INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TURCIA

Mourinho vrea să dea lovitura spre finalul mercato: jucătorul de 95 de milioane, așteptat la Fenerbahce!

Jose Mourinho, antrenorul lui Fenerbahce // foto: Guliver/gettyimages
Jose Mourinho, antrenorul lui Fenerbahce // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat miercuri, 04 septembrie 2024 18:46 / Actualizat miercuri, 04 septembrie 2024 18:46

Presa din Turcia scrie că este de așteptat ca împrumutul lui Antony (24 de ani, extremă dreapta) la Fenerbahce să fie rezolvat în această seară.

Preluată de Jose Mourinho, Fenerbahce a ratat calificarea în grupa de Champions League și a început campionatul cu 3 victorii și un egal. Reputatul antrenor portughez simte că e loc de mai bine în lot și a cerut întăriri în benzi.

Vizat este Antony, brazilianul pe care Manchester United l-a cumpărat în vara lui 2022 cu 95 de milioane de euro.

Jose Mourinho vrea să dea lovitura spre finalul mercato: Antony, așteptat la Fenerbahce!

Publicația turcă Fotomac scrie că Antony ar urma să ajungă pe „Sukru Saracoglu” sub formă de împrumut. Potrivit sursei citate, „negocierile continuă, dar este de așteptat ca mutarea să fie finalizată până la miezul nopții”. În Turcia, fereastra de transferuri se va încheia pe 18 septembrie.

Deși a dat asigurări că va arăta o altă față în acest sezon, Antony nu l-a convins pe antrenorul lui Manchester United, olandezul Erik ten Hag, care l-a folosit doar 8 minute în acest sezon, în finalul înfrângerii cu Brighton, scor 1-2. La duelul cu Manchester City din Supercupă și cele de campionat cu Fulham și Liverpool, brazilianul a rămas pe bancă.

Antony nu mai contează la Manchester United

Jose Mourinho are la dispoziție 4 extreme dreapta, pe Cengiz Under, Irfan Can Kahveci, Oguz Aydin și Emre Mor, dar nu-i consideră suficient de buni pentru a apărea în primul „11”. Tocmai din acest motiv, scrie sursa citată, portughezul a preferat să-l utilizeze acolo pe Dusan Tadic. De altfel, Mourinho ar fi transmis conducerii că Under și Emre Mor sunt dispensabili.

În tricoul lui Manchester United, Antony nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. A înscris doar 11 goluri în 83 de apariții și a ajuns a treia variantă pentru postul de extremă dreapta, după Alejandro Garnacho și Amad Diallo.

Mourinho vrea să dea lovitura spre finalul mercato: jucătorul de 95 de milioane, așteptat la Fenerbahce!
Antony nu strălucește la Manchester United

Manchester United și Fenerbahce se vor înfrunta în acest sezon de Europa League, în grupă, la Istanbul, pe 24 octombrie 2024.

Citește și:
Florin Răducioiu a publicat imagini din culisele nunții din weekend: „Am spus «da»”
Stiri extrasport
Florin Răducioiu a publicat imagini din culisele nunții din weekend: „Am spus «da»”
Gică Hagi a lăsat PATRU fotbaliști în afara lotului pentru România - Suedia!
Nationala
Gică Hagi a lăsat PATRU fotbaliști în afara lotului pentru România - Suedia!
Fiica lui Guardiola, apariție spectaculoasă la Săptămâna Modei de la Paris » Iată imaginile!
Campionate
Fiica lui Guardiola, apariție spectaculoasă la Săptămâna Modei de la Paris » Iată imaginile!
Imagini șocante la Timișoara! Părinții s-au luat la bătaie, după un meci de handbal: reacția poliției și a Federației
Handbal
Imagini șocante la Timișoara! Părinții s-au luat la bătaie, după un meci de handbal: reacția poliției și a Federației
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează