FOTBAL  »  Superliga  »  RETRAGERE

Paul Batin, fostul atacant de la CFR Cluj și Dinamo, și-a anunțat retragerea

Paul Batin a pus punct carierei de jucător: „Vârsta nu iartă pe nimeni”. FOTO: monitorulcj.ro
Paul Batin a pus punct carierei de jucător: „Vârsta nu iartă pe nimeni”. FOTO: monitorulcj.ro

Articol de - Publicat joi, 24 iulie 2025 09:47 / Actualizat joi, 24 iulie 2025 10:59

Paul Batin a pus punct carierei de jucător. Ajuns la 38 de ani, atacantul s-a retras și a luat instant decizia de a deveni antrenor.

Ultima oară la Minaur Baia Mare, formație care a ratat promovarea în Liga 2, Batin a semnat cu Concordia Chiajna, acolo unde va antrena grupa de elită U19 a clubului.

De altfel, Batin e familiarizat cu Chiajna, club al cărui tricou l-a îmbrăcat în trei perioade diferite, între 2017 și 2022.

Paul Batin a pus punct carierei de jucător: „Vârsta nu iartă pe nimeni”

Batin a jucat ultima oară pentru Minaur Baia Mare. Formația din Liga 3 a pierdut barajul cu Politehnica Timișoara și n-a reușit promovarea.

„Da, oficial m-am retras. Am semnat cu Concordia Chiajna și voi antrena grupa de elită U19 a clubului. Voi fi antrenor principal”, a explicat Batin, pentru monitorulcj.ro.

CFR Cluj, Minaur Baia Mare, UTA Arad, Gaz Metan Mediaș, Pandurii Târgu Jiu, FC Brașov, FC Botoșani, Legnica, Doxa, Academica Recea, Chiajna, Metalul Buzău și Progresul Șomcuta Mare sunt cluburile pentru care a evoluat Batin de-a lungul carierei.

„Vârsta nu iartă pe nimeni, prima dată. Nu am mai avut motivație, îmi doresc să încep pe partea cu antrenoratul dacă tot mi s-a dat șansa. Le mulțumesc celor de la Concordia Chiajna că m-au ajutat să fac pasul ușor.

Regrete sunt, au fost și decizii proaste, dar fac parte din viața fiecărui om, fiecărui sportiv. Cele mai frumoase momente au fost anii jucați în Liga 1, golurile cu echipele cele mai importante”, a adăugat Batin.

Paul Batin, fostul atacant de la CFR Cluj și Dinamo, și-a anunțat retragerea
Batin, flancat de Papp și Pintilii în derby-ul Dinamo - FCSB 1-1 din 2016

Paul Batin, antrenat de nume cu greutate

Paul Batin a evoluat pentru echipe precum UTA, CFR Cluj, Gaz Metan, Dinamo, FC Botoșani, Concordia Chiajna sau Doxa Katokopias.

Petre Grigoraș, Ion Moldovan, Vasile Miriuță, Ionuț Badea, Dorinel Munteanu, Mircea Rednic sau Leo Grozavu sunt doar câțiva dintre antrenorii cu care Batin a lucrat de-a lungul carierei.

Citește și:
Universitatea Craiova a ridicat acreditările Gazetei și amenință redacția. Răspunsul GSP
Superliga
Universitatea Craiova a ridicat acreditările Gazetei și amenință redacția. Răspunsul GSP
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Campionate
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Care va fi componența play-off-ului? » Supercomputerul a actualizat Top 6 în Superliga, după această etapă
Superliga
Care va fi componența play-off-ului? » Supercomputerul a actualizat Top 6 în Superliga, după această etapă
Corina Caragea se bucură de cadoul de lux primit de la șefii PRO TV, pe plajă în Hawaii: „M-am îndrăgostit din nou”
Media
Corina Caragea se bucură de cadoul de lux primit de la șefii PRO TV, pe plajă în Hawaii: „M-am îndrăgostit din nou”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează