FOTBAL  »  Superliga  »  FARUL - CFR CLUJ

Gică Hagi, înainte de duelul cu CFR: „Va fi foarte greu, mai ales că adversarul e supărat după tot ce s-a întâmplat la ultimul meci!” + Emoții cu prezența lui Alibec

Gheorghe Hagi
Gheorghe Hagi

Articol de - Publicat sambata, 31 august 2024 17:33 / Actualizat sambata, 31 august 2024 21:08

Gheorghe Hagi, antrenorul de la Farul, a făcut câteva declarații la conferința de presă premergătoare meciului cu CFR Cluj.

Meciul dintre Farul și CFR Cluj, din etapa cu numărul 8 a Superligii, se va disputa pe data de 1 septembrie, de la ora 18:45.

Declarația lui Gheorghe Hagi la conferința de presă

Gheorghe Hagi este sigur că meciul de duminică o să fie unul greu, însă are încredere în echipa sa și o să facă tot posibilul să câștige.

”Este un meci acasă împotriva unui adversar foarte bun. Gândurile noastre sunt pentru a munci, a lupta, a face fotbalul nostru pentru a lua cele 3 puncte. Știu că va fi foarte greu, mai ales că adversarul e supărat după tot ce s-a întâmplat la ultimul meci (n.r. - la ultimul duel direct de la Ovidiu, Farul a învins cu 5-1).

Noi ne gândim la cele 3 puncte de care avem nevoie și încercăm să le luăm. Trebuie să atacăm foarte bine și să ne apărăm foarte bine, practic când joci cu CFR și cu Dan Petrescu, clar trebuie să faci ambele faze foarte bine. Echipă periculoasă, foarte bună, care are jucători valoroși.

La noi nu e nimic nou, Cojocaru și Larie sunt accidentați, restul sunt OK. Nu cred că va conta absența lui Dan Petrescu de pe bancă, are un staff foarte bun și știe să comunice cu ei. De multe ori nu a stat pe bancă și lucrurile au mers foarte bine.

E clar că el dacă stă pe bancă mai aduce anumite lucruri ale lui, dar… E clar că antrenându-ne împreună lucrurile merg mai bine, s-a și văzut, dar drumul e lung, campionatul abia a început. Trebuie să creștem și să ne omogenizăm cu fiecare perioadă.

Denis Alibec a venit mai târziu, dar e din ce în ce mai bine. În momentul de față nu știu dacă o să înceapă sau o să intre, dar arată mai bine antrenându-se cu noi în fiecare zi”, a afirmat Gică Hagi, la conferința de presă.

Farul este în acest moment pe locul 8 în Superligă, cu 8 puncte, iar CFR Cluj are cu două puncte mai mult și este pe poziția 5.

Citește și:
Laude adresate fotbalistului de la FCSB: „Cel mai mare talent al României, după Adrian Mutu!”
Superliga
Laude adresate fotbalistului de la FCSB: „Cel mai mare talent al României, după Adrian Mutu!”
Gică Popescu: „Sunt extraordinar de mândru că am reușit să-l înving de 6 ori pe Gică Hagi pentru Fotbalistul Anului!” » „Gazeta dă cel mai relevant premiu din fotbalul românesc”, iar decernarea e astăzi!
Special
Gică Popescu: „Sunt extraordinar de mândru că am reușit să-l înving de 6 ori pe Gică Hagi pentru Fotbalistul Anului!” » „Gazeta dă cel mai relevant premiu din fotbalul românesc”, iar decernarea e astăzi!
Stadionul colosului care joacă în Liga Campionilor va avea 80.000 de locuri » Planul de milioane de euro și „imitația” pusă la cale
Campionate
Stadionul colosului care joacă în Liga Campionilor va avea 80.000 de locuri » Planul de milioane de euro și „imitația” pusă la cale
Soția vedetei de la Barcelona, indignată de echipa anului The Best: „Este jucător de baschet?”
Campionate
Soția vedetei de la Barcelona, indignată de echipa anului The Best: „Este jucător de baschet?”
EXCLUSIV Gică Popescu lansează o investiție de amploare în Craiova
Profit.ro
EXCLUSIV Gică Popescu lansează o investiție de amploare în Craiova
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Superlativele GSP » Ionel Dănciulescu are un mare favorit la Fotbalistul Anului. Care sunt topurile lui Danciu-gol pentru toate categoriile

7 situații ULUITOARE din istoria Anchetei Gazetei: are 10 titluri în România și NU a câștigat niciodată! N-a fost nici măcar pe locul 2! Și marele Costică Ștefănescu are o statistică-șocantă


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează