SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS 2025

„Mult succes în carieră, îți mulțumesc pentru tot” » Parteneriatul dintre Marius Copil și Diana Shnaider s-a încheiat după un singur turneu

Marius Copil, Diana Shnaider și Jett Wright, agentul rusoaicei/Foto: Instagram (Marius Copil)
Marius Copil, Diana Shnaider și Jett Wright, agentul rusoaicei/Foto: Instagram (Marius Copil)

Articol de - Publicat sambata, 07 iunie 2025 13:05 / Actualizat sambata, 07 iunie 2025 13:14

Marius Copil (34 de ani) a anunțat despărțirea de Diana Shnaider (21 de ani, 12 WTA), după o colaborare foarte scurtă, care s-a întins doar pe perioada turneului de la Roland Garros, acolo unde rusoaica a avut o evoluție sub așteptări în competiția de simplu.

În 17 mai, chiar după turneul de la Roma, s-a aflat că Marius Copil va fi noul antrenor al Dianei Shnaider, o jucătoare de mare perspectivă din circuitul WTA. Mai târziu, tenismenul român a afirmat că e o vorba de o colaborare pe termen scurt, care poate fi prelungită în cazul în care lucrurile decurg bine.

Finale istorice la Roland Garros! E pentru prima oară în 41 de ani când primii patru jucători ai lumii ajung în ultimul act
ROLAND GARROS 2025
Finale istorice la Roland Garros! E pentru prima oară în 41 de ani când primii patru jucători ai lumii ajung în ultimul act

Marius Copil, mesaj pe Instagram pentru Diana Shnaider, cu ocazia încetării colaborării

Copil a ajuns la Paris în 20 mai și a început antrenamentele cu Shnaider, care a fost, însă, eliminată în turul al doilea al Roland Garros. Mai întâi, sportiva în vârstă de 21 de ani a învins-o cu 2-0 (7-6 (3), 6-2) pe Anastasiia Sobolieva (21 de ani, 256 WTA), după care a pierdut în fața Dayanei Yastremska (25 de ani, 48 WTA), scor 0-2 (5-7, 5-7).

La dublu, Shnaider, alături de partenera ei Mirra Andreeva (18 ani, 6 WTA), a ajuns până în semifinalele turneului de Grand Slam. În penultimul act al competiției, cele două rusoaice au fost bătute clar de italiencele Sara Errani și Jasmine Paolini: 0-2 (0-6, 1-6).

La o zi după ultimul meci al lui Shnaider de la Roland Garros, Marius Copil a postat o imagine cu ea pe Instagram prin care a dat de înțeles că parteneriatul dintre cei doi nu va continua.

Mult succes, Diana Shnaider, în cariera ta și îți mulțumesc pentru tot”, a scris fostul număr 56 mondial.

„Mult succes în carieră, îți mulțumesc pentru tot” » Parteneriatul dintre Marius Copil și Diana Shnaider s-a încheiat după un singur turneu
Marius Copil și Diana Shnaider/Foto: Instagram (Marius Copil)

Copil este al doilea antrenor care are o colaborare foarte scurtă cu Schnaider în acest an. Numărul 12 mondial a fost pregătită timp de o lună de Dinara Safina, însă fosta lideră mondială a renunțat la acest post.

Citește și:
Imagini șocante! Jamal Musiala s-a prăbușit din nou pe gazon în timpul meciului, la doar trei zile de la primul incident
Campionate
Imagini șocante! Jamal Musiala s-a prăbușit din nou pe gazon în timpul meciului, la doar trei zile de la primul incident
CFR Cluj, amanetat la propriu » Cine sunt antreprenorii cărora Ioan Varga le predă clubul: acuzații de manipulare a pieței, afaceri cu aur și un puci eșuat
Superliga
CFR Cluj, amanetat la propriu » Cine sunt antreprenorii cărora Ioan Varga le predă clubul: acuzații de manipulare a pieței, afaceri cu aur și un puci eșuat
MM Stoica a anunțat când revine Dan Petrescu pe bancă: „Ca să fie lucrurile clare”
Superliga
MM Stoica a anunțat când revine Dan Petrescu pe bancă: „Ca să fie lucrurile clare”
Femeia cu peste 1 milion de urmăritori intervine în scandalul de la FCSB: „Nu e nici 1% apreciat! A trecut printre atâția fotbaliști și nu i-ai spus un «bravo»”
Superliga
Femeia cu peste 1 milion de urmăritori intervine în scandalul de la FCSB: „Nu e nici 1% apreciat! A trecut printre atâția fotbaliști și nu i-ai spus un «bravo»”
Fostă fabrică demolată. Familia Boștină demolează fosta sa fabrică și face în loc sute de apartamente
Profit.ro
Fostă fabrică demolată. Familia Boștină demolează fosta sa fabrică și face în loc sute de apartamente
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Rusoaica Maria Sharapova, imagini needitate din vacanță! A ales destinația favorită a românilor

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează