INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ITALIA

CORESPONDENȚĂ DIN ROMA Ovidiu Ioanițoaia a luat pulsul italienilor, după eliminarea lui Inter de la Campionatul Mondial al Cluburilor: „Chivu e considerat ultimul responsabil”

Cristi Chivu / FOTO: Imago
Cristi Chivu / FOTO: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 02 iulie 2025 15:36 / Actualizat miercuri, 02 iulie 2025 15:36

N-o să vă vină să credeți, dar la Roma e chiar mai cald decât la București. Când am sosit, marți dimineață, termometrele arătau 32 de grade, iar la prânz au urcat până la 40! Orașul somnolează și devine mai viu, mai activ, abia spre seară. Villa Borghese, lângă care stau, al treilea parc ca mărime al Cetății Eterne, întins pe 80 de hectare, pare părăsit.

De regulă animat, mai ales în lunile de vară, acum e pustiu. Lumea fuge de soare și caută umbra cum caută apa în deșert. Aerul frige și până și grupurile de japonezi obișnuiți să umple Roma în această perioadă a anului, s-o cutreiere și s-o fotografieze, se strecoară grăbite pe străduțele în pantă de lângă Piața Spaniei. Grăbite și parcă vinovate. Roma luptă cu canicula și respiră greu, ca un maratonist.

După eliminarea de la Mondialul Cluburilor, Cristi Chivu i-a băgat în ședință de jucători » Ce i-a cerut căpitanului Lautaro Martinez + Reacția lui Inter!
CMC 2025
După eliminarea de la Mondialul Cluburilor, Cristi Chivu i-a băgat în ședință de jucători » Ce i-a cerut căpitanului Lautaro Martinez + Reacția lui Inter!

63 de meciuri într-un sezon

În ce o privește, presa sportivă de aici încearcă să-și explice, și nu prea reușește, cum de nicio echipă italiană nu s-a calificat în „sferturile” Cupei Mondiale a Cluburilor. A surprins eliminarea lui Juventus, 0-1 cu Real Madrid, dar mai ales cea a lui Inter, învinsă cu 2-0 de Fluminense la capătul unei "optimi" în care finalista milaneză din Champions League pornea favorită. Calculul hârtiei însă nu s-a adeverit.

Ca atare, La Gazzetta dello Sport a dedicat 6 pagini eșecului suferit de Inter, paginile de la 2 la 7, una dintre ele ocupată de reclame, pe spațiul cărora cei 3 trimiși speciali ai ziarului la meciul de la Charlotte, Fabio Licari, Davide Stoppini și Filippo Conticello, analizează pe față și pe dos înfrângerea formației antrenate de Cristi Chivu.

Deși notat cu 5 în La Gazzetta, iar în Stadio Corriere dello Sport cu 5,5, note evident mici, Chivu nu-i arătat cu degetul. Dimpotrivă, oboseala și ghinionul jucătorilor sunt socotite principalele cauze ale eliminării nerazzurrilor. Asta într-un sezon epuizant, ce-a însemnat 63 de partide oficiale. Nu multe, ci foarte multe, inuman de multe.

Inter - Fluminense, în optimile Campionatului Mondial al Cluburilor. FOTO: Imago Images
Inter - Fluminense, în optimile Campionatului Mondial al Cluburilor. FOTO: DAZN
Inter - Fluminense, în optimile Campionatului Mondial al Cluburilor. FOTO: DAZN
Inter - Fluminense, în optimile Campionatului Mondial al Cluburilor. FOTO: DAZN
Inter - Fluminense, în optimile Campionatului Mondial al Cluburilor. FOTO: DAZN
+31 FOTO

În măsura în care Chivu a declarat după eșec „Iau partea plină a paharului, altfel m-ar lua durerea de cap!”, Davide Stoppini îl scuză pe român, îi ia apărarea: „Pentru ce am văzut pe teren la Inter în partida cu Fluminense, antrenorul e ultimul dintre responsabili”.

Ultimo dei responsabili” e abordarea, să-i zic așa, generală, chiar dacă, ați aflat chiar din GSP.ro, fanii milanezi nu s-au sfiit să tragă din toate pozițiile în compatriotul nostru, să-l pună la zid. Unii afirmând că, lipsit fiind de experiență, Chivu nu va rezista pe banca Interului și va fi repede concediat. Conducerea clubului merge în continuare pe mâna lui. Îi acordă deplină încredere.

„Sultan al Dollar bin Infantin”

În ansamblu, presa din Peninsulă nu se dă în vânt după Campionatul Mondial al Cluburilor, ba și critică organizarea acestei competiții-mamut cu 32 de participante. Cel mai critic, necruțător, coroziv, pare să fie Corriere dello Sport, al cărui editorialist Ivan Zazzaroni îl numea pe președintele FIFA, în ediția de marți, "Sultan Al Dollar bin Infantin"!

Definind întrecerea încredințată Statelor Unite drept "absurditatea lui Gianni Infantino", Zazzaroni atrage atenția că „Ea nu ține cont de sănătatea fotbaliștilor, de importanța odihnei lor și de calitatea spectacolului, așa că e în contradicție cu părerea medicilor, a preparatorilor fizici, a sindicatului jucătorilor, a impresarilor și a opiniei publice”. De unde, logică, o avalanșă de reproșuri.

Poate e și frustrare în această atitudine, deoarece Mondialul Cluburilor continuă fără nicio echipă italiană. Dar sigur că e și destul adevăr, nu-i așa?

Citește și:
Dan Șucu, Mihai Rotaru, Mihai Stoica și Iuliu Mureșan au semnat o petiție și i-au trimis-o lui Nicușor Dan: „Nu are ce căuta în vestiar!”
Superliga
Dan Șucu, Mihai Rotaru, Mihai Stoica și Iuliu Mureșan au semnat o petiție și i-au trimis-o lui Nicușor Dan: „Nu are ce căuta în vestiar!”
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Campionate
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Dinamo sparge banca pentru ultimul transfer! » Poate ajunge la 1,7 milioane de euro
Superliga
Dinamo sparge banca pentru ultimul transfer! » Poate ajunge la 1,7 milioane de euro
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Campionate
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Profit.ro
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (5)
Pendufraud
Pendufraud  •  02 Iulie 2025, 19:51

Mai interesantă decât frumoasă descriere a Cetății Eterne făcută de neobositul maestru va fi încercarea lui Chivu de a domoli apele și a evita dezbinarea care amenință echipa milaneză. Căpitanul Lautaro îl acuză pe Calhanoglu ca s-a dat lovit, acesta i-a răspuns ca un lider nu lovește sub centură și privește spre Galatasaray, importantul Thuram pare să țină partea turcului. Echipa are nevoie de odihnă și-un duș rece.

Laspalmas
Laspalmas  •  02 Iulie 2025, 19:29

Umbla Nea Ovi de zici ca nu are 40 de ani si este de la agentia de turism Paralela 45...Dar i-a reusit scurta descriere a orasului Roma coplesit de arsita.

sandiego
sandiego  •  02 Iulie 2025, 17:40

chivu a luat o echipa intrata pe panta descendenta; combinat cu lipsa lui de experienta, rezultatele nu o sa fie grozave; dar ce era sa faca, sa refuze ocazia de a antrena pe inter, asteptand sa capete experienta? ocazie care se putea sa nu mai fi venit niciodata.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează