)
Articol de Alexandru Barbu - Publicat marti, 29 iulie 2025 01:03 / Actualizat marti, 29 iulie 2025 01:31
Noile generații nu-i vor mai număra trofeele, ele vor dezbate cum s-a descărcat influența legendarului antrenor în fotbalul românesc, cu imagini care se văd azi pe Facebook și Instagram. Dar vor fi obiective, nu virusate de melancolie.
Am fost rugat de diriguitorii suplimentului Lucescu #80 să traduc cariera selecționerului României pentru generația TikTok. Îți e rușine să scrii despre cineva cu mai multe trofee decât ai tu ani, însă nici șefii nu te roagă, de fapt.
Așa că încerc
Lucescu e un uriaș cu părul cărunt. Pe care suntem obligați să-l prețuim. Fiecare apariție îi e absorbită de cei care mâzgăleau caietele cu echipe imaginare în orele de Educație Tehnologică și Desen.
Cu o răbdare unică și un tact magistral, a creat cluburi și mai ales oameni, neîntrerupt, până la 80 de ani. Și nu s-a săturat, a revenit în România după două decenii de străinătate ca să ne califice la Campionatul Mondial. Probabil că nu va reuși. Mai puțin contează.
„Valoarea antrenorului este egală cu ultimul lui rezultat”, sună un celebru citat din Lucescu. Nici antrenorul nu are cum să fie de acord cu ideea, conștient că zeci, sute, mii de ore de muncă nu sunt ştampilate de un șut ratat ori reușit la colțul scurt.
Ar fi corect să-l considerăm un antrenor slab pe Lucescu dacă terminăm pe 3 în preliminarii, iar Țara Galilor ne-ar zdrobi la baraj? Ar fi o blasfemie.
Ce bine că Mircea Lucescu e criticat în 2025!
Factual, titanul tehnicienilor români le-a condus de pe bancă pe Dinamo, Rapid, Inter, Galatasaray, Șahtior. A cucerit 36 de trofee, cu 3 mai puține decât Pep Guardiola. Palmaresul îl plasează definitiv în istorie, la fel ca numerele pe care le-a bifat ca fotbalist, la Dinamo, la Corvinul, la naționala României.
Dar un conținut de succes se consumă azi în maximum 10 secunde, statistica brută nu face trafic, iar textul trebuie alertat.
Nimeni nu-i perfect, mai ales legendele
Azi, Lucescu e judecat de mulți, aproape de toți și pe criterii diverse. Caricaturizat în scheciuri, ironizat că atacă arbitrii, arătat cu degetul pentru cum l-a umilit pe Raț după un eșec cu Barcelona. Și bănuit că a pus în scenă meciuri aranjate. Sau că a fabricat Ghete de Aur.
Subiecte, multe reale, altele exagerate, puține inventate, care prind la puștii din 2025, pentru că ei nu văd în Lucescu o statuie indestructibilă, la fel ca în cazul lui Hagi. Poate superficiali, dar microbiștii care au crescut cu Bănel Nicoliță și cu Gabi Torje difuzați de GSP TV, nu cu Răducioiu și cu Ilie Dumitrescu povestiți de Țopescu, apreciază obiectiv marile personalități ale fotbalului, cu plusuri și minusuri în platanele balanței. Pe când seniorii tind să fie gripați de complexul nostalgiei.
Pe Mircea Lucescu l-a prins 2025 antrenând. E cu siguranță enervat de postacii răutăcioși, de ziariștii tineri și nesimțiți, dar are și satisfacția că e influent în era digitală, ajunge și la strănepoții celor de-o seamă cu el.
La 80 de ani, marți, Lucescu nu e anacronic. A avut grijă să se reinventeze constant, tactic și comportamental. Natural, tabloidizarea fotbalului nu l-a ocolit, și-a primit porția de hate. Numai că talentul și legenda fac cumva și ajung și în Sportul Popular, și în reelsurile de pe Instagram. E dovada absolută că mediul și contextul nu sunt decât forme, tot ce contează la final de veac e valoarea, offline sau online.
Poate că tinerii nu-l iubesc pe Lucescu așa cum o fac suporterii Dinamo născuți în '60, '70. Îl critică. Au motive, câteodată dreptate. Asta e bine, pentru că îl și urmăresc. Și învață că o mare carieră înseamnă să-ți dedici viața unei pasiuni. Că succesul nu se numără în like-urile unui viral, ci în testul timpului.
Că visurile ți le îndeplinești fiind dependent de ele - Lucescu era atât de obsedat de fotbal încât nu accepta ca balamalele de la uși să nu fie unse suficient, să scârțâie și să-i deranjeze echipa. Ovidiu Ioanițoaia povestea că nici măcar o intervenție pe inimă nu l-a oprit să pregătească în spital, pe la spatele medicilor, un banal meci cu Metalist Harkov din campionatul Ucrainei.
O lecție e și că eroii noștri au fost măcar o dată ticăloși.
Până la capăt
Gen Z are obiceiul de a plonja în scandal și în actualitate. Pe când realizările lui Mircea Lucescu nu sunt perisabile, nici pildele lui. Nici defectele lui. De-aici și conflictul care face bine tuturor. Două lumi opuse se ciocnesc și învață una de la cealaltă.
Da, Lucescu e un univers în sine. Născut în mahalele Bucureștiului, a străbătut epocile „tovarășilor” și „speechurilor cool” continuând să fie relevant. Și nu se va retrage pentru că a obosit. Nu până când nu va da share la tot ce a buchisit o viață.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
){kind=small}
