FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Neil Lennon le-a vorbit scoțienilor despre proiectul său de la Rapid: „Începem de la zero. Patronul a scăpat de oamenii care nu erau profesioniști și are planuri mari”

Neil Lennon a vorbit în Scoția despre Rapid +7   FOTO
Neil Lennon a vorbit în Scoția despre Rapid

Articol de - Publicat duminica, 26 mai 2024 11:29 / Actualizat duminica, 26 mai 2024 13:25

Nord-irlandezul Neil Lennon, noul antrenor al Rapidului, a fost prezent la o emisiune în Scoția și a vorbit despre noua sa aventură.

În direct la emisiunea „PLZ Soccer - The Football Show”, Neil Lennon a fost invitat să prefațeze finala Cupei Scoției (Celtic - Rangers 1-0), în calitate de fost antrenor al învingătorilor. Iar înainte de analiza derby-ul, Neil Lennon le-a vorbit scoțienilor despre Rapid.

The Sun titrează: „Omul care l-a blocat pe Messi așteaptă telefonul lui Lennon să vină la Rapid”
RAPID
The Sun titrează: „Omul care l-a blocat pe Messi așteaptă telefonul lui Lennon să vină la Rapid”

Neil Lennon a vorbit în Scoția despre Rapid: „Domnul Șucu e foarte ambițios”

„Avem o șansă să luptăm pentru titlu. Patronul are planuri mari pentru club. E ambițios. Avem un stadion nou, o bază bună de pregătire, deci clubul s-a mișcat în direcția corectă. Vrea să lupte pentru titlu, iar asta mă atrage. Am mai avut și alte oferte, dar cred că am mers într-o țară în care investițiile cresc și fotbalul se transformă.

De exemplu, România s-a calificat la EURO și există un mare interes pentru fotbal în țară. Au apărut și stadioane noi, există o infrastructură bună. Sunt trei echipe mari, Steaua, Dinamo și Rapid. Când jucăm cu Steaua, jucăm pe stadionul național. Sunt 50.000 de oameni în tribună.

L-am cunoscut pe patron, domnul Șucu, în Grecia. E impresionant. Are etică, are principii și vrea să facă lucrurile corect. Nu vrea ca doar prima echipă să fie bună, ci și clubul, să construiască ceva pentru tineri. Ăsta e planul lui. E foarte ambițios, e foarte bogat și iubește fotbalul. Începem de la zero. Patronul știe de probleme. Avem un nou antrenor, un nou staff, un nou director sportiv. A scăpat de oamenii cu care nu era fericit și desprecare credea că nu-și fac treaba într-un mod profesionist.

Deja ne uităm la jucători. Directorul sportiv are deja o listă de jucători și încercăm să facem primele transferuri. Voi fi ajutat și de Bogdan Lobonț, care a fost portar la Ajax și Roma. El face parte din echipă, a fost interimar. Am discutat cu el, vine cu noi în staff. Are și experiență și mă va ajuta să colaborez cu jucătorii și cu staff-ul.

Sunt foarte încântat, am energie. E un mediu nou, o cultură nouă, dar abia aștept această provocare”, a declarat Neil Lennon.

Cum o să rezist presiunii? Încearcă să trăiești în Glasgow. Presiunea e un privilegiu. Toți vor rezultate, dar e nevoie de răbdare. Înțeleg că într-o zi ești erou, alteori ești personajul negativ. Dar e nevoie de răbdare. E bine dacă fanii sunt plini de pasiune. Sunt obișnuit cu asta. Trebuie să rămânem mereu cu picioarele pe pământ.

- Neil Lennon, la prezentarea la Rapid

VIDEO. Neil Lennon, la prima conferință de presă ca antrenor al Rapidului: „Ar fi prostesc să promit titlul din primul sezon”

Citește și:
Ce conțin cutiile metalice urcate în avionul care a transportat „naționala” la Istanbul
Nationala
Ce conțin cutiile metalice urcate în avionul care a transportat „naționala” la Istanbul
Ce cred italienii: Gazzetta dello Sport a oferit scorul exact la Turcia - România
Nationala
Ce cred italienii: Gazzetta dello Sport a oferit scorul exact la Turcia - România
Liderii Generației de Aur au plecat în Turcia » Hagi, pe aeroport: „Mergem să câștigăm. Cineva o să plângă”
Nationala
Liderii Generației de Aur au plecat în Turcia » Hagi, pe aeroport: „Mergem să câștigăm. Cineva o să plângă”
Victor Pițurcă „a comis-o” în direct la TV » Ce a urmat
Superliga
Victor Pițurcă „a comis-o” în direct la TV » Ce a urmat
FOTO Primul aeroport privat din România atrage un investitor elvețian
Profit.ro
FOTO Primul aeroport privat din România atrage un investitor elvețian
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (2)
florinvis1
florinvis1  •  26 Mai 2024, 14:34

Cu Dinamo poate sa joace fara probleme, cu Steaua este mai greu, va trebui sa retrogradeze Rapidul! Oricum nu vad cum ar putea juca cu Steaua pe Arena Nationala cu 50.000 de suporteri! Rapidul probabil ca va strange vreo 30.000 de suporteri dar cu cei 500 de adormiti de la Steaua nu are cum sa fie 50.000! Sau poate Lennon stie cine este ADEVARATA STEAUA!

cirus11
cirus11  •  26 Mai 2024, 13:23

Haha, adica a scapat de Niculae... Probabil vrea sa scoata complet galeria din treburile clubului, chiar nu au ce cauta sa influenteze deciziile sportive sau manageriale.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close