FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

OFICIAL Djibril Diaw, fotbalist cu 14 minute în Ligue 1, a semnat în Superliga: „Bine ai venit!”

Djibril Diaw este noul fundaș central al celor de la FC Botoșani
Djibril Diaw este noul fundaș central al celor de la FC Botoșani

Articol de - Publicat luni, 25 august 2025 20:21 / Actualizat luni, 25 august 2025 22:50

Djibril Diaw (30 de ani) este noul fundaș central al celor de la FC Botoșani. Anunțul a fost făcut de clubul din Moldova, prin intermediul unui comunicat publicat pe site-ul oficial.

Senegalezul a jucat ultima oară pentru Bordeaux, formație care s-a desființat și a luat-o de la capăt din a patra ligă franceză. Înțelegerea urmează să expire în 2027.

Djibril Diaw este noul fundaș central al celor de la FC Botoșani

Bine ai venit, Djibril Diaw!

FC Botoșani anunță transferul jucătorului senegalez, Elhaddji Pape Djibril Diaw.
Născut pe 31.12.1994, la Dakar, în Senegal, fundașul central de 1.95 m a semnat un contract cu „roș-alb-albaștri” pe o perioadă de doi ani.

Elhaddji Pape Djibril Diaw a semnat cu FC Botoșani din postura de jucător liber de contract după ce și-a încheiat angajamentul cu formația franceză, Bordeaux. În Hexagon, noul fundaș central al „roș-alb-albaștrilor” a mai evoluat pentru Laval, Angers și Caen.

Bun venit în familia FC Botoșani și mult succes, Elhaddji Pape Djibril Diaw!

- comunicat FC Botoșani

Djibril Diaw, fotbalist cu 14 minute în Ligue 1, a semnat în Superliga: „Bine ai venit!”
Djibril Diaw este noul fundaș central al celor de la FC Botoșani

Djibril Diaw a jucat 14 minute în Ligue 1, la Angers, în 2019, într-un meci cu Montpellier, scor 2-2.

La FC Botoșani va concura pe post cu Andrei Miron, Rijad Sadiku, Miguel Munoz, Riad Suta și Luca Popa.

A valorat cel mai mult în 2023, 500.000 de euro, atunci când era fotbalistul celor de la Laval.

FC Botoșani are un start neașteptat de bun de sezon în Superliga. Se află pe locul 4, cu 12 puncte după primele 7 etape. Le-a învins pe Unirea Slobozia, FC Argeș și Csikszereda, a remizat cu Farul Constanța, Dinamo și CFR Cluj, și a pierdut doar cu Rapid.

Senegalezul ar putea debuta pentru noua echipă pe 27 august, atunci când FC Botoșani va juca în deplasare cu Unirea Alba Iulia, în play-off-ul Cupei României Betano.

Citește și:
Scăpat din calvarul de la CFR Cluj, fotbalistul s-a fotografiat alături de iubita celebră » A participat și la Survivor România
Superliga
Scăpat din calvarul de la CFR Cluj, fotbalistul s-a fotografiat alături de iubita celebră » A participat și la Survivor România
Răsturnare! Gigi Becali ia doar 1,5 milioane pe Daniel Bîrligea » Condiția să primească și restul banilor: „Dacă nu, vine înapoi”
Superliga
Răsturnare! Gigi Becali ia doar 1,5 milioane pe Daniel Bîrligea » Condiția să primească și restul banilor: „Dacă nu, vine înapoi”
„Vă zic 100%!” » Românul care a jucat la Frosinone îl pune în temă pe Daniel Bîrligea: „Nu există așa ceva la ei!”
Superliga
„Vă zic 100%!” » Românul care a jucat la Frosinone îl pune în temă pe Daniel Bîrligea: „Nu există așa ceva la ei!”
Prinși în «ofsaid» » Internaţionalul n-a mai putut ascunde relația cu Valentina: „Ești în patul lui!”
Campionate
Prinși în «ofsaid» » Internaţionalul n-a mai putut ascunde relația cu Valentina: „Ești în patul lui!”
FOTO Mitsubishi readuce la viață un nume legendar
Profit.ro
FOTO Mitsubishi readuce la viață un nume legendar
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo

Imaginile weekendului: un potop de fani copleșește un munte pentru un campion mondial al Franței!


Comentarii (1)
Scrooge
Scrooge  •  26 August 2025, 00:09

Wooooow…..bine ca n-are 7 secunde…..

Vezi toate comentariile (1)
Comentează