SPORTURI  »  BASCHET  »  NBA

Star NBA, suspendat pentru a treia oară într-o lună de echipa sa » Reacția ironică a jucătorului în vârstă de 35 de ani

Jimmy Butler, suspendat pentru a 3-a oară de Miami Heat/Foto: Imago Images
Jimmy Butler, suspendat pentru a 3-a oară de Miami Heat/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 28 ianuarie 2025 14:27 / Actualizat marti, 28 ianuarie 2025 14:40

Jimmy Butler (35 de ani), starul lui Miami Heat, a fost suspendat a treia oară de organizația din Florida, iar conflictul dintre cele două părți pare a fi tot mai puternic. De această dată, baschetbalistul american a fost suspendat pe o perioadă nedeterminată, după ce a părăsit sala în timpul antrenamentului.

În ultimele luni, conflictul dintre Miami Heat și Jimmy Butler a escaladat, iar acesta a anunțat clubul la care evoluează că își dorește să fie transferat la o altă echipă. Oficialii triplei campioane NBA au căutat soluții de a face un schimb cu o altă formație, însă deocamdată nu au găsit o variantă convenabilă și au preferat să gestioneze situația, suspendându-l pe Butler.

Gest scandalos la o cursă de cai din Africa de Sud! Un jocheu și-a lovit adversarul cu biciul de mai multe ori » Cum și-a explicat gestul
HIPISM
Gest scandalos la o cursă de cai din Africa de Sud! Un jocheu și-a lovit adversarul cu biciul de mai multe ori » Cum și-a explicat gestul

Jimmy Butler a fost suspendat după ce a aflat că nu va mai fi titular și a plecat de la antrenament

Jucătorul în vârstă de 35 de ani a mai fost suspendat de două ori în luna ianuarie și, de această dată, potrivit ESPN, conflictul a pornit de la faptul că Butler urma să fie înlocuit în formula de start. Acesta a fost deranjat de vestea primită și a plecat din sală în timpul antrenamentului, astfel că a fost suspendat pe o perioadă nedeterminată.

Suspendarea a fost cauzată de un obicei constant de lipsă de respect la adresa regulilor echipei, angajarea într-un comportament dăunător echipei și refuzul intenționat al serviciului. Asta include părăsirea antrenamentului de astăzi”, a transmis Miami Heat, într-un comunicat.

Butler a reacționat, la scurt timp, pe pagina sa de Instagram, unde a postat un clip din serialul Martin, în care personajul principal repetă „Sunt fără un loc de muncă”. Acesta l-a etichetat în postare pe Kevin Love, coechipierul său de la Miami Heat, care a părut amuzat de reacția lui Butler și a postat, la rândul lui, un clip din filmul Training Day, în care personajul jucat de Denzel Washington are un monolog amenințător la adresa celor din jur.

Peste 3 milioanede dolari va pierde Jimmy Butler, din cauza celor 3 suspendări

Geneza conflictului dintre Miami Heat și Jimmy Butler

Divorțul iminent dintre Jimmy Butler și Miami Heat reprezintă una dintre cele mai ciudate și neașteptate situații din NBA. După sosirea starului texan în Florida, Heat a ajuns de două ori în finala ligii nord-americane, iar acesta a jucat un rol crucial.

În același timp, Butler s-a confruntat cu unele probleme medicale și nu a jucat în playoff în 2024, însă a continuat să își arate personalitatea puternică și a criticat adversarii. Legendarul Pat Riley, președintele lui Miami Heat, a avut o reacție fermă la adresa lui Butler, căruia i-a transmis să își țină gura dacă nu joacă.

După acel moment, în vară, discuțiile dintre cele două părți de prelungire a contractului nu au ajuns la o concluzie, iar relația s-a răcit. Perioada de transferuri din NBA se va încheia în 6 februarie, astfel că Miami Heat mai are la dispoziție puțin peste o săptămână pentru a-l trimite pe Butler la o altă echipă.

Palmaresul lui Jimmy Butler

Născut în 14 septembrie 1989, în Houston, Texas, Jimmy Butler a absolvit Universitatea Marquette în 2011 și a fost selectat în NBA de Chicago Bulls. În 2017, Butler a fost cedat la Minnesota Timberwolves și, un an mai târziu, a ajuns la Philadelphia 76ers.

De-a lungul carierei sale, Butler a fost selectat de 6 ori în All-Star Game. Acesta a fost jucătorul cu cel mai mare salt valoric în 2015 și liderul NBA la intercepții în 2021. De asemenea, Butler are în palmares o medalie olimpică de aur, alături de naționala Statelor Unite (2016).

În această stagiune, Jimmy Butler a jucat 25 de meciuri și are medii de 17,0 puncte, 5,2 recuperări și 4,8 pase decisive.

Miami Heat, cu un bilanț de 23 de victorii și 22 de înfrângeri, ocupă poziția a 6-a în conferința de est.

Citește și:
Turcia - România, marele meci pentru Campionatul Mondial » Echipa aleasă de Mircea Lucescu: decizia în cazul lui Ionuț Radu
Nationala
Turcia - România, marele meci pentru Campionatul Mondial » Echipa aleasă de Mircea Lucescu: decizia în cazul lui Ionuț Radu
A repetat gestul lui Nouma din 2002 » Mircea Lucescu, surprins de față cu zeci de jurnaliști turci și români
Nationala
A repetat gestul lui Nouma din 2002 » Mircea Lucescu, surprins de față cu zeci de jurnaliști turci și români
„Trebuie să refac zilnic stocul!” » În Marele Bazar din Istanbul, reporterii GSP au găsit legătura cu România: costă 15 euro și „rupe piața”
Nationala
„Trebuie să refac zilnic stocul!” » În Marele Bazar din Istanbul, reporterii GSP au găsit legătura cu România: costă 15 euro și „rupe piața”
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
Noutati auto
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
FOTO Primul aeroport privat din România atrage un investitor elvețian
Profit.ro
FOTO Primul aeroport privat din România atrage un investitor elvețian
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (1)
OlteanuMarian
OlteanuMarian  •  28 Ianuarie 2025, 17:29

...la noi in tara baschetul este marginalizat...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează