GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  ADVERTORIAL

Grupul Carmistin, prin brandul La Provincia, este noul partener al clubului Petrolul Ploiesti

Articol de GSP - Publicat miercuri, 11 iunie 2025 16:55 / Actualizat miercuri, 11 iunie 2025 17:33

Grupul Carmistin, prin brandul La Provincia, intră, de astăzi, în familia partenerilor clubului nostru.

Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă, la care au participat Claudiu Tudor, președintele FC Petrolul Ploiești, și Valentin Popescu, expert marketing sportiv al Grupului Carmistin.

„Suntem onorați să avem lângă noi un nou partener, unul de încredere și foarte cunoscut în România. Mulțumim Carmistin, mulțumim La Provincia, pentru susținere și sunt convins de faptul că parteneriatul va fi unul de durată și că vom realiza multe lucruri importante împreună. Sperăm să fie un exemplu și pentru alte firme din România și din Prahova, mai ales, astfel încât să avem o susținere cât mai mare, pentru că ne dorim să facem performanță”, a spus Claudiu Tudor.

„Suntem bucuroși să realizăm aceast parteneriat, cel dintre Grupul Carmistin, prin brandul La Provincia, și FC Petrolul Ploiești, un club de tradiție, foarte iubit, cu fani declarați nu doar în Ploiești, sau Prahova, ci și în întreaga țară. Dacă vreti, a fost și dorința proprietarului și fondatorului grupului, domnul Iustin Paraschiv, care este prahovean și un om care iubește foarte mult sportul, în general, nu doar fotbalul.

Așa cum Grupul Carmistin este foarte important în domeniul în care activează, așa și clubul Petrolul este un brand national și îi dorim să ajunga acolo unde merită, în topul fotbalului românesc, în competițiile europene și să aibă rezultate extraordinare. Și ce pot să garantez 100% este că, așa cum sună și sloganul La Provincia, fotbaliștii și stafful echipei vor fi hrăniți sănătos!”, a afirmat Valentin Popescu.

Povestea Grupului Carmistin

Și-a început activitatea în anul 2000 și este un grup cu 100% capital românesc. Grupul Carmistin cuprinde peste 20 de companii specializate, grupate în 5 divizii de producție – linia de agricultură și producția de furaje, linia de vită, linia de pui, linia de porc și energie verde.

Este unul dintre puținele holdinguri românești care integrează în proporție de 90% lanțul de producție agrozootehnic, începând de la cultivarea cerealelor, producția de furaj, creșterea animalelor de fermă (pui, porc, vită) până la abatorizare și procesare.

Cele 5 linii de business ale grupului Carmistin înseamnă branduri româneşti puternice, care au devenit cunoscute atât în domeniul lor, cât și pe piața de larg consum:

  • La Provincia – Linia de Pui

  • La Provincia Furaje Premium – Linia de Agricultură și Furaje

  • Pajo Agriculture – Linia de Agricultură

Dacă unele se adresează cunoscătorilor din industria agricolă, brandurile care se concentrează pe zona alimentară și-au făcut loc în supermarketuri și hipermarketuri.

Citește și:
Cine-l mai recunoaște? Cum a apărut fostul lider ATP pe străzile din Los Angeles
Tenis
Cine-l mai recunoaște? Cum a apărut fostul lider ATP pe străzile din Los Angeles
Andrei Nicolescu anunță două transferuri la Dinamo: „S-ar putea să avem mai multe opțiuni cu Rapid”
Superliga
Andrei Nicolescu anunță două transferuri la Dinamo: „S-ar putea să avem mai multe opțiuni cu Rapid”
CFR Cluj s-a înțeles cu Marius Șumudică » Ce a spus Varga și toate detaliile despre contract
Superliga
CFR Cluj s-a înțeles cu Marius Șumudică » Ce a spus Varga și toate detaliile despre contract
Darius Olaru, primul GOL pentru Union SG! A prins un voleu superb
Campionate
Darius Olaru, primul GOL pentru Union SG! A prins un voleu superb
Magazin online din România, amendat pentru că a sunat clienții fără să le ceară voie
Profit.ro
Magazin online din România, amendat pentru că a sunat clienții fără să le ceară voie

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

TAS, verdict crunt în cazul de dopaj al lui Cosmin Matei: „Clubul Sepsi va respecta decizia”

Raul Rusescu la GSP Live: „La CFR, au fost lucruri inimaginabile” + Pronostic uimitor la dubla Craiovei: „Crede-mă, acolo a fost ca la bunică-mea, la Coșoveni”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează