SPORTURI  »  TENIS  »  TENIS / ROLAND GARROS

Final de drum

Articol de - Publicat sambata, 31 mai 2008 00:00

Victor Hănescu, ultimul român rămas la simplu, a părăsit şi el tabloul ieri, învins de Florent Serra.

A intrat ieri pe teren cu gîndul întoarcerii meciului, aşa cum făcuse în turul 1, în faţa is­ra­e­lianului Sela. Joi seară, dis­puta din­tre Victor Hănescu şi Flo­rent Serra s-a întrerupt din cauza în­tu­ne­ricului la scorul de 6-4, 6-3, 6-7 (5) în favoarea francezului. Ro­mâ­nul tocmai cîştigase tie-break-ul, rămînînd în dispută . Ieri însă, nu s-a mai jucat decît un set. Din nou unul echi­librat, în care s-a mers cap la cap pînă s-a ajuns iar la joc decisiv. Acolo, Serra a luat avans, a avut 5-3 şi Hănescu a egalat la 5. Dar fran­cezul a mai izbutit două puncte, punînd capăt meciului.

Victor a reuşit 11 aşi şi a avut un pro­­centaj la primul serviciu, 74 la su­tă, mai bun decît al adversarului. A greşit mai puţin, însă di­fe­ren­ţa s-a făcut la punctele jucate cu al doi­lea serviciu, unde a adunat doar 30 la sută faţă de 55 % Serra. În to­tal, românul a adunat 137 de punc­te, iar francezul cu 20 mai multe.

În cinci participări la Roland Garros, Hănescu a pierdut o singură dată în runda inaugurală , anul tre­cut, în faţa argentinianului Guil­ler­mo Canas. Anul acesta şi în 2004 a mers pînă în turul 2, în 2003, la debut, a avansat pînă în turul 3, iar cea mai bună performanţă a ob­ţi­nut-o în 2005, calificarea în “sferturi”.

FETELE, Victorii la dublu

Edina Gallovits şi Monica Niculescu s-au calificat ieri în turul 2 pe tabloul de dublu, după victoria clară, 6-2,
6-1, asupra cuplului format din Maria-Emilia Salerni (Arg) şi Selima Sfar (Tun). Următoarele ad­ver­sare ale româncelor sînt chi­ne­zoai­cele Zi Yan şi Jie Zheng, favorite 8. Şi Sorana Cîrstea, alături de fran­ţuzoaica Aravane Rezai, a avansat în runda secundă. Cele două au învins perechea Iaroslava Şvedova-Tamarine Tanasugarn (Rus/Tha), 4-6, 6-2, 6-2, şi vor întîlni în continuare cuplul Nathalie Dechy-Elena Lihovţeva (Fra/Rus, 14).

Merg mai departe
Prezenţi în premieră pe tabloul unui turneu de Mare Şlem, Florin Mergea şi Horia Tecău au obţinut ieri şi pri­ma victorie. Ei au trecut de perechea Sebastien Grosjean-Gustavo Kuer­ten (Fra/Bra) cu 5-7, 6-3, 6-1 şi vor întîlni în runda următoare pe Bruno Soares (Bra) şi Dusan Vemici (Ser).

Citește și:
Transfer tare în Superliga: „A jucat la Parma cu Man și Mihăilă, un atacant foarte bun”
Superliga
Transfer tare în Superliga: „A jucat la Parma cu Man și Mihăilă, un atacant foarte bun”
FCSB pleacă și ea de pe Arcul de Triumf? Unde vor să joace meciul cu FC Botoșani
Superliga
FCSB pleacă și ea de pe Arcul de Triumf? Unde vor să joace meciul cu FC Botoșani
Prestație senzațională a lui David Popovici în serii, la Campionatele Europene! Diseară sunt semifinalele
Altele
Prestație senzațională a lui David Popovici în serii, la Campionatele Europene! Diseară sunt semifinalele
Donald Trump sare în apărarea lui Infantino: „FIFA ar comite o greșeală teribilă”
Campionate
Donald Trump sare în apărarea lui Infantino: „FIFA ar comite o greșeală teribilă”
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia mai pierde o parte din producția Duster în fața fabricii din India
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia mai pierde o parte din producția Duster în fața fabricii din India
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Irina Begu s-a căsătorit cu antrenorul ei, fost jucător cunoscut de tenis

Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”


Comentarii (2)
 •  31 Mai 2008, 17:45

Daca Hanescu se considera jucator de tenis atunci ar trebui sa renunte la cetatenia romana! Este cel mai ,,incult" tenismen roman, din toate timpurile, nu are cunostintele necesare nici pentru un baiat de mingii pe arena din Dr. Staicovici

 •  31 Mai 2008, 15:16

felicitari pt fetele de la dublu;macar in proba de dublu sa mai batem si noi.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează