INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Diego Simeone după superduelul cu opt goluri: „A fost o nebunie de meci! Atleti rămâne o trupă de gladiatori”

Diego Simeone, antrenorul lui Atletico / Foto: Instagram
Diego Simeone, antrenorul lui Atletico / Foto: Instagram

Articol de - Publicat miercuri, 26 februarie 2025 09:52 / Actualizat miercuri, 26 februarie 2025 09:53

Antrenorul lui Atletico s-a arătat satisfăcut de riposta „colchonerilor” la remontada Barcelonei de la 0-2 la 4-2 în turul semifinalelor Cupei Regelui Spaniei. „Am arătat și am făcut un joc foarte solid, căutând mereu aceeași linie și cu mare spirit competitiv”, a mărturisit Cholo Simeone.

Argentinianul, care s-a zbuciumat non-stop pe marginea terenului, trecând prin toate stările emoționale posibile, a explicat tăria de caracter a echipei sale în partide antologică de marți seară, de pe „Montjuic”.

Reproșurile lui Flick după thrillerul cu Atletico: „Simt frustrare! E prea mult”
SPANIA
Reproșurile lui Flick după thrillerul cu Atletico: „Simt frustrare! E prea mult”

„Am început foarte bine și am condus rapid cu 2-0. Primul lor gol a făcut însă rău unei echipe ce joacă la fel de bine ca Barça și care a început să ne pună la colț. Nu ne-am apărat bine flancurile.

Diego Simeone: „Iubesc spiritul nostru de competiție”

Ei au început să pună presiune mare după aceea. Au condus cu 4-2. Schimbările au dat prospețime echipei și curaj în ultimii metri să atace cu mai mulți oameni.

Diego Simeone după superduelul cu opt goluri: „A fost o nebunie de meci! Atleti rămâne o trupă de gladiatori”
Barcelona - Atletico Madrid, foto: Getty Images

Meciul nu a fost ușor, dar băieții mei au dat dovadă de un spirit de competiție pe care îl iubesc. A fost un meci foarte dificil, dar avem și noi argumentel noastre, iar în retur, pe terenul nostru de data asta, putem să ne calificăm”, a mărturisit Simeone.

Handicapul avut, la 2-4, a fost dificil de remontat în fața unui adversar care joacă precum Barça. Însă, acest 4-4 egalează situația. Mai este mult până pe 2 aprilie, la retur. Acum ne concentrăm pe partida cu Bilbao, dar va veni momentul să ne gândim la ce se va întâmpla în manșa secundă cu Barcelona
Diego Simeone, antrenor Atletico

Diego Simeone: „M-au deranjat golurile luate din faze fixe”

Tehnicianul argentinian a avut, la fel ca Hansi Flick, critici la adresa elevilor săi, după ce stoperii Pau Cubarsi și Inigo Martinez l-au învins pe Juan Musso cu execuții cu capul, din două lovituri de colț.

„Ne deranjează când marchează două goluri din faze fixe, depinde de individ și de colectiv. Este imposibil pentru o echipă ca Barcelona să termine un meci fără să marcheze un gol. Echipa a avut curaj la 2-4 și forță ca să întoarcă rezultatul, lucru deloc ușor pe Montjuic.

La 2-0 m-am gândit: „Nu fiți atât de fericiți pentru că nu vă va fi ușor”. Apoi, la 2-2 mi-am zis: „Se poate întâmpla!”. La 3-2: „La fel”. La 4-2: „Ne este greu”. Iar la 4-3: „Hai că se poate să egalăm”. Iar la 4-4: „Am încheiat o seară care i-a făcut foarte fericiți pe fanii noștri”
Diego Simeone, antrenor Atletico

Avem jucători proaspeți atunci când intră în teren, astfel încât fiecare să dea tot ceea ce are mai bun până în momentul în care antrenorul decide. Cu siguranță, vom continua să ne luptăm cu toate adversarele, așa cum o facem pe toate fronturile”.

Citește și:
Tragerea la sorți a grupelor Campionatului Mondial din 2026 » România își află adversarele, dacă se califică
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Tragerea la sorți a grupelor Campionatului Mondial din 2026 » România își află adversarele, dacă se califică
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Campionate
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Au pus banii jos pentru transferul lui Alexandru Musi » Ofertă de două milioane de euro
Superliga
Au pus banii jos pentru transferul lui Alexandru Musi » Ofertă de două milioane de euro
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Campionate
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Profit.ro
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează