Articol de George Nistor - Publicat miercuri, 10 aprilie 2024 19:49 / Actualizat miercuri, 10 aprilie 2024 22:04
Eșecul Rapidului cu CFR Cluj, 1-4, pe teren propriu, i-a dezamăgit profund pe conducătorii și suporterii giuleșteni, după ce în urmă cu trei săptămâni încă mai sperau la titlu. Dan Șucu și Victor Angelescu sunt dispuși să facă o adevărată revoluție în lot pentru ca în următorul sezon echipa să arate mai multă deteminare în momentele critice.
- Rapid - Sepsi se joacă luni, de la 20:30, în cea de-a patra etapă a play-off-ului Superligii. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis la TV pe Primasport 1, Orangesport 1 și Digisport 1.
După o stagiune în care investițiile în jucători au avut la bază criterii din sfera performanței, cei doi acționari au în plan să evalueze posibilele ținte de transfer din mai multe perspective, printre care și viața sportivă, pentru a evita evenimentele precum cel de la Iași, în care Alexandru Albu și Andrei Borza au petrecut în club.
Un cuvânt de spus îl va avea cu siguranță și antrenorul principal, incert în acest moment ca urmare a parcursului din ultima vreme. Cristiano Bergodi este tot mai contestat de suporteri, astfel că tehnicianul italian are șanse mari să fie demis la finalul lunii iunie, atunci când campionatul intern ajunge la final. Doar poziția în clasament nu aduce schimbarea mai devreme: vișiniii ocupă locul 4 în Superliga, la 3 puncte în spatele Universității Craiova, ocupanta celei de-a treia poziții, cea care duce în play-off-ul de Conference League.
Revoluție internă la Rapid: transferuri „mai atente”, vin tinerii împrumutați și pleacă nemotivații
Conducerea Rapidului a început deja să contureze primele transferuri pentru perioada de mercato din vară. Fundașul Darko Velkovski (28 de ani), de la Dinamo, este monitorizat de către giuleșteni pentru un transfer din postura de jucător liber de contract, din informațiile GSP.ro, iar lista nu se oprește aici.
Mijlocașul central Mino Sota (29 de ani), intrat în ultimele luni de contract cu Hermannstadt, și Louis Munteanu (21 de ani), aflat în proprietatea Fiorentinei, împrumutat la Farul până în iunie, sunt și ei, de mai multe luni, pe radarul lui Dan Șucu, care plănuiește să reformeze echipa fără ca aceasta să sufere din punct de vedere valoric.
Dacă mutarea japonezului în Giulești pare o tranzacție facilă, cea a atacantului cu 8 goluri în Superliga pentru formația lui Gică Hagi este sub semnul întrebării, întrucât și Gigi Becali luptă pentru obținerea semnăturii.
Chiar și așa, Rapid poate spera că îi va convinge pe italieni cu o sumă de transfer substanțială, în situația în care plecarea iminentă a lui Rrahmani ar umple conturile clubului.
Dragoș Grigore, Alexandru Albu, Damjan Djokovic și Cătălin Cîrjan sunt ca și plecați din Giulești, aportul lor fiind mult sub așteptări. Cătălin Vulturar, Claudiu Micovschi și Rareș Pop, toți împrumutați la UTA, respectiv Cristi Ignat, împrumutat la Mioveni, vor reveni din vară la gruparea giuleșteană și au șanse mari de a rămâne pentru următoarea stagiune.
Hromada și Braun ar putea completa lista plecărilor. Andrei Borza, dezamăgirea sezonului
Întotdeauna orientat să analizeze la rece, Dan Șucu va trage linie la finalul sezonului, atunci când va fi momentul zero.
Mijlocașul Jakub Hromada, împrumutat de la Slavia Praga, va afla abia în iunie dacă va fi achiziționat definitiv de către Rapid, în schimbul sumei de 500.000 de euro. Cehul a avut câteva meciuri bune la Rapid, însă nu a convins pe deplin. În etapa a 29-a a sezonului regulat, în care giuleștenii s-au deplasat în Bănie pentru a o înfrunta pe Universitatea Craiova (1-1), Hromada a înscris unicul gol al oaspeților, însă din acel moment prestațiile sale au fost tot mai slabe.
Andrei Borza, transferat pentru 800.000 de euro de la Farul Constanța, a fost mutarea care a pus conducerea rapidistă pe gânduri. Potențialul său evident a contrastat puternic, de-a lungul campionatului, cu lipsa de determinare și ieșirea în decor de la Iași, după un eșec cu Poli (1-3), în Copou. Locul său a fost luat de Robert Bădescu, produs al clubului, însă tinerețea acestuia „trădează” în unele dueluri cu adversare importante.
Nici Christopher Braun nu este sigur că va rămâne la Rapid. În primele partide, a avut evoluții certe, atât din punct de vedere defensiv cât și ofensiv, dar oscilează de multe ori în flancul drept. În ultimul meci disputat, cu CFR Cluj, fosta sa echipă, a fost printre cei mai slabi din echipa lui Bergodi. Philip Otele și Aly Abeid l-au pus în mare dificultate timp de 90 de minute.
Sunt anumiți jucători care ne-au dezamăgit. Vom lua anumite măsuri foarte dure cu anumiți jucători. Dacă nu înțeleg ce vrem să facem aici, nu vor mai rămâne. Am luat decizia să nu ne mai bazăm pe alți jucători, după ce am vorbit și cu Cristiano. Nu ne vom mai baza pe ei. De la unii avem așteptări mai mari. Nu aș vrea să generalizez. Sunt unii jucători care au venit și trag foarte mult.
- Victor Angelescu după Rapid - CFR Cluj 1-4
Ești expert în Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe derby-ul CFR Cluj - FCSB și câștigă premiile puse în joc!