INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  FCSB - LYON

INTERVIU GSP Impresar francez din Lyon: „El e marele pericol pentru FCSB. Nu Lacazette!” + Comparație între patronii John Textor și Gigi Becali: „Cea mai furtunoasă apariție”

Istvan Bognar încadrat de Pițurcă și Stoica la hotelul „Hilton” din București, în 2019. Foto: arhiva personală
Istvan Bognar încadrat de Pițurcă și Stoica la hotelul „Hilton” din București, în 2019. Foto: arhiva personală

Articol de - Publicat joi, 06 martie 2025 16:38 / Actualizat joi, 06 martie 2025 17:56

Istvan Bognar conduce agenția de impresariat B&P Ltd., cu sediul în Lyon, din 1977, ducând mai departe activitatea tatălui său, Gyorgy Bognar, omul care i-a transferat în Franța și Belgia pe Boloni, Pițurcă și Stoica la sfârșitul anilor ‘80. El scanează azi disputa FCSBLyon cu ochii celui care cunoaște bine secretele OL și urmărește îndeaproape fotbalul românesc.

De pe minunatele pârtii de la Courchevel, unde a petrecut câteva zile de vacanță, Istvan Bognar realizează o privire la 360 de grade asupra „dublei” FCSB – Lyon din Europa League.

Lyon își arată clasa pe final și câștigă grație „dublei” lui Fofana » „Misiune imposibilă” în returul din Franța
FCSB - LYON 1-3
Lyon își arată clasa pe final și câștigă grație „dublei” lui Fofana » „Misiune imposibilă” în returul din Franța

Agentul e un nume familiar în anturajul lui OL și are conexiuni numeroase cu fotbalul românesc, o parte moștenite de la tatăl său, Gyorgy Bognar.

Seniorul e cel care, prin Emeric Ienei și Loți Boloni, etnici maghiari ca și el, și-a făcut intrare direct spre Valentin Ceaușescu după ce Steaua a cucerit CCE în 1986. Și astfel a reușit să intermedieze transferurile în Franța și Belgia ale tripletei Pițurcă – Stoica – Boloni, la Lens și Racing Jet Bruxelles, o poveste grozavă relatată de GSP în 2017. Iar acum, Istvan Bognar, bun prieten și cu Edi Iordănescu, se apleacă atent spre disputa București – Lyon!

Istvan Bognar: „Marea problemă a lui Lyon e atmosfera creată după gestul stupid al lui Fonseca”

Impresar francez din Lyon: „El e marele pericol pentru FCSB. Nu Lacazette!” + Comparație între patronii John Textor și Gigi Becali: „Cea mai furtunoasă apariție”
Istvan Bognar (dreapta) împreună cu Edi Iordănescu: agentul are o relație apropiată și cu tatăl selecționerului de la Euro 2024, „Generalul” Puiu Iordănescu. Foto: arhiva personală

- Domnule Bognar, cum credeți că sunt împărțite șansele în această „dublă” FCSB – Lyon?
- Aș spune 50 la sută pentru fiecare. Marea problemă acum la Lyon este situația antrenorului. Fonseca a făcut un lucru complet stupid, a primit o sancțiune foarte dură în Franța pentru confruntarea cu arbitrul de la partida cu Brest. Are o problemă majoră, iar atmosfera în club e încărcată. În rest, echipa și-a păstrat până acum un echilibru și caută să gestioneze inteligent situația din campionat, unde Lyon e, deocamdată, doar pe locul 6.

- FCSB?
- Am văzut ambele meciuri cu PAOK. E o formație cu un ritm remarcabil și cu doi-trei jucători care ies mereu în evidență. O formație care nu a ajuns întâmplător până la acest nivel.

„Rayan Cherki este fantastic! Magie!”

