FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

EXCLUSIV // VIDEO Pederzoli, directorul sportiv al Rapidului, a luat decizia în privința lui Manea și Aioani

Mauro Pederzoli - Csikszereda - Rapid: primele imagini de la nivelul gazonului. FOTO: Ionuț Iordache
Mauro Pederzoli - Csikszereda - Rapid: primele imagini de la nivelul gazonului. FOTO: Ionuț Iordache

Articol de , - Publicat miercuri, 20 august 2025 19:38 / Actualizat miercuri, 20 august 2025 19:43

Mauro Pederzoli (63 de ani), noul director sportiv de la Rapid, a oferit lămuriri într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor cu privire la situația lui Cristi Manea (28 de ani) și Marian Aioani (25 de ani), cei doi jucători care și-au manifestat dorința de a pleca pentru a obține mai multe minute de joc la alte echipe.

Marian Aioani a fost rezervă neutilizată în toate meciurile din acest sezon, iar Cristi Manea a jucat în patru partide înainte să se accidenteze și să se opereze la mână.

Manea a avut o accidentare mai veche la mână, care s-a agravat după partida cu FC Botoșani, 2-1, în care a intrat în minutul 42. Fundașul dreapta a fost supus unei intervenții chirurgicale în Barcelona, iar acum se află în perioada de recuperare.

VIDEO. Mauro Pederzoli:„Cristi Manea și Marian Aioani sunt jucătorii Rapidului”

Cristi Manea și Marian Aioani nu au oferte, sunt jucătorii Rapidului, ei se antrenează cu echipa, vorbim de Aioani, pentru că Manea se recuperează după accidentare, dar amândoi sunt jucători buni, deci nu sunt noutăți despre ei.

Manea s-a operat în Barcelona pentru că Rapid este un club mare, încercăm în orice situație să găsim ce este mai bine pentru jucătorii noștri, pentru toată lumea, așa că am analizat diferitele posibilități și, la final, am ales împreună să mergem în Barcelona pentru operație, nimic special.

Din păcate, este destul de obișnuit, nu doar în România, este normal peste tot ca jucătorul care nu joacă sau joacă doar câteva minute să fie uneori nemulțumit, respect asta, dar aștept profesionalism, sunt jucători ai Rapidului, trebuie să fie profesioniști și sunt profesioniști.

Sunt foarte mulțumit de echipă, dacă primim o ofertă, nu doar pentru ei, ci pentru toți, suntem gata să analizăm orice ofertă, dar interesul clubului, interesul Rapidului este cel mai important. Nu căutam un alt portar, îi avem pe Aioani, Stolz, îl avem pe tânărul Adrian Briciu care este un proiect foarte interesant, așa că momentan, suntem bine”, a declarat Mauro Pederzoli.

Pe 4 august, după victoria 2-1 cu FC Botoșani, Cristi Manea spunea răspicat că vrea să meargă într-un loc unde să prindă mai multe minute:

Când vezi că nu joci meci de meci titular, eu, care am pretenții să merg la echipa națională, normal că încerc să găsesc altceva. Nu vreau să deranjez pe nimeni, să iau banii degeaba sau...Eu vreau să mă bucur de fotbal și să joc. Nu e ușor să intri de pe bancă. Nu știu, aștept să văd săptămânile următoare, pentru că mai e perioadă de transferuri. Momentan, acum mă focusez pe ce e aici, dar nu știi ce se poate întâmpla. Nu, nu am discutat cu antrenorul, nu am vrut. E decizia dumnealui. Îmi respect toți colegii, sunt ca frații mei. Cine crede dumnealui că merită să joace, să joace. Am spus că nu vreau să deranjez. Nu-i nicio problemă, se găsesc locuri de muncă

- Cristi Manea

Citește și:
Iată cei 4 jucători care nu au fost opriți în lot de Lucescu pentru duelul de diseară!
Nationala
Iată cei 4 jucători care nu au fost opriți în lot de Lucescu pentru duelul de diseară!
Echipe la Turcia - România: GSP a avut dreptate! Așa va juca Lucescu diseară!
Nationala
Echipe la Turcia - România: GSP a avut dreptate! Așa va juca Lucescu diseară!
„Ieși afară!” » Incident în conferința lui Max Verstappen, la Suzuka. Olandezul l-a obligat să părăsească sala
Formula 1
„Ieși afară!” » Incident în conferința lui Max Verstappen, la Suzuka. Olandezul l-a obligat să părăsească sala
Amatorism incredibil! O altă vedetă de la Real Madrid examinată la piciorul greșit?! » L'Equipe face dezvăluiri halucinante
Campionate
Amatorism incredibil! O altă vedetă de la Real Madrid examinată la piciorul greșit?! » L'Equipe face dezvăluiri halucinante
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Profit.ro
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (2)
Ritchie
Ritchie  •  20 August 2025, 20:20

Ăsta ştie unde a venit?

Rean
Rean  •  20 August 2025, 19:48

Ar fi bine pentru fotbalul romanesc daca mai multe echipe ar avea oameni precum Perderzoli in staff-urile lor. Asa am mai reduce din scandaluri si clasicele telenovele.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close