FOTBAL  »  Superliga  »  CFR - U CLUJ

Sabău „refuză” participarea în cupele europene! „Monument” de dezamăgire la interviu: „Ne încurcă”

Ioan Ovidiu Sabău, în CFR - U Cluj, foto: Imago Images +18   FOTO
Ioan Ovidiu Sabău, în CFR - U Cluj, foto: Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 03 mai 2025 23:37 / Actualizat duminica, 04 mai 2025 04:30

CFR Cluj - U Cluj 1-0. Ioan Ovidiu Sabău (57 de ani), antrenorul oaspeților, a oferit prima reacție după eșecul din Gruia. În ciuda faptului că „studenții” au ajuns pentru prima dată în istorie în play-off și se află pe locul 4, tehnicianul a fost extrem de supărat.

Mai mult decât atât, a recunoscut faptul că echipa lui nu are „față” de cupele europene, chiar dacă va reuși să termine pe un loc ce îi va permite accesul.

Panduru, contrariat de o declarație din CFR Cluj - U Cluj: „Aștepți meciul tot anul și spui asta?!”
CFR Cluj - U Cluj 1-0
Panduru, contrariat de o declarație din CFR Cluj - U Cluj: „Aștepți meciul tot anul și spui asta?!”

A dat exemplul altor echipe ce s-au chinuit să ajungă în grupele unor competiții europene, însă au fost eliminate în primele tururi în ultimii ani.

Sabău, după CFR - U Cluj 1-0: „Nu am pregătit bine jocul”

Vizibil dezamăgit, Sabău a precizat faptul că elevii lui au fost depășiți de miza partidei, iar el însuși nu a pregătit așa cum trebuia partida din această seară.

„Am arătat destul de modest prima repriză, fără șut pe poartă, foarte puțin au fost susținuți cei doi atacanți. Am avut dinamică. Au fost câteva momente când ne-au lăsat, s-au retras, dar noi am dat mingea în aut. S-a văzut oarecare teamă, crispare.

E clar că n-am pregătit jocul bine, ceva ne-a lipsit. Eu n-am făcut ce trebuia să fac, să-i aduc într-o formă bună din punct de vedere mental. Era un derby, era foarte important.

A doua repriză parcă am încercat să jucăm ceva, am avut două situații, dar pentru un meci atât de important pentru noi, destul de puțin, din păcate.

Contează suporterii, te motivează, dar n-am pregătit deloc bine jocul, este clar. Ce am văzut astăzi... să nu ai curajul să joci, să nu te demarci, să nu dai soluții la jucătorul cu mingea! I-am lăsat izolați pe atacanți, ei pierd destul de ușor mingea, revin pe contraatac și ne prind.

Au simțit că aveam acea teamă. Au fost mult mai motivați și au pregătit mai bine meciul decât noi. Asta e realitatea, asta am văzut în prima repriză.

În a doua am avut posesia, am încercat să jucăm, câteva ocazii, centrări, dar nu mi s-a părut echipa așa cum ar fi trebuit să arătăm pentru un meci atât de important cu CFR.

Când nu ai continuitate... avem doar 3 victorii. Trebuie să tragem niște concluzii, să vedem unde sunt problemele și cum le putem rezolva. Nu vreau să anulez, să critic, să înțeleagă că nu sunt mulțumit de ce am realizat!

Sigur, aș vrea, pentru că de multe ori am arătat bine, aș fi vrut ca într-un astfel de joc să arătăm bine. Poți să pierzi, dar să arătăm mult mai bine ca echipă”, a spus Ioan Ovidiu Sabău la Prima Sport.

Pe mine mă interesează să prindem primele 4 locuri. Asta ne-am dorit foarte mult. Nu e vorba de o cupă europeană, că te poate și încurca. Prestigiu, OK, trebuie să fii pregătit. Știu ce înseamnă să joci la nivelul ăla. Trebuie să-ți faci lotul. Ați văzut ce s-a întâmplat cu echipe care construiesc de 7-8 ani, încearcă să câștige titlul, când ajung acolo ies din primul sau al doilea tur, în afară de FCSB.

Am arătat bine, ne maturizăm ca echipă, la nivel de club. Un obiectiv frumos de realizat, dar să fim mai realiști! Cupele europene... destul de greu. Cred că FCSB e prea puternică, valoroasă, cu experiență în momentul de față. E foarte greu să piardă campionatul

- Ioan Ovidiu Sabău

GALERIE FOTO. Imagini din CFR Cluj - U Cluj

CFR Cluj - U Cluj, foto: Sport Pictures
CFR Cluj - U Cluj, foto: Imago Images
CFR Cluj - U Cluj, foto: Imago Images
CFR Cluj - U Cluj, foto: Imago Images
CFR Cluj - U Cluj, foto: Imago Images
+13 FOTO

Clasamentul la zi din Superliga

Citește și:
Pedepsit! Daniel Pancu l-a trimis la echipa a doua: „O să înțeleagă până la urmă”
Superliga
Pedepsit! Daniel Pancu l-a trimis la echipa a doua: „O să înțeleagă până la urmă”
Primele imagini: noua Dacia Evader a fost surprinsă astăzi pe stradă!
Noutati auto
Primele imagini: noua Dacia Evader a fost surprinsă astăzi pe stradă!
Adrian Mutu a răbufnit, după informația dezvăluită de GSP: „La ce înseamnă România, e o rușine”
Superliga
Adrian Mutu a răbufnit, după informația dezvăluită de GSP: „La ce înseamnă România, e o rușine”
Victorie la FIFA! Clubul din Superliga a câștigat procesul și are de încasat 1,3 milioane de euro
Superliga
Victorie la FIFA! Clubul din Superliga a câștigat procesul și are de încasat 1,3 milioane de euro
FOTO SPION Noua Dacia electrică, surprinsă în trafic sub camuflaj
Profit.ro
FOTO SPION Noua Dacia electrică, surprinsă în trafic sub camuflaj
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (13)
Chris.Dumi
Chris.Dumi  •  08 Mai 2025, 10:45

E clar un antrenor limitat. Nu ai voie sa faci una ca asta. De parca aceste performante vin in fiecare sezon la U Cluj. Poate alti 20 de ani vor fi tot in Play Out sau mai rau in Liga a doua. Toti suporterii isi vor aminti cu placere de prezenta intr-o cupa europeana. Cei de la Sepsi au fost cat pe ce acum doi ani, fiind eliminati in play off de Bodo Glimt, actuala semifinalista din Europa League. Nu poti sa faci astfel de lucruri, deoarece jucatorii vor interpreta ca pot sa joace fara sa forteze, fara obiectiv. Pai atunci sa le dea vacanta si la revedere! Absolut penibil!

mr90
mr90  •  04 Mai 2025, 14:14

Titlu FALS, nu a spus asa ceva. A spus "te poate și încurca" !

sandiego
sandiego  •  04 Mai 2025, 10:30

aseara sabau a venit cu o echipa prea larga, parca dezmembrata, fara sansa sa dea gol.

Vezi toate comentariile (13)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!