai zis că, poate nu întâmplător, cu Emmers în teren, în cea mai bună formă, Rapid a înregistrat o serie de 14 meciuri fără înfrângere. Așa că mijlocașul are susținerea dânsului, nu e nimeni supărat pe el”.
Emmers se simte deja mai bine și este așteptat să revină la antrenamentele echipei până la sfârșitul lui februarie. Iar acționarul majoritar Dan Șucu este decis să se folosească de faptul că Rapid are prima opțiune de prelungire a contractului său, care expiră în această vară.
Chiar a motivat că „este un copil foarte dedicat și muncitor, care nu caută alibiuri în această accidentare. El e primul care vrea să joace și merită tot respectul nostru".
Și în cazul lui Jayson Papeau (27 ani), a cărui înțelegere cu vișiniii se termină tot în iunie, situația este asemănătoare, Rapid dorind să-i prelungească și lui contractul.
Lui Emmers i s-a greșit tratamentul
Aceleași surse explică ce s-a întâmplat cu Emmers: „În primă fază, un medic i-a greșit tratamentul. Este o accidentare foarte complicată, iar lui Xian ar fi trebuit să i se imobilizeze piciorul în primele 12-14 zile. S-a mers însă pe un tratament care nu a dat rezultate și așa s-a pierdut timpul.
Ulterior s-a apelat la un alt chirurg, care i-a făcut un nou tratament, însă nici acela nu a mers foarte bine. I s-a sugerat și varianta operației, dar de către un medic care nu cunoștea cazul în amănunt. Însă intervenția chirurgicală în acest gen de cazuri este foarte dificilă.
Emmers a vrut să audă o opinie și din Belgia, unde i s-a spus că nu e nevoie să se opereze. Iar Rapid a acceptat, tocmai fiindcă aceasta era ultima variantă de luat în calcul".
Emmers se tratează în Belgia
Jucătorul se tratează și acum la o clinică de acolo și lucrurile se îndreaptă spre normalitate. Iar costurile pentru refacere vor fi suportate în totalitate de Rapid.
La fel ca și în cazul lui Mattias Kait, care suferă de o pubalgie, de care s-a tratat inițial în Portugalia, iar acum își continuă recuperarea la București. Și el ar putea să revină pe teren în martie.
Albu ar putea pleca
Și mijlocașul Alexandru Albu (30 de ani) a intrat în ultimele 6 luni de contract. La club au venit câteva oferte și din spațiul arab, dar și din Europa. Sunt discuții, dar deocamdată în fază incipientă, Rapid și-ar dori să-l păstreze pe mijlocaș până la finalul sezonului, chiar dacă în vară ar pleca liber.
La Albu ar conta și factorul vârstă, conducătorii giuleșteni înțelegând că pentru el ar fi o bună oportunitate de a câștiga mult mai mult decât la Rapid.