Impresar francez din Lyon: „El e marele pericol pentru FCSB. Nu Lacazette!” + Comparație între patronii John Textor și Gigi Becali: „Cea mai furtunoasă apariție”
Rayan Cherki este considerat pericolul numărul unu pentru FCSB. Foto: imago

- Cine e pericolul numărul unu de la Lyon?
- Știu că multă lume s-ar gândi la Lacazette. Dar Rayan Cherki este fantastic! Unul dintre jucătorii de top din campionatul francez la ora actuală. Cel mai bun pasator, inteligent, o tehnică admirabilă în regim de viteză, o viziune deosebită asupra terenului. Un fotbalist cu adevărat magic! Și poate evolua decar, winger, număr 9 clasic, adică o polivalență ofensivă cum rar mai găsești în fotbalul de azi. În plus, are conexiuni incredibile cu Lacazette, Mikautadze și Almada, puștiul adus de la Botafogo, care nu sunt sigur că va evolua însă la București.

Patronul lui Lyon ține foarte tare la prețul lui Cherki, foarte sus!, încercând să-l mai păstreze la echipă. Dar există permanent interes din Premier League, PSG a presat, de asemenea, pentru achiziționarea lui. Probabil, la vară, vor apărea oferte foarte mari pentru acest băiat fantastic
Istvan Bognar, impresar francez, pentru GSP.ro

- Cum va arăta tactic Lyon la București?
- Fonseca are o grămadă de opțiuni. Să nu uităm nici de Fofana, un atacant lateral belgian mărunt, dar foarte rapid! Și el conectat intens la ofensiva lui Lyon. Poate fi un 4-3-3, un 4-4-2, o variantă cu o minte limpede în spatele a doi atacanți. Depinde mult și cum va aborda meciul FCSB și de intuiția lui Fonseca. Oricum, va fi o partidă foarte interesantă sub acest aspect.

„Pe Textor l-am văzut doar în două-trei apariții la TV. Departe de Gigi Becali!”

- Mulți români consideră că Lacazette e pionul principal la Lyon, probabil datorită și notorietății sale, superioară lui Cherki, de exemplu. E o observație corectă?
- Lacazette e un produs al Academiei lui Lyon, revenit aici după cinci sezoane petrecute la Arsenal. Parcă nu mai are însă viteza de execuție din trecut, deși el n-a excelat la acest capitol. S-a evidențiat prin inteligență, simțul pasei decisive. Repet, primii doi oameni la Lyon acum sunt, după părerea mea, Cherki și georgianul Mikautadze.

Impresar francez din Lyon: „El e marele pericol pentru FCSB. Nu Lacazette!” + Comparație între patronii John Textor și Gigi Becali: „Cea mai furtunoasă apariție”
John Textor, alături de Paulo Fonseca / Foto: Imago

- Patronul John Textor are la București imaginea unui Gigi Becali în versiune franceză.
- Ooo, nu, nu! E departe de Gigi Becali, nu-i place să aibă apariții spectaculoase, apreciază discreția, nu-l vezi toată ziua în apariții televizate. Nu cred că l-am văzut în mai mult de două-trei interviuri în ultimul an. Iar cea mai furtunoasă apariție a fost cea din iulie 2024, când, vă amintiți, probabil, a avut acea dispută dură în public cu Nasser Al-Khelaifi de la PSG pe tema drepturilor TV. El a reușit să preia clubul de la legendarul Jean Michel Aulas și impune o politică de business tip american: profitul pe primul plan.

- A făcut lucruri formidabile și la Botafogo, nu?
- Fantastic! Un club preluat din liga secundă braziliană și dus până la cucerirea titlului și a Copei Libertadores. Sigur, mulți fani ai lui Lyon nu prea acceptă acest model cu un proprietar care deține patru-cinci cluburi, fiindcă Textor mai are în portofoliu Botafogo, Molenbeek în Belgia, parte din Crystal Palace în Anglia.

