INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  TOTTENHAM

Napoli a luat decizia în privința lui Radu Drăgușin » Ultimele detalii din presa britanică

Radu Drăgușin s-a accidentat în Tottenham - Elfsborg / Foto: Imago Images
Radu Drăgușin s-a accidentat în Tottenham - Elfsborg / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 11 aprilie 2025 15:31 / Actualizat vineri, 11 aprilie 2025 16:13

Napoli a fost interesată multă vreme să-l ia pe Radu Drăgușin (23 de ani) de la Tottenham, chiar și după ce internaționalul român și-a rupt ligamentele încrucișate.

Situația s-a schimbat însă cu 180 de grade din momentul în care medicii care-l au în grijă au precizat că fundașul lui Tottenham se află încă în stadiile incipiente ale recuperării și pe teren ar fi de așteptat să revină abia spre sfârșitul anului, undeva în noiembrie.

Șucu și-ar putea pierde omul-decisiv de la Genoa, intrat în atenția celor de la AS Roma » Prima reacție
ITALIA
Șucu și-ar putea pierde omul-decisiv de la Genoa, intrat în atenția celor de la AS Roma » Prima reacție

Jakub Kiwior, în locul lui Radu Drăgușin

Potrivit publicației britanice „CaughtOffside”, specializată pe transferuri, italienii au renunțat la ideea de a-l readuce pe Radu Drăgușin și, potrivit surselor sale, antrenorul Antonio Conte s-a orientat asupra lui Jakub Kiwior, de la Arsenal.

Conte a mai fost interesat de Kiwior și-n iarnă, însă „tunarii” au refuzat atunci din start ideea renunțării la fundașul polonez. Nu e titular, dar e considerat de managerul Mikel Arteta drept „un jucător folositor”. Napoletanii știu și ei ce potențial are, în condițiile în care a jucat la Spezia înainte de a ajunge în Premier League.

Specialistul în kinetoterapie care-l are în grijă pe Radu Drăgușin: „Aș spune că va mai avea nevoie de încă trei luni”

Drăgușin? Un specialist în kinetoterapie care-l are în grijă, doctorul Rajpal Brar, a explicat recent că internaționalul român, 23 de ani, încă se află în stagiile incipiente ale recuperării și că va avea nevoie de încă trei luni, de acum încolo, până când va putea să-și reia antrenamentele! Iar abia prin noiembrie va putea fi luat în calcul de managerul Ange Postecoglou pentru un meci oficial.

„Drăgușin se află încă în stadiile relativ incipiente ale procesului de recuperare, la aproximativ opt săptămâni după operație”, a explicat Brar: „El lucrează la îmbunătățirea forței, a amplitudinii de mișcare, a unor activități de echilibru și la revenirea la normal a mersului pe jos.

În cel mai bun caz, revenirea la antrenamentul individual se va produce în a doua parte a acestei veri, înaintea startului în sezonul următor. Aș spune că va mai avea nevoie de încă trei luni”. 

Clasamentul în Premier League

Citește și:
Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră
Noutati auto
Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră
Absolventă de facultate la 82 de ani! » Fostul lider mondial își va primi diploma în istorie
Tenis
Absolventă de facultate la 82 de ani! » Fostul lider mondial își va primi diploma în istorie
„Să înceapă demolarea!” » Buldozerele intră pe stadion, după decernarea trofeului de campioană
Liga 2
„Să înceapă demolarea!” » Buldozerele intră pe stadion, după decernarea trofeului de campioană
Iubita lui Daniel Bîrligea a dezvăluit obiceiul care i-a schimbat viața: „Nu este o experiență ușoară la început, dar merită din plin”
Superliga
Iubita lui Daniel Bîrligea a dezvăluit obiceiul care i-a schimbat viața: „Nu este o experiență ușoară la început, dar merită din plin”
FOTO Complex balnear din România construit de la zero, investiție de peste 40 de milioane lei. Stațiunea Vizantea a fost distrusă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Profit.ro
FOTO Complex balnear din România construit de la zero, investiție de peste 40 de milioane lei. Stațiunea Vizantea a fost distrusă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (1)
reddog2100
reddog2100  •  12 Aprilie 2025, 03:02

In afara de cativa asa zisi jurnalisti romani,NU s a pus niciodarta problema transferului la Napoli,nu au facut nici o oferta,nimic,nimic,doar sa ne aflam in treaba,nu l-a vrut nimeni nici cand era apt de joc,cu atat mai mult acum,cand e praf si fizic si va ramane asa ani intregi,probabil ca englezii vor gasi o echipa sa-l imprumute si cumva sa scape de el,iar noi vom da din gura mai departe.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează