INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INTER MILANO

Moratti: "Vorbele lui Mancini au produs instabilitate în cadrul clubului"

Articol de GSP - Publicat sambata, 31 mai 2008 00:00

Preşedintele lui Inter Milano, Massimo Moratti, a declarat, sâmbătă, că decizia de a-l înlătura pe Roberto Mancini de la conducerea campioanei Italiei nu a reprezentat un capriciu, ci a fost făcută pentru binele clubului, informează Reuters.

"Nu a fost un ifos. Cea mai simplă soluţie ar fi fost să continuăm cu antrenorul alături de care am câştigat trei titluri consecutive. Am intervenit pentru că era necesar pentru viitorul Interului", a afirmat Moratti.

Preşedintele echipei italiene l-a acuzat pe tehnician pentru declaraţiile acestuia după înfrângerea suferită de formaţia milaneză în sferturile de finală ale Ligii Campionilor în faţa lui Liverpool. "Vorbele lui au produs instabilitate în cadrul clubului, atât printre jucători, cât şi printre conducători. Este adevărat că ne-am certat din acest motiv". Mancini a declarat după insuccesul cu Liverpool că va părăsi echipa, iar a doua zi s-a răzgândit.

Roberto Mancini a fost demis joi de către Massimo Moratti, la doar 11 zile de la sărbătorirea titlului în Serie A, tehnicianul urmând să primească daune în urma faptului că a fost înlăturat de la echipă deşi mai avea contract pe patru ani.

Sursa: NewsIn

Citește și:
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Superliga

Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut

Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt

Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (2)
 •  31 Mai 2008, 16:53

de unde stii ca numai ia Inter titlu?Voi astia care sunteti fan Milan si Juve ciocu mic!!!las ca ii bun Mourinho il aduce pe Drogba si Lampard ca ii un om cu fiarte multa influenta aspupra unor jucatorii

 •  31 Mai 2008, 15:40

haha l-a dat afara sa il aduca pe infumuratu de mourinho. la pariu ca la anu nu mai ia inter campionatu

Vezi toate comentariile (2)
Comentează