Pentru Textor, orice jucător este de vânzare la prețul corect. Și știe că are în spate una dintre cele mai bune Academii din lume. De aici au ieșit Lacazette, Tolisso, Cherki și mulți alții. De aceea, în fiecare mercato, toată lumea cu bani, în special Anglia și Spania, își îndreaptă privirea spre Lyon, știind că acolo există porți deschise pentru afaceri bune în perioada de transferuri
Istvan Bognar, impresar francez, pentru GSP.ro

„Diferența dintre Lyon de azi și marele Lyon din anii 2000 e cea dintre FCSB și Steaua care a cucerit Cupa Campionilor Europeni”

- Diferență mare însă între Lyon din ultimii ani și trupa de glorie a clubului, cu șapte titluri consecutive și cu o echipă formidabilă, Juninho, Benzema, Govou, Reveillere, Toulalan sau Edmilson.
- Sigur, sigur! E cam aceeași distanță dintre Steaua care a cucerit Cupa Campionilor Europeni în 1986 și FCSB de acum. N-ai cum să compari formația de acum cu echipa lui Pițurcă, Boloni, Stoica. Lyon a dominat Franța vreme de șapte sezoane consecutive, 2002-2008, a fost constant în top vreme de circa 15 sezoane. Asta până au apărut banii lui PSG din Qatar, care au preluat puterea. Dar când vorbești istoric despre cluburile din Franța, Lyon e acolo, în Top 3, alături de Marseille, pentru atmosferă. Sau de Monaco.

- Ar fi un dezastru pentru Lyon să fie eliminată de FCSB?
- Da și nu! Ce știu sigur e că Lyon va trata cu mare atenție adversarul. Mă uitam și pe interviurile acordate înaintea meciului și am văzut modul respectuos în care vorbesc toți despre FCSB, pentru care, oricum, ce ar putea realiza de acum încolo va fi un bonus. Au trecut vremurile în care formațiile franceze câștigau de la tragerea la sorți împotriva adversarilor din estul Europei. Acum, partida-cheie va fi la București, unde s-ar putea lămuri multe lucruri.

Citește și:
Jucătoarea-fotomodel a fost învinsă dramatic la Australian Open » Și iubitul de pe locul 55 ATP a fost eliminat
Tenis
Jucătoarea-fotomodel a fost învinsă dramatic la Australian Open » Și iubitul de pe locul 55 ATP a fost eliminat
Gigi Becali i-a anunțat plecarea de la FCSB: „La revedere! Să-mi dea 200.000 de euro pe el”
Europa League
Gigi Becali i-a anunțat plecarea de la FCSB: „La revedere! Să-mi dea 200.000 de euro pe el”
Germanii s-au îngrămădit să cumpere noul model Dacia: „Dramatic!”
Noutati auto
Germanii s-au îngrămădit să cumpere noul model Dacia: „Dramatic!”
Titi Aur și-a scos la vânzare vila de 800.000 de euro: „5 dormitoare, piscină acoperită, saună, grădină” » În ce oraș din România se află
Altele
Titi Aur și-a scos la vânzare vila de 800.000 de euro: „5 dormitoare, piscină acoperită, saună, grădină” » În ce oraș din România se află
SURPRIZĂ Puternica familie Dayan din Israel scoate la vânzare un palat din centrul Bucureștiului
Profit.ro
SURPRIZĂ Puternica familie Dayan din Israel scoate la vânzare un palat din centrul Bucureștiului
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (3)
In_my_opinion
In_my_opinion  •  06 Martie 2025, 17:20

Lyon e mai buna decât Man Utd la ora actuala. Tinând cont de diferenta mare de valoare care s-a vazut intre FCSB si englezi, cred ca francezii vor marca o caruță de goluri in poarta lui Târno...! Sper sa n-am dreptate!????????

OlteanuMarian
OlteanuMarian  •  06 Martie 2025, 17:12

...acest Kelemen Hunor francez vorbeste foarte frumos de fcsb ...el ne spune ca va castiga cu 4-0...

_Van_Basten
_Van_Basten  •  06 Martie 2025, 17:03

"Patronul John Textor are la București imaginea unui Gigi Becali în versiune franceză." Ce afirmatie stupida!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează