Articol de Adrian Duţă - Publicat vineri, 15 august 2025 21:01 / Actualizat vineri, 15 august 2025 21:15
Unirea Slobozia a câștigat cu Metaloglobus, scor 2-1, în etapa #6 din Superliga. Echipa lui Prepeliță a fost condusă, dar a revenit miraculos pe final.
Programul complet al etapei #6 din Superliga
Slobozia și Metaloglobus s-au întâlnit pe stadionul considerat de ambele cluburi „acasă”, la Clinceni, în fața a 410 spectatori, și au oferit un meci neașteptat de spectaculos.
Slobozia și Metaloglobus au oferit un meci spectaculos
Elevii lui Mihai Teja au prestat un joc frumos în startul meciului și au avut numeroase ocazii, profitând și de intervențiile comice ale fundașilor adverși. Mingea s-a plimbat de multe ori prin fața porții lui Rusu, dar a lipsit limpezimea la finalizare a celor de la Metaloglobus. Portarul Unirii a avut și o intervenție senzațională, când a scos un șut din 6 metri.
Dacă bucureștenii nu au reușit să împingă mingea în plasă, în ciuda dominării și a ocaziilor mari create, au făcut-o adversarii pentru ei. Aganovic și-a dat autogol în minutul 17, iar Metaloglobus a deschis scorul. Jucătorul Sloboziei a fost surprins la o centrare din corner, mingea s-a lovit de el și a trecut pe lângă Rusu.
Duelul a continuat să producă ocazii și spectacol, dar mingea nu a mai intrat în plasă până spre final, când s-a jucat cu garda jos, așteptându-se lovitura care să facă KO adversarul.
Ce revenire în ultimele minute!
Slobozia a egalat în minutul 84, din penalty, prin Purece. Gazdele au obținut lovitură de la 11 metri în urma unei faze controversate. Afalna și-a împins un adversar în careul lui Metaloglobus, dar acțiunea a continuat. Iar Cosmin Achim a făcut henț imediat. Purece nu a stat la discuții de la 11 metri și a dus scorul la 1-1.
Ultimele minute au oferit un fotbal pur, pe contre, în care oricine putea marca. Afalna a făcut ce a vrut cu fundașii echipei lui Teja, dar a fost neinspirat atunci când a venit momentul să paseze decisiv sau să șuteze.
Metaloglobus a avut și ea șanse, însă fundașii adverși au blocat de fiecare dată. Iar Purece nu a ratat nici din acțiune și a marcat în minutul 90 golul care le-a adus victoria fotbaliștilor conduși de Prepeliță.
Unirea Slobozia a ajuns la 10 puncte în 6 etape și este, cel puțin pentru moment, pe locul 4. Metaloglobus e penultima, cu doar un punct.
FINAL. Unirea Slobozia - Metaloglobus 2-1
- Click AICI pentru statistici
- Au marcat: Purece 84 (pen.), 90 / Aganovic (autogol) 17
- 410 fani sunt la meci, oficial
Unirea Slobozia - Metaloglobus, echipele de start
Unirea Slobozia: Rusu - Negru, Dinu, Antoche, Dragu - Deaconu, Vl. Pop, Florescu - Rotund, Said, Aganovic
Rezerve: Gurău, Ibrian, Safranov, Șerbănică, C. Toma, Lemnaru, Hamdiji, Coadă, Purece, Bărbuț, Dulcea, Afalna
Absenți: Andrei Dorobanțu (accidentat)
Antrenor: Andrei Prepeliță
Metaloglobus: Gavrilaș - Kouadio, Pasagic, Caramalău, Sava - D. Irimia, Carvalho, Tous, Ely - Huiban, Ubbink
Rezerve: Nedelcovici, Al. Gheorghe, Visic, Milea, Neacșu, Sârbu, C. Achim, Lis, Al. Irimia, Camara, Abbey
Absenți: G. Dumitru (accidentat)
Antrenor: Mihai Teja
Stadion: Clinceni
Arbitru: Vadana Sorin (Cluj-Napoca - Cluj)
A1: Cerei Alexandru (Cluj-Napoca - Cluj)
A2: Orbuleţ Mircea (Bucureşti - Bucureşti)
Arbitru VAR: Chivulete Andrei Florin (Bucureşti - Bucureşti)
Asistent VAR: Trandafir Cristina Mariana (Bucureşti - Bucureşti)
Cosmin Olăroiu, investiție de milioane de euro într-un proiect major din București
Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă