SPORTURI  »  TENIS  »  DOCUENTAR

„Povestea supraviețuirii” » Fosta jucătoare din top 5 WTA, documentar despre dramele din viața ei: „Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”

Jelena Dokic a postat câteva dezvăluiri sfâșietoare pe Instagram, acolo unde a povestit că a fost aproape de sinucidere în finalul lunii aprilie!
Jelena Dokic a postat câteva dezvăluiri sfâșietoare pe Instagram, acolo unde a povestit că a fost aproape de sinucidere în finalul lunii aprilie!

Articol de - Publicat miercuri, 09 octombrie 2024 19:36 / Actualizat miercuri, 09 octombrie 2024 19:36

La începutul lunii noiembrie va fi lansat documentarul „Unbreakable”, inspirat din biografia Jelenei Dokic, care spune povestea fostei tenismene, punând accent pe relația cu Damir Dokic, tatăl și antrenorul ei violent.

În 1 octombrie, Roadshaw Films a lansat trailerul documentarului „Unbreakable: The Jelena Dokic Story”, care va apărea în cinematografele din Australia începând cu 7 noiembrie. Documentarul este bazat pe autobiografia Jelenei Dokic, publicată în urmă cu 7 ani.

„Aceasta este povestea supraviețuirii Jelenei Dokic. Cum a supraviețuit de două ori ca o refugiată. Cum a supraviețuit pe terenul de tenis pentru a deveni numărul 4 mondial. Dar, cel mai important, cum i-a supraviețuit tatălui său, Damir Dokic, tatăl de tenis din iad”, este descrierea de pe Amazon a cărții scrise de fosta tenismenă.

Jaqueline Cristian, învinsă clar la Wuhan de campioana olimpică
WTA WUHAN
Jaqueline Cristian, învinsă clar la Wuhan de campioana olimpică

Născută în 12 aprilie 1983, în Osijek, Croația, Jelena s-a mutat de mai multe ori, ajungând la 11 ani, în Australia. A început să practice tenisul și, de-a lungul carierei sale, a câștigat peste 4.000.000 de dolari din acest sport care a venit, însă, cu multă durere.

„Povestea supraviețuirii” » Fosta jucătoare din top 5 WTA, documentar despre dramele din viața ei: „Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”
Alize Cornet și Jelena Dokic, foto: Imago

Jelena Dokic, despre tatăl ei violent: „Știam că dacă aș fi pierdut, consecințele ar fi fost catastrofice”

Jelena a fost antrenată de tatăl ei, Damir, care a luptat în războiul din Iugoslavia din anii ’90. Acesta a avut un stil violent, care i-a provocat Jelenei multe traume pe care le-a povestit în cartea ei și care apar și în documentarul ce urmează a fi lansat.

„Am 16 ani și joc împortiva Martinei Hingis, liderul mondial. Știam că dacă aș fi pierdut, consecințele ar fi fost catastrofice”, este una din replicile Jelenei din documentar. „Într-o zi, după ce am pierdut, el era extrem de nervos. Știam ce va urma. Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”, a mărturisit sportiva care ocupa, într-o perioadă, locul 4 în lume.

În trailer, sunt arătate mai multe instanțe în care acțiunile lui Damir Dokic au provocat diverse reacții care s-au răsfrâns asupra fiicei sale. „Tot ce fac e bine pentru Jelena”, spune tatăl tenismenei într-un interviu inclus în documentar. Jelena are o altă perspectivă: „Din cauza acțiunilor lui, am fost urâtă de toată lumea”.

În documentar apar și alte personalități precum Pam Shriver (fostă tenismenă americană), Richard Hinds (jurnalist australian), Lindsay Davenport (fostă tenismenă) sau Christopher Clarey (reporter de tenis).

„Dacă te întorci în timp și te uiți la ce a realizat, wow”, a afirmat Shriver. Jelena Dokic a cucerit șase titluri la simplu și patru la dublu. S-a retras în 2014 și, în prezent, este consultant de tenis în Australia.

Citește și:
CFR Cluj s-a înțeles cu Marius Șumudică » Ce a spus Varga și toate detaliile despre contract
Superliga
CFR Cluj s-a înțeles cu Marius Șumudică » Ce a spus Varga și toate detaliile despre contract
Iubita internaționalului român a furat toate privirile la prezentarea din Scoția: „Începutul unui nou capitol!”
Stranieri
Iubita internaționalului român a furat toate privirile la prezentarea din Scoția: „Începutul unui nou capitol!”
Dinamo și-a cedat fotbalistul în ziua meciului cu FC Voluntari!
Superliga
Dinamo și-a cedat fotbalistul în ziua meciului cu FC Voluntari!
Varga, împins să facă pasul pe care l-a tot refuzat: „Dacă nu vin curând banii necesari, CFR Cluj nu va mai exista!”
Superliga
Varga, împins să facă pasul pe care l-a tot refuzat: „Dacă nu vin curând banii necesari, CFR Cluj nu va mai exista!”
Magazin online din România, amendat pentru că a sunat clienții fără să le ceară voie
Profit.ro
Magazin online din România, amendat pentru că a sunat clienții fără să le ceară voie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

TAS, verdict crunt în cazul de dopaj al lui Cosmin Matei: „Clubul Sepsi va respecta decizia”

Raul Rusescu la GSP Live: „La CFR, au fost lucruri inimaginabile” + Pronostic uimitor la dubla Craiovei: „Crede-mă, acolo a fost ca la bunică-mea, la Coșoveni”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează