FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Dănciulescu a numit aspectul unde a suferit Dinamo, chiar dacă a ajuns în play-off: „Aici a fost marea problemă”

foto: Eduard Vânătoru
foto: Eduard Vânătoru

Articol de - Publicat joi, 29 mai 2025 10:05 / Actualizat joi, 29 mai 2025 11:52

Ionel Dănciulescu (48 de ani), fostul fotbalist al lui Dinamo, a spus unde au întâmpinat probleme „alb-roșii” în acest sezon.

„Danciu” a realizat o scurtă retrospectivă a jocului pe care „câinii” lui Kopic l-au făcut și a găsit explicația momentelor de impas ale acestora.

Ionel Dănciulescu, despre jocul dinamoviștilor: „Au avut momente când au dominat”

Fostul atacant a vorbit și despre antrenorul croat al grupării din „Ștefan cel Mare” și a avut numai cuvinte de laudă la adresa acestuia.

„A fost un sezon bun pentru Dinamo, având în vedere cum a arătat echipa în ultimii ani. Dar a avut și echipa asta o limită, pentru că lotul nu a fost numeros, ca al FCSB-ului, de exemplu. Adică n-au avut cum să înlocuiască jucătorii care lipseau sau erau accidentați cu alții cam de aceeași valoare. Aici a fost marea problemă. Au avut momente când au jucat bine, de la egal la egal, chiar au dominat.

Uite, în play-off, a fost echipa cu cea mai bună posesie. Adică o echipă care se vede că e lucrată, sunt niște automatisme. Este un antrenor implicat acolo, iar Florentin Petre ajută și el foarte mult. E adevărat, au adus niște fotbaliști tineri, de perspectivă, dar aceștia au nevoie de timp pentru a se adapta rigorilor campionatului și la tot ce înseamnă Dinamo. Actualii finanțatori trebuie să investească pentru a face un lot valoros și competitiv”, a declarat Ionel Dănciulescu, potrivit sport.ro.

Ionel Dănciulescu: „Dacă nu-ți dorești, te duci în altă parte”

Fosta legendă a lui Dinamo a oferit un verdict clar, referitor la dorința pe care trebuie să o aibă un jucător, atunci când alege să evolueze la Dinamo.

„La cum au început, mă așteptam. Se vedea că este o echipă care lucrează. Dinamo a a avut momente în care le-a dominat pe CFR, Craiova și Rapid. S-a bătut de la egal la egal cu acestea. A fost un sezon bun, dar ei nu trebuie să se mulțumească doar cu chestia asta... «Dom'le, gata, am intrat în play-off și e ok». Nu trebuie să se relaxeze, să se mulțumească cu puțin, pentru că acolo pretențiile sunt din ce în ce mai mari.

Lumea o să-și dorească mai mult decât play-off-ul. Pentru că așa e normal, să îți doreșți, dacă ești la Dinamo. Dacă nu... te duci în altă parte. Aici trebuie să faci performanță. Sunt niște oameni capabili acolo, oameni care ajută clubul din punct de vedere financiar. Sunt oameni potenți, cerebrali, care investesc. Dar trebuie să-ți propui mai mult”, a adăugat Ionel Dănciulescu.

În activitatea lui la Dinamo, Ionel Dănciulescu a câștigat trei campionate și două Cupe ale României.

*articol de Elena Boruz

Citește și:
Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor
Stiri extrasport
Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor
Ce s-a întâmplat după Sepsi - Dinamo, meci întrerupt două minute din cauza scadărilor xenofobe
Superliga
Ce s-a întâmplat după Sepsi - Dinamo, meci întrerupt două minute din cauza scadărilor xenofobe
O nouă mașină își face debutul în România » Costă sub 30.000 de euro și a fost prezentată la Salonul Auto București
Noutati auto
O nouă mașină își face debutul în România » Costă sub 30.000 de euro și a fost prezentată la Salonul Auto București
„Am toate motivele să ciocnesc un pahar” » S-a finalizat divorțul anului în fotbalul mondial: decizia în privința pensiei de 250.000 de euro
Campionate
„Am toate motivele să ciocnesc un pahar” » S-a finalizat divorțul anului în fotbalul mondial: decizia în privința pensiei de 250.000 de euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează