FOTBAL  »  Superliga  »  PREZENȚE ÎN CAMPIONAT

Dan Nistor l-a depășit pe Cornel Dinu! Cum arată acum clasamentul fotbaliștilor cu cele mai multe prezențe în Superliga

După meciul U Cluj - Oțelul Galați, scor 2-0, din runda cu numărul #13 din Superliga, mijlocașul Dan Nistor (36 de ani) l-a depășit pe fostul mare fundaș Cornel Dinu (76) în clasamentul prezențelor în campionatul intern.

Articol de , - Publicat sambata, 19 octombrie 2024 11:39 / Actualizat sambata, 19 octombrie 2024 11:57

După meciul U Cluj - Oțelul Galați, scor 2-0, din runda cu numărul #13 din Superliga, mijlocașul Dan Nistor (36 de ani) l-a depășit pe fostul mare fundaș Cornel Dinu (76) în clasamentul prezențelor în campionatul intern.

Înaintea meciului cu Oțelul, în care Dan Nistor a deschis scorul din penalty în minutul 61, mijlocașul se afla la egalitate cu Cornel Dinu, cu 454 de prezențe pe prima scenă.

Dan Nistor l-a depășit pe Cornel Dinu în clasamentul prezențelor în Superliga

Nistor a bifat meciul cu numărul 455, depășindu-l astfel pe fostul fundaș de la Dinamo. Mijlocașul Universității Cluj a urcat până pe locul 8. Pe primul loc se află Ionel Dănciulescu, cu 515 de meciuri. Podiumul este completat de Costică Ștefănescu (490) și Florea Ispir (485).

Top 10 fotbaliști cu prezențe în Superliga:

  • 1. Ionel Dănciulescu 515
  • 2. Costică Ștefănescu 490
  • 3. Florea Ispir 485
  • 4. Ladislau Boloni 484
  • 5. Costel Câmpeanu 470
  • 6. Petre Marin 468
  • 7. Paul Cazan 465
  • 8. Dan Nistor 455
  • 9. Cornel Dinu 454
  • 10. Constantin Stancu 447

Dan Nistor și-a făcut loc în top 10 fotbaliști cu prezențe în Superliga chiar în startul acestui sezon.

Cu încă 27 de meciuri rămase de disputat de U Cluj în acest sezon, în sezonul regulat și în play-off (dacă ardelenii își vor asigura prezența acolo), Nistor poate acumula în cel mai fericit caz 482 de meciuri și să încheie actuala stagiune pe locul 5 în clasamentul respectiv.

În tricoul actualei echipe, Nistor a adunat 72 de meciuri, în care a reușit 26 de goluri și 16 pase decisive. Cele mai multe prezențe le-a avut în tricoul celor de la Pandurii Târgu Jiu (198). A mai bifat multe meciuri în tricoul Universității Craiova (123), dar și al celor de la Dinamo (105).

E foarte bine, înseamnă că lucrăm cum trebuie, facem ce ne zice Mister. Lăsăm lumea să vorbească, ne continuăm drumul și sperăm să intrăm în play-off, acesta e obiectivul primordial. Mi-e dor (n.r.- de cupele europene), am mai jucat acolo, sunt un jucător cu experiență, nu cedez la presiune. M-aș bucura să ajungem acolo, merităm. Publicul a fost minunat, victoria asta li se datorează și suporterilor.
- a spus Dan Nistor, la finalul meciului

Citește și:
Universitatea Craiova a închis al cincilea transfer al verii! Contract pe trei ani + toate detaliile financiare
Superliga
Universitatea Craiova a închis al cincilea transfer al verii! Contract pe trei ani + toate detaliile financiare
„Doar ei pot să facă asta” » Gary Lineker a indicat singura echipă care ar putea împiedica Franța
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„Doar ei pot să facă asta” » Gary Lineker a indicat singura echipă care ar putea împiedica Franța
Rapid a anunțat oficial al 4-lea transfer al verii și a pornit furtuna: „Satelit. Luăm toate resturile”
Superliga
Rapid a anunțat oficial al 4-lea transfer al verii și a pornit furtuna: „Satelit. Luăm toate resturile”
Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”
FOTO Soluție pentru a preveni inundațiile la metrou, utilizată în marile orașe europene
Profit.ro
FOTO Soluție pentru a preveni inundațiile la metrou, utilizată în marile orașe europene
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Emma Răducanu a apărut în cârje și alături de noul iubit după retragerea de la Wimbledon

Apar noi probe despre Alessandro Bastoni în scandalul prostituatelor de lux: „Minora te vrea și are chef de distracție...”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează