Articol de Cezar Titor, Andrei Furnigă (video), George Nistor - Publicat duminica, 13 iulie 2025 15:38 / Actualizat joi, 11 septembrie 2025 10:40
Stadionul din Medgidia, un proiect-etalon pentru România, în urmă cu aproape 50 de ani, se află într-o stare avansată de degradare. GSP a vizitat arena cu o capacitate de 30.000 de locuri, din micuțul oraș al Dobrogei, care zace într-un decor gri apăsător, fiind întreținut la limita subzistenței de către autoritățile locale.
Cândva un obiectiv pentru meciurile echipei naționale de tineret, stadionul „Iftimie Ilisei” este reprezentarea autentică a infrastructurii sportive din România, proiectate în comunism. Un edificiu planificat pentru măreție, oglindit precarității și destinat uitării.
În prezent, doar o relicvă desprinsă parcă din lumea lui Bacovia, care te duce cu gândul la alienare și singurătate, resemnare și sumbru.
Ce a rămas din Stadionul „Iftimie Ilisei” din Medgidia
Încă de la primii pași în Complexul Sportiv Medgidia, cimentul măcinat de ani domină spectrul vizual, pătat ici-colo de garduri vopsite cu albastru și scări multicolore, doar-doar ar încânta pupila, în timp ce iarba și-a trăit demult sfârșitul în lupta cu soarele.
Tribunele sunt denivelate și periculos de instabile pentru suporterii neprezenți. Doar două-trei doamne ajunse la vârsta a treia își găsesc interesul de a lua loc în înaltul „colosului” fără de scaune. Cos, împletesc, fac schimb de noutăți cotidiene și ascultă Radio România Actualități pe un smartphone cumpărat cel mai probabil de nepoți.
În căutare de vitamina D, dar și de o rozătoare mică, sunt și pisicile pe care, ne place să credem, echipa Gazetei le-a întâlnit și în 2021, semn a nemurire. Stau la mângâiat și animă peisajul tern pentru că, nu-i așa?!, acolo unde există cel puțin o pisică, își face loc și viața, nu doar liniștea.
Mai jos, pe gazon, totul e de un verde ars, ținut în „aparate” de 3-4 aspersoare și ele vechi, conectate prin furtun. „Nu călcați iarba!”, stă scris ironic pe o pancartă înfiptă în ceea ce aduce mai mult a fâneață.
De fapt, totul pe acest stadion seamănă a altceva și totul pe acest stadion nu poate suporta un plus de austeritate, așa cum anunță vocea de premier, din difuzorul telefonului mobil. Nu mică ne-a fost mirarea când am observat, pe marginea terenului, câțiva tineri veniți să alerge, deși gradele de la amiază sunt sufocante.
Nu le pasă de gradenele ruginite sau că ajung negri acasă din cauza solului prăfuit. Pașii din aplicație sunt mai importanți.
Pentru unii uitat, pentru alții un loc deschis cerului, că aer ar fi prea mult zis, stadionul din orașul-drapel al Litoralului își va purta în continuare destinul, așezat tăcut și discret în înaltul tribunelor vălurite.
Cum va arăta, dacă se poate mai rău, încă nu știm. E o provocare a timpului și, mai ales, o probă de rezistență. Pentru noi.
Arena a fost un proiect ambițios, aproape megalomanic, al Epocii de Aur ceaușiste. Autoritățile au sperat ca stadionul din Medgidia, situat într-o zonă industrială în plină dezvoltare la finalul anilor ’70, să găzduiască meciuri importante din circuitul internațional. Un obiectiv care, însă, nu s-a concretizat.
Echipa de fotbal activează în prezent în Liga 4. După ce a promovat în Liga 3 în vara anului 2024, CS Medgidia a retrogradat la finalul sezonului 2024–2025, terminând pe locul 9 în Seria a III-a.
34.612locuitori are localitatea Medgidia, conform recensământului din 2021. Ar încăpea toată populația în incinta stadionului
5 idei despre Stadionul „Iftimie Ilisei”
15.000 de scaune au fost trimise de pe stadionul demolat „Lia Manoliu” la Medgidia, însă niciunul nu a ajuns în tribune, fiind pierdute pe drum.
Inaugurat pe 22 octombrie 1978, stadionul a găzduit primul meci de fotbal în anul 1980.
Cu o capacitate de 32.860 de locuri, este pe locul al doilea în România, după Arena Națională.
La momentul inaugurării, complexul sportiv avea un teren principal de fotbal, trei terenuri pentru antrenamente, o pistă de atletism pe zgură, un teren de handbal, un patinoar, un bazin olimpic, două bazine suplimentare cu apă, o sală de lupte și o sală de sport.
12 hectare e suprafața complexului unde este construită arena
Cine a fost Iftimie Ilisei
Iftimie Ilisei a fost primarul orașului, iar Medgidia a înregistrat progrese semnificative sub conducerea sa, între 1969 și 1980. Tot el a fost cel care a ridicat complexul sportiv. Își dorea să instaleze nocturnă, un obiectiv îndrăzneț pentru acea vreme, și să construiască un pasaj subteran prin care jucătorii să intre și să iasă pe teren direct, în zona centrală a suprafeței de joc.
În 2004, Iftimie Ilisei a fost declarat post-mortem Cetățean de Onoare al orașului, iar de atunci stadionul îi poartă numele.
Meciuri importante jucate la Medgidia
An | Competiție | Partidă |
|---|---|---|
1979 | amical | România - Franța 2-1 (Under 16) |
1981 | „16-imi” Cupă | Cimentul Medgidia - Dinamo 1-4 |
1983 | prel. Cupa Europei | România - Cehoslovacia 1-0 (Under 16) |
1983 | „16-imi” Cupă | Cimentul Medgidia - Steaua 0-4 |
1988 | amical | România - Albania 3-0 (Under 21) |
1989 | „16-imi” Cupă | Progresul Medgidia - Dinamo 1-2 |
1999 | „16-imi” Cupă | Cimentul Medgidia - Rapid 0-1 |
2002 | amical | România - Ucraina 4-0 (Under 21) |
2002 | amical | România - Grecia 1-1 (Under 21) |