)
Articol de Narcis Drejan - Publicat vineri, 01 august 2025 12:01 / Actualizat sambata, 02 august 2025 05:28
Trebuie să recunoaștem că David Popovici scoate timpi de extraterestru, într-o țară unde improvizația este prima măsură în fața sărăciei, mai ales în sport
46,51 pe suta de metri liber. David Popovici a reușit ieri ceva ce nu poți descrie în cuvinte omenești. Doar 11 sutimi în spatele lui Pan Zhan Le, chinezul cu motor atomic în mușchi.
Într-un sport unde o clipire te scoate din medalie, Popovici e încă acolo, între zei. Numai că ironia supremă e asta: România nu are infrastructura pentru a scoate zei.
Nu are bazine, nu are copii care să vină în valuri spre natație, nu are nici măcar un plan coerent. Avem un singur fenomen, iar el înoată pentru noi toți. Restul? Apă de ploaie.
Este adevărat că David trage după el niște sportivi, niște copii care speră, însă el e departe de toți ceilalți, e cel mai bun din lume. E imposibil să aduci din România an de an câte un înotător, așa cum fac americanii, de exemplu.
Ungaria are 70. România, doar pe David
Vecinii noștri maghiari au trimis 70 de sportivi la Mondialele de natație. Șaptezeci! Să umpli un autocar și jumătate doar cu oameni care sar în apă. Și tot n-au aur. România a trimis unul care a băgat groaza în plutonul mondial.
E contrastul perfect între o țară care are sistem și o țară care trăiește din har. Dar cât mai putem trăi doar din har? Cât mai putem sta pe marginea bazinului, uitându-ne la David ca la un Mesia al apei, în timp ce restul lumii produce generații întregi de campioni? Și am zis bine bazinului, că atât avem, un bazin, raportat la numărul de sportivi.
Potec, Rădulescu, Luscan, arhitecții nevăzuți
Să nu ne mințim: federația a crescut sub Camelia Potec! Într-un sport unde haosul era regulă, acum există structură, există disciplină, există un minimum respect pentru performanță. Dar povestea nu se scrie doar cu președinți de federație.
Andrei Rădulescu e omul care ține echipa pe șine, iar Dragoș Luscan e cel care face magie. Cel mai bun antrenor de recuperare din România, poate printre cei mai buni din lume și nu exagerez!
Lucrează cu corpul ca un ceasornicar, repară, reglează, pune la loc fiecare șurub. Uitați-vă la Popovici: fluid, elastic, aproape inuman. Asta e munca lui Luscan, munca din spate, munca pe care publicul nu o vede. Nu există campioni fără meșterii care-i țin întregi.
De ce e Popovici atât de bun?
Pentru că nu e doar un talent, e și genetic construit pentru sportul ăsta. E un proiect. Și-a construit în jur o echipă care gândește, muncește și respiră pentru el. Are disciplina armatei de altădată, are știința corpului, are talentul lui Dumnezeu.
Într-o Românie care-și bate joc de sport, el și-a creat o enclavă perfectă. Un ecosistem mic și eficient care bate în față o țară întreagă. David e bun pentru că e mai mult decât un înotător: e un sistem într-o țară fără sistem.
Cum să înotăm spre performanțe fără bazine
Și totuși, hai să fim cruzi cu adevărul! România e o țară care nu știe să înoate! Avem câteva bazine obosite, închise iarna ca să nu consume gaz, câteva improvizații unde copiii se înghesuie ca sardelele și visează să fie „noul Popovici”.
Dar realitatea e că fără infrastructură, fără zeci și sute de copii în apă, Popovici va rămâne un accident fericit. O stea singulară pe cerul negru al sportului românesc.
Ne place să ne îmbătăm cu el, să-l punem pe afișe, să-l scoatem la parade, dar adevărul crud e că ne înecăm în propria indiferență. Apropo, pe Halep au și uitat-o deja fanii de tastatură, iubitorii de sport și de like-uri.
David Popovici e Dumnezeul apei. Dar Dumnezeul ăsta s-a născut într-o țară înconjurată de ape, dar fără infrastructură, într-o Românie care stă cu fruntea lipită de marginea bazinului și așteaptă o minune. El e minunea.
Dar dincolo de bucuria fiecărui record, ar trebui să ne doară că în spatele lui nu vine nimeni. Ungaria are 70 de sportivi și n-are aur. România are unul și are viitorul. Întrebarea e simplă: cât timp vom mai avea curajul să trăim doar dintr-un singur înotător?
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
