GSP SPECIAL  »  PARIURI SPORTIVE  »  LIGA CAMPIONILOR

FCSB - Inter d'Escaldes: Cotele agențiilor de pariuri nu lasă loc de îndoială în privința disputei de diseară

fcsb
fcsb

Articol de - Publicat miercuri, 09 iulie 2025 13:09 / Actualizat miercuri, 09 iulie 2025 13:20

Campioana României debutează azi, la ora 20:30, în noul sezon al Ligii Campionilor. FCSB urmează să dea piept cu Inter Escaldes, campioana Andorrei, un adversar ce nu pare a fi capabil să pună probleme reale. Adversarii sunt cotați la aproximativ 4 milioane de euro, în vreme ce echipa lui Gigi Becali are o cotă de piață de 50 de milioane de euro.

În turul 2 preliminar, FCSB va avea un alt adversar accesibil, urmând să întâlnească câștigătoarea dintre The New Saints (Țara Galilor) și KF Shkendija (Macedonia de Nord).

Campioana României a început bine sezonul

Bucureștenii au început noul sezon cu o victorie contra lui CFR Cluj, în Supercupa României. Trupa lui Elias Charalambous și Pintilii s-a impus cu 2 la 1, prin golurile marcate de Politic și Radunovic.

Însă confruntarea de sâmbătă le-a adus două mari probleme celor de la FCSB. În primul rând, Daniel Bârligea s-a accidentat înaintea jocului și se pare că va lipsi timp de trei săptămâni, în vreme ce Denis Alibec, care a intrat titular, a rezistat pe teren doar 10 minute, ieșind accidentat. Pentru confruntarea cu formația din Andorra vor lipsi și alți doi fotbaliști, Dawa și Octavian Popescu.

Nu este prima oară când campioana Andorrei întâlnește o formație din România. În ediția 2022–2023 a Conference League, aceasta s-a duelat cu CFR Cluj, care s-a impus cu 3-0 pe teren propriu și a remizat în deplasare, scor 1-1.

Nu este nimic ușor în fotbal dacă nu faci lucrurile cum trebuie și nu dai 100% din ce ai. Am analizat adversarul, vrea să joace fotbal. Nu va fi un meci ușor și veți vedea asta mâine. Dar cred că jucătorii noștri și-au demonstrat calitatea, disciplina, și sper să o facă și miercuri, a spus Elias Charalambous înaintea partidei

În perioada de pregătire din intersezon, FCSB a disputat doar două meciuri amicale și s-a impus destul de clar, reușind să le învingă cu 3-2 pe Almere City și 3-1 pe Utrecht. De remarcat faptul că a marcat câte trei goluri în ambele partide, dar nu a reușit să-și păstreze poarta intactă în niciunul dintre jocuri.

Ce urmează după meciul de azi

Pentru a ajunge în grupa principală din Liga Campionilor, FCSB va trebui să treacă patru tururi preliminare. În primele două dintre acestea, formația lui Elias Charalambous va fi cap de serie, însă situația se va schimba ulterior, când va părăsi urna principală. Ar putea reveni printre capii de serie în playoff, însă asta se va întâmpla doar dacă va elimina o formație cu un coeficient european ridicat.

După jocul cu Inter Escaldes, FCSB urmează să joace sâmbătă cu Hermannstadt, în prima etapă a noului sezon al Superligii. Returul cu formația din Andorra e programat pe 15 iulie.

Echipele probabile și cotele la pariuri

Cotele propuse de către casele de pariuri dau șanse infime celor de la Inter Escaldes. FCSB primește cota 1.04 pentru a câștiga partida din această seară, egalul are cota 16.00, iar victoria oaspeților e cotată cu 30.00. Unele agenții au cote chiar mai drastice de atât pentru „2 solist” - 40.00 sau chiar 50.00.

FCSB: Târnovanu – Crețu, M. Popescu, Ngezana, Radunovic – Șut – Ștefănescu, Olaru, Cisotti, Politic – Fl. Tănase

Inter Club d'Escaldes: Munoz - Da Cunha, Puentes, Alonso, Sanchez, Jilmar - Hermann, Mohedano, De La Torre, Assoubre - Lopez

Citește și:
PSG - Barcelona l-a fascinat pe Mihai Stoica: „Niciodată în istorie!”
Liga Campionilor
PSG - Barcelona l-a fascinat pe Mihai Stoica: „Niciodată în istorie!”
Scenografie sângeroasă la PSG - Barcelona: „Masacru în stil parizian”
Liga Campionilor
Scenografie sângeroasă la PSG - Barcelona: „Masacru în stil parizian”
Eva Lys și-a surprins fanii cu ultima poză postată »  Vorbește deschis despre homosexualitate și relația cu un tenismen: „Mesajul meu e clar”
Tenis
Eva Lys și-a surprins fanii cu ultima poză postată » Vorbește deschis despre homosexualitate și relația cu un tenismen: „Mesajul meu e clar”
Va fi unul dintre cele mai frumoase stadioane din Europa! Cum arată acum șantierul
Campionate
Va fi unul dintre cele mai frumoase stadioane din Europa! Cum arată acum șantierul
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează