FOTBAL  »  NATIONALA  »  CONVOCARE

Dinamo are din nou un jucător convocat la naționala României » Incredibil de când nu se mai întâmplase

Dennis Politic/ foto Eduard Vînătoru (GSP)
Dennis Politic/ foto Eduard Vînătoru (GSP)

Articol de , - Publicat sambata, 15 martie 2025 12:50 / Actualizat sambata, 15 martie 2025 12:58

Mircea Lucescu (79 de ani), selecționerul României, a anunțat sâmbătă lotul final al primei reprezentative pentru meciurile cu Bosnia și San Marino, primele din preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Printre cei 26 de jucători convocați și-a făcut loc și Dennis Politic (25 de ani), mijlocașul stânga al „câinilor”.

Este pentru prima oară când Politic este convocat la echipa națională a României. De altfel, o răsplată pentru sezonul bun făcut atât de el, cât și de Dinamo.

Pentru prima dată după 8 ani, „câinii” au reușit să intre în play-off, la o distanță foarte mică de primele clasate, iar Dennis a pus serios umărul la această realizare.

Prima reacție a lui Dennis Politic după convocarea în premieră la echipa națională
PRELIMINARII CM 2026
Prima reacție a lui Dennis Politic după convocarea în premieră la echipa națională

Dinamo n-a mai avut jucător la naționala României de 3 ani și 4 luni!

După o perioadă complicată pentru alb-roșii, în care s-au bătut pentru evitarea retrogradării, au mers în Liga 2, au promovat și s-au salvat cu greu, clubul traversează cea mai bună perioadă din ultimii ani.

Iar acest lucru s-a văzut și în selecția făcută de „Il Luce”. Politic este primul dinamovist chemat la națională după 3 ani și 4 luni!

În noiembrie 2021, Deian Sorescu era ultimul „câine” care evolua pentru „tricolori”. Se întâmpla pe 8 septembrie 2021, într-un meci din deplasare cu Macedonia de Nord, terminat la egalitate, scor 0-0. Duelul conta pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2022.

Sorescu a jucat atunci 74 de minute, fiind înlocuit cu Marius Marin. Ulterior, în iarna lui 2022, Deian avea să o părăsească pe Dinamo pentru Rakow, formație din Polonia.

Rămâne de văzut acum dacă Politic va bifa minute sub „tricolor”, în contextul în care poziția lui este foarte disputată. Fotbaliști precum Alexandru Mitriță (30 de ani), Ianis Hagi (26 de ani) sau Florin Tănase (30 de ani) pot evolua pe postul lui.

Kopic a anticipat convocarea lui Politic la națională

În ultimul meci de campionat, succesul lui Dinamo pe terenul celor de la UTA Arad, scor 2-0, în ultima etapă a sezonului regular, Kopic a surprins cu o decizie de ordin tactic.

Dinamo are din nou un jucător convocat la naționala României » Incredibil de când nu se mai întâmplase
Dinamo are din nou jucător la naționala României după 3 ani și 4 luni: Dennis Politic, foto: Instagram

Politic, titular incontestabil în echipa lui Dinamo, a fost lăsat pe banca de rezerve, evoluând doar 29 de minute.

Antrenorul croat a explicat la finalul partidei faptul că Dennis a fost menajat din cauza accidentărilor pe care le-a avut în acest sezon, însă acesta avea semnale clare că va urma prima convocare pentru fotbalistul lui.

Politic a jucat 21 de meciuri în acest sezon pentru Dinamo, reușind să înscrie de 6 ori și să ofere un assist. Din 2023 în România, Politic are 53 de meciuri pentru „câini” în Superliga, 14 goluri și 3 assist-uri.

1,2 milioane de euroe cota lui Dennis Politic, potrivit Transfermarkt

Lotul României pentru primele meciuri din preliminariile CM 2026

  • PORTARI: Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 30/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0);

  • FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano |  Spania, 27/1), Deian ⁠SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 20/0), Virgil ⁠GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 37/1), Mihai POPESCU (FCSB, 0/0), Denis CIOBOTARIU (FC Rapid 1923, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 44/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 46/6);

  • MIJLOCAȘI: Marius MARIN (Pisa | Italia, 28/0), Adrian ȘUT (FCSB, 4/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 65/11), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 79/15), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 45/5), ⁠Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 33/9), Olimpiu MORUȚAN (Pisa | Italia, 15/1),  Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 21/4), Florin TĂNASE (FCSB, 18/3), Dennis POLITIC (Dinamo, 0/0);

  • ATACANȚI: Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 20/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 41/5), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 3/1).

Citește și:
Andrei Nicolescu a răbufnit după victoria cu Rapid: „Ne-au făcut «muci», ăsta e cuvântul”
Superliga
Andrei Nicolescu a răbufnit după victoria cu Rapid: „Ne-au făcut «muci», ăsta e cuvântul”
Note GSP la Rapid - Dinamo, primul derby al sezonului » Cine a primit 9: „Șah-mat!”
Superliga
Note GSP la Rapid - Dinamo, primul derby al sezonului » Cine a primit 9: „Șah-mat!”
Din tribune, David Popovici a exclamat: „Una dintre cele mai bune curse pe care le-am văzut vreodată!”
Altele
Din tribune, David Popovici a exclamat: „Una dintre cele mai bune curse pe care le-am văzut vreodată!”
Daniel Pancu, despre momentul eliminării: „Poate nu cunosc bine regulamentele” + „Nu voi lua niciodată pastile”
Superliga
Daniel Pancu, despre momentul eliminării: „Poate nu cunosc bine regulamentele” + „Nu voi lua niciodată pastile”
Frații Pavăl (Dedeman) - decizie majoră pentru lanțul de magazine Praktiker, cea mai mare rețea de bricolaj din Grecia
Profit.ro
Frații Pavăl (Dedeman) - decizie majoră pentru lanțul de magazine Praktiker, cea mai mare rețea de bricolaj din Grecia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet

Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!


Comentarii (2)
creeperno534
creeperno534  •  15 Martie 2025, 23:03

Foarte bine!

talpaiadului
talpaiadului  •  15 Martie 2025, 14:23

Îmi place Politic și îi doresc să debuteze cu succes la națională, dar se accidentează prea des în condițiile în care a jucat la o echipa neangrenată în vreo competiție europeană, neputându-se da vina pe uzură. Greu să te bazezi pe un fotbalist care, din cinci meciuri, joacă în două și e accidentat în trei dintre ele.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează