FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - RAPID

VIDEO Nici rapidiștilor nu le vine să creadă » Detaliul care-i pune în gardă la derby-ul cu Dinamo: „Nimeni nu se aștepta”

Claudiu Micovschi a bifat 15 apariții în acest sezon / FOTO: Cristi Preda (Gazeta Sporturilor)
Claudiu Micovschi a bifat 15 apariții în acest sezon / FOTO: Cristi Preda (Gazeta Sporturilor)

Articol de , , - Publicat sambata, 21 decembrie 2024 17:37 / Actualizat sambata, 21 decembrie 2024 18:16

Dinamo - Rapid nu mai e un derby cu o favorită certă, cum s-a întâmplat în ultimii ani, când giuleștenii și-au pus constant la respect rivalii. Transformată în acest sezon, trupa lui Zeljko Kopic stă mai bine în clasament și caută victoria care să-i confere titlul de „campioană de iarnă”. Alb-vișiniii sunt în gardă, luați prin surprindere de versiunea neașteptată pe care o etalează „câinii”. Derby-ul e programat duminică, de la ora 20:00, pe Arena Națională.

Sezonul trecut, primul al lui Dinamo de la revenirea din „B”,  Rapid și-a învins tur-retur rivala, 4-0 în Giulești și 2-1 pe Arena Națională.  Cu doi ani în urmă, când cele două s-au întâlnit în play-out, giuleștenii au obținut o altă victorie categorică, 3-1. Datele problemei sunt diferite acum, într-un derby ce se anunță extrem de echilibrat. 

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, cum le-a „furat” Mircea Lucescu un titlu giuleștenilor
DINAMO - RAPID
7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, cum le-a „furat” Mircea Lucescu un titlu giuleștenilor

Rapid e în gardă: „Nimeni nu se aștepta ca Dinamo să fie atât de sus”

Claudiu Micovschi, extrema de 25 de ani a alb-vișiniilor, recunoaște că nu se aștepta ca Dinamo să  aibă un asemenea parcurs în actuala ediție: 

„E cel mai important meci al finalului de an, ne dorim foarte, foarte mult să câștigăm și, dacă se poate, să intrăm în play-off cu victoria de duminică. 

Cred că nimeni dintre noi nu se aștepta ca Dinamo să fie așa sus, dar, după cum bine vedeți, joacă un fotbal frumos, au o echipă omogenă, o echipă bună și trebuie să tratăm meciul foarte serios. Nu știu cine este favorită... Îi așteptăm pe fanii noștri să ne susțină într-un număr cât mai mare, vom da totul!”, a mărturisit rapidistul Claudiu Micovschi, întrebat despre confruntarea de pe Arena Națională.

În momentul de față Dinamo are un avantaj față de noi, nu doar la numărul de puncte, dar au același antrenor și au păstrat 70% din jucătorii cu care anul trecut s-au salvat la baraj. Asta înseamnă consistență, continuitate. Noi am adus 16 jucători noi, nu este deloc ușor, cu siguranță vom arăta mai bine și vom crește. Fotbalul necesită timp

- Marius Șumudică, antrenor Rapid

Fost la Genoa, Micovschi e sigur: „Domnul Șucu va ajuta foarte mult acest club”

Întrebat și despre tranzacția în urma căreia Dan Șucu a devenit acționar majoritar la Genoa, Claudiu Micovschi, fotbalist trecut prin curtea „grifonului”, e de părere că Rapidul are doar de câștigat din această ecuație:  

„Ne bucurăm, pentru că a deschis porțile mai multor jucători, acum toată lumea vorbește despre domnul Șucu, care este imaginea Rapidului în toată Europa în momentul de față. Eu consider că va ajuta foarte mult acest club.

Am fost acolo șase ani, acolo am crescut. Nu știu sigur dacă aveau probleme mari financiare, știu că e un club cu foarte mare tradiție, cel mai vechi din Italia, cu suporteri foarte călduroși, mereu stadionul e plin când joacă acasă, au și ei pretenții.

Ar fi un pas foarte mare dacă un jucător de la Rapid ar ajunge la Genoa, cred că toată lumea își dorește să joace acolo, Serie A e unul dintre cele mai puternice campionate din Europa și din lume”.

Citește și:
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Superliga
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Campionate
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Noutati auto
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
VIDEO
Profit.ro
VIDEO "Trenul cu care facem cruce" - imagini dintr-un tren modernizat cu vagon restaurant
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează