SPORTURI  »  BASCHET  »  SCANDAL

Mascota echipei, concediată după operație, dă în judecată clubul: „M-au trădat!”

Caz inedit în NBA! Mascota echipei Denver, concediată după operație. Foto: Instagram +17   FOTO
Caz inedit în NBA! Mascota echipei Denver, concediată după operație. Foto: Instagram

Articol de - Publicat joi, 14 august 2025 14:34 / Actualizat joi, 14 august 2025 15:11

Drake Solomon, mascota echipei Denver Nuggets, susține că a fost concediat pe nedrept. Acesta acuză conducerea francizei din Colorado de încălcarea legii privind protecția persoanelor cu dizabilități și solicită despăgubiri financiare.

Solomon a fost mascota echipei din NBA din 2021, preluând rolul de la tatăl său, care a purtat costumul lui „Rocky” timp de peste 30 de ani.

Mascota lui Denver Nuggets dă în judecată echipa: „M-au trădat!"

+12 FOTO

„A fost un moment când am aruncat la coș de la jumătatea terenului, iar lacrimile îmi curgeau pe față. Îmi este greu să-mi amintesc de acel moment. Acum, după ce s-a terminat așa, mă simt trădat. Am fost atât de loiali față de ei”, a declarat Solomon.

Conform declarațiilor sale, conducerea echipei Denver Nuggets i-a oferit 20.000 de dolari, cu condiția să semneze un document prin care se angaja să nu discute public despre această situație. A refuzat oferta.

„Mi s-a părut suspect. Nu am vrut să semnez. Am contactat avocați. Nu mi-am dorit niciodată ca lucrurile să se termine așa, dar nu a existat altă cale. Nu doar pentru mine, ci și pentru alții”, a adăugat Drake Solomon.

Mascota lui Denver Nuggets, concediată după operație

În timpul sezonului 2022/23, Solomon a fost diagnosticat cu necroză avasculară, o boală care duce la deteriorarea țesutului osos. După operație, s-a întors la muncă după 10 zile, deși durerea la șold a persistat. Anul următor, medicii au stabilit că are nevoie de o proteză de șold.

Când a informat conducerea clubului, i s-a spus că vor publica un anunț pentru postul său din cauza problemelor sale de sănătate. După recuperare, s-a întors la muncă, dar conducerea clubului a organizat deja audiții pentru un „nou Rocky”.

La scurt timp după aceea, Solomon a fost concediat, încălcându-se astfel legea antidiscriminare din Colorado. Avocatul său a comparat acest caz cu un concediu de maternitate. Pe lângă aparițiile la meciuri, Solomon participa la evenimente caritabile, acțiuni de colectare de jucării și programe de baschet pentru tineret.

Citește și:
Bernadette Szocs s-a relaxat la piscină: „Sărutată de soare”
Altele
Bernadette Szocs s-a relaxat la piscină: „Sărutată de soare”
Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!
Campionate
Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!
Anamaria a aflat decizia judecătorilor în procesul cu superstarul Luka Doncic: ce se întâmplă cu cele 50 de milioane de dolari
Baschet
Anamaria a aflat decizia judecătorilor în procesul cu superstarul Luka Doncic: ce se întâmplă cu cele 50 de milioane de dolari
Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet
Tenis
Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet
Frații Pavăl (Dedeman) - decizie majoră pentru lanțul de magazine Praktiker, cea mai mare rețea de bricolaj din Grecia
Profit.ro
Frații Pavăl (Dedeman) - decizie majoră pentru lanțul de magazine Praktiker, cea mai mare rețea de bricolaj din Grecia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet

Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează