Articol de Adrian Duţă - Publicat vineri, 05 aprilie 2024 00:22 / Actualizat vineri, 05 aprilie 2024 10:50
Chelsea a câștigat cu Manchester United, scor 4-3, într-unul dintre cele mai nebune meciuri din istoria Premier League.
Chelsea a condus cu 2-0, United a făcut 3-2, însă gazdele au câștigat cu două goluri marcate în prelungiri.
Rezumat video: meci de senzație între Chelsea și Manchester United
Meciul de pe Stamford Bridge a început abrupt, cu gazdele care au deschis scorul în minutul 4, prin Gallagher. Doar un sfert de oră mai târziu, Cole Palmer a transformat un penalty și se părea că United va fi demolată. Doar că nu a fost așa, „diavolii” au egalat în 6 minute.
Garnacho a marcat, din postură de 1 la 1 cu portarul advers, cu un șut plasat la colțul lung. Apoi, Bruno Fernandes a înscris cu o lovitură superbă de cap. Portughezul s-a aflat la capătul unei centrări perfecte din flancul stâng. Garnacho a reușit „dubla” în minutul 67 și meciul se îndrepta spre victoria lui United. Însă Dalot a făcut o gafă incredibilă în prelungiri.
A fost depășit de Madueke, a luat-o la goană după el, s-a împiedicat și l-a faultat pe jucătorul lui Chelsea în careu. S-a dat penalty, iar Palmer a marcat fără emoții. Ce a urmat e de povestit nepoților. Chelsea a recuperat imediat după ce United a început mingea de la centru și a plecat pe contraatac.
A fost aproape de gol, dar șutul lui Chukwuemeka a fost deviat puțin pe lângă poartă. Cornerul care a urmat a fost executat rapid, mingea a ajuns la Palmer, care a tras năpraznic de la 16 metri. Mingea a fost deviată și a intrat în plasă. Chelsea a revenit și a întors meciul în ultimele două minute din prelungiri.
FINAL. Chelsea - Manchester United 4-3
Chelsea - Manchester United, echipe de start:
Chelsea: Petrovic - Gusto, Disasi, Badiashile, Cucurella - Caicedo, E. Fernandez - Palmer, Gallagher, Mudryk - Jackson
Rezerve: Bettinelli, Casadei, Chalobah, Chukwuemeka, Gilchrost, Madueke, T. Silva, Sterling, Tauriainen
Antrenor: Mauricio Pochettino
Manchester United: Onana - Dalot, Varane, Maguire, Wan-Bissaka - Casemiro, Mainoo - Antony, B. Fernandes, Garnacho - Hojlund
Rezerve: Heaton, Amrabat, Diallo, Eriksen, J. Evans, Kambwala, McTominay, Mount, Rashford
Antrenor: Erik Ten Hag
Stadion: Stamford Bridge
Arbitru: Jarred Gillett