GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  ADVERTORIAL

Cinemobilul împlinește 10 ani și pornește în cel mai mare turneu din țară, cu sprijinul Kaufland

Articol de GSP - Publicat marti, 03 iunie 2025 16:08 / Actualizat marti, 03 iunie 2025 16:10

Cinemobilul, cea mai extinsă caravană de film din România, aniversează 10 ani de activitate prin cea mai amplă ediție de până acum.

Începând cu 1 iunie, caravana pornește din nou la drum, cu proiecții gratuite în 70 de orașe din toată țara și în 10 școli din mediul rural, prin programul complementar „Ora de film”.

Organizat de Asociația Cinemobilul, în parteneriat cu Kaufland România, proiectul oferă experiența unui cinematograf în aer liber locuitorilor din comunități care nu au, în mod obișnuit, acces la astfel de evenimente culturale.

În cei 10 ani de la lansare, peste 200.000 de persoane au vizionat filme în cadrul caravanei, iar 10.000 de copii din mediul rural au participat la sesiuni educative de cinema prin „Ora de film”.

Ediția din 2025 aduce în prim-plan filmul de animație Inside Out 2 (Întors pe dos 2) – o continuare emoționantă despre autocunoaștere și gestionarea emoțiilor, potrivită pentru toate vârstele.

Filmul completează povestea începută în 2023, când Inside Out 1 a fost proiectat în cadrul caravanei.

„Caravana Cinemobilul este una dintre cele mai frumoase expresii ale angajamentului nostru de a face cultura accesibilă tuturor. Credem în puterea filmului de a aduce oamenii împreună, de a crea emoție și de a întări legăturile în comunitățile locale. Oriunde ajunge, caravana lasă în urmă mai mult decât un ecran de proiecție – lasă amintiri, inspirație și sentimentul că aparții”

- a declarat  Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Cinemobilul împlinește 10 ani și pornește în cel mai mare turneu din țară, cu sprijinul Kaufland

Accesul la proiecții este gratuit, iar fiecare eveniment va aduna, în medie, aproximativ 300 de participanți, într-un spațiu deschis, dotat cu proiector profesional, sunet de calitate și atmosferă de cinema autentic.

Proiectul promovează accesul echitabil la cultură, aducând filmele mai aproape de oameni, indiferent de regiune, și facilitează participarea unor segmente de public dezavantajate social, economic sau cultural la experiențe cinematografice memorabile, cu scopul incluziunii sociale și al transmiterii unui mesaj de toleranță, empatie și sprijin reciproc.

Localitățile care vor fi vizitate de Cinemobilul în luna iunie sunt:

  • 1 iunie – Tecuci, Kaufland, Str. Gheorghe Petrașcu nr. 66

  • 2 iunie – Galați, Kaufland, Str. Victor Vîlcovici nr. 20

  • 3 iunie – Brăila, Kaufland, B-dul Dorobanților nr. 413

  • 4 iunie – Buzău, Kaufland, Bld. Unirii nr. 1

  • 5 iunie – Râmnicu Sărat, Kaufland, Str. Constantin Brâncoveanu nr. 46

  • 9 iunie – Târnăveni, Kaufland, Str. Victoriei nr. 15A

  • 10 iunie – Mediaș, Kaufland, Șoseaua Sibiului nr. 81

  • 11 iunie – Blaj, Kaufland, Str. Iuliu Maniu nr. 101 

  • 12 iunie – Turda, Kaufland, Calea Victoriei nr. 39

Cinemobilul împlinește 10 ani și pornește în cel mai mare turneu din țară, cu sprijinul Kaufland

Pe parcursul verii, Caravana Cinemobilul va ajunge în 70 de orașe din toată țara – de la Vatra Dornei, Rădăuți și Sighetu Marmației, până la Constanța, Tulcea, Oradea, Timișoara, Brașov, Galați, Pitești sau Călărași.

Mai multe detalii despre filme și program: 

Facebook: https://www.facebook.com/pg/Cinemobilul/  

Citește și:
Femeia cu peste 1 milion de urmăritori l-a filmat pe Tavi Popescu: „Cine-i frumusețea asta de bărbat?”
Superliga
Femeia cu peste 1 milion de urmăritori l-a filmat pe Tavi Popescu: „Cine-i frumusețea asta de bărbat?”
„Mulțumim, Costel Gâlcă” » Patru plecări dintr-un foc de la Rapid
Superliga
„Mulțumim, Costel Gâlcă” » Patru plecări dintr-un foc de la Rapid
Hagi, la ultima încercare » Selecționerul a pus mâna pe telefon pentru a-l convinge pe fotbalist să se prezinte la lot!
Nationala
Hagi, la ultima încercare » Selecționerul a pus mâna pe telefon pentru a-l convinge pe fotbalist să se prezinte la lot!
Din cauza ei, nimeni nu s-a uitat pe teren la Roland Garros: a apărut într-o ținută provocatoare
Tenis
Din cauza ei, nimeni nu s-a uitat pe teren la Roland Garros: a apărut într-o ținută provocatoare
PREMIERĂ Ieftinire masivă a motorinei, care a ajuns, pentru prima dată în ultimul an, să coste mai puțin decât benzina
Profit.ro
PREMIERĂ Ieftinire masivă a motorinei, care a ajuns, pentru prima dată în ultimul an, să coste mai puțin decât benzina

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează