SPORTURI  »  BASCHET  »  FRAUDĂ

Doi jucători din NBA au pierdut 8 milioane de dolari, fiind înșelați de un om de afaceri

Dwight Howard și Chandler Parsons / Foto: Imago
Dwight Howard și Chandler Parsons / Foto: Imago

Articol de - Publicat sambata, 05 octombrie 2024 19:56 / Actualizat sambata, 05 octombrie 2024 22:35

Dwight Howard (38 de ani) și Chandler Parsons (35 de ani), foști jucători în NBA, au fost înșelați de un om de afaceri din statul american Georgia, pierzând 8 milioane de dolari. Calvin Darden Jr. a fost condamnat la opt ani după precedenta condamnare, care s-a soldat cu un an petrecut în închisoare.

Darden Jr. a reușit să păcălească doi foști jucători în NBA și să primească de la aceștia 8 milioane de dolari. Cei doi păgubiți sunt Dwight Howard și Chandler Parsons, ambii cu minimum nouă sezoane disputate în liga nord-americană de baschet.

CFR, victorie cu Poli Iași. Dan Petrescu urcă pe podium la o săptămână după ce i s-a strigat „Demisia!”
CFR CLUJ - POLI IAȘI
CFR, victorie cu Poli Iași. Dan Petrescu urcă pe podium la o săptămână după ce i s-a strigat „Demisia!”

Calvin Darden Jr. a folosit metode diferite pentru a-i înșela pe Howard și Parsons

Metodele folosite de infractorul american au fost diferite în cazul fiecărui sportiv. Pe Howard l-a convins să îi dea 7 milioane de dolari, mințind că face parte dintr-un grup de afaceriști care își dorește să cumpere Atlanta Dream, o echipă din WNBA.

Doi jucători din NBA au pierdut 8 milioane de dolari, fiind înșelați de un om de afaceri
Dwight Howard și Chandler Parsons (primii doi de la stânga la dreapta) / Foto: Imago

În schimb, lui Parsons i-a cerut 1 milion de dolari, bani care ar fi urmat să fie folosiți pentru dezvoltarea baschetbalistică a lui James Wiseman, jucător draftat de Golden State Warriors și care, în prezent, joacă la Indiana Pacers.

Potrivit The Washington Post, Darden Jr. a folosit deja 6,1 milioane de dolari. Acesta și-a cumpărat două mașini, un pian, ceasuri de lux, tablouri și a achitat o primă tranșă din prețul unei case.

Infractorul a mai fost condamnat și riscă între 11 și 14 ani de închisoare

Procesul s-a desfășurat la New York, iar vineri, 4 octombrie, Calvin Darden Jr. a fost găsit vinovat, pedeapsa urmând să îi fie dată la începutul anului 2025. Infractorul a refuzat să colaboreze și să pledeze vinovat și riscă o pedeapsă între 11 și 14 ani.

Darden Jr. a mai fost condamnat în 2016, după ce s-a dat drept tatăl său în cadrul unei licitații.

Dwight Howard a intrat în NBA în 2004 și este cel mai cunoscut pentru perioada petrecută la Orlando Magic (2004-2012). Atunci a reușit să fie numit de cinci ori la rând în echipa ideală a NBA și a jucat o finală pierdută în fața lui Los Angeles Lakers.

De-a lungul anilor, Howard a mai evoluat pentru LA Lakers, Houston Rockets, Atlanta Hawks, Charlotte Hornets, Washington Wizards și Philadelphia 76ers. În 2020, pivotul de 2,08 metri a ieșit campion în NBA alături de Lakers.

Chandler Parsons a avut o carieră mult mai scurtă decât Howard, jucând în perioada 2011-2020 pentru patru echipe: Houston Rockets, Dallas Mavericks, Memphis Grizzlies și Atlanta Hawks. Sportivul originar din Florida are o medie pe carieră de 12,7 puncte, 4,5 recuperări și 2,7 pase decisive.

Citește și:
A luat pauză de la fotbal! Unde s-a refugiat cea mai sexy fană din Superliga: „Îți taie respirația!”
Stiri extrasport
A luat pauză de la fotbal! Unde s-a refugiat cea mai sexy fană din Superliga: „Îți taie respirația!”
Ronaldo a găsit vinovatul după eliminarea Braziliei de la Mondial: „Din cauza lui am pierdut!” + L-a făcut praf și pe Vinicius
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ronaldo a găsit vinovatul după eliminarea Braziliei de la Mondial: „Din cauza lui am pierdut!” + L-a făcut praf și pe Vinicius
The Guardian dezvăluie dimensiunea abuzului: „Donald Trump a sunat de 3 ori la FIFA pentru Balogun! L-au acuzat pe arbitru de lucruri ireale” » Toate detaliile despre scandalul Mondialului
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
The Guardian dezvăluie dimensiunea abuzului: „Donald Trump a sunat de 3 ori la FIFA pentru Balogun! L-au acuzat pe arbitru de lucruri ireale” » Toate detaliile despre scandalul Mondialului
Vinicius mută vina eliminării Braziliei pe Carlo Ancelotti: „Nu am fost niciodată vanitos”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Vinicius mută vina eliminării Braziliei pe Carlo Ancelotti: „Nu am fost niciodată vanitos”
FOTO O nouă clădire de birouri pe Calea Victoriei. AFI a desemnat BOG’ART antreprenor general pentru proiectul AFI Central Tower
Profit.ro
FOTO O nouă clădire de birouri pe Calea Victoriei. AFI a desemnat BOG’ART antreprenor general pentru proiectul AFI Central Tower
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Escapadă de lux pe insula miliardarilor, după show-urile pentru Halep și Nadia: „Rămâi sexy!”

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează