SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN

Fostul elev al lui Rafa Nadal a făcut istorie la US Open, la o zi după ce colega lui a reușit o performanță similară!

Coleman Wong/Foto: Imago Images
Coleman Wong/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 25 august 2025 21:45 / Actualizat luni, 25 august 2025 21:45

Coleman Wong (21 de ani, 173 ATP) a făcut istorie pentru țara sa, devenind primul jucător din Hong Kong care câștigă un meci pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam. Tenismenul în vârstă de 21 de ani l-a învins pe Aleksandar Kovacevic (26 de ani, 71 ATP), scor 6-4, 7-5, 7-6 (4), și s-a calificat în turul al doilea al US Open.

Coleman Wong are parte de un parcurs excelent la US Open. După 3 victorii în calificări, 6-4, 6-2 vs. Chris Rodesch (24 de ani, 162 ATP), 4-6, 6-3, 7-5 vs. Matteo Gigante (23 de ani, 130 ATP) și 6-3, 6-4 vs. Billy Harris (30 de ani, 151 ATP), numărul 173 mondial a intrat pe tabloul principal de la Flushing Meadows.

Coleman Wong, primul jucător din Hong Kong care obține o victorie pe tabloul principal al unui Grand Slam

Acolo, în primul tur, Wong l-a avut ca adversar pe americanul Aleksandar Kovacevic. Jucătorul din Hong Kong a evoluat excelent și a avut nevoie de doar 3 seturi pentru a se impune: 6-4, 7-5, 7-6 (4).

După ultima minge, Wong s-a prăbușit la pământ de bucurie, însă s-a ridicat rapid și a mers spre mijlocul terenului, unde i-a strâns mâna adversarului. Apoi a continuat să sărbătorească și să se bucure de aplauzele publicului.

În turul al doilea, Wong va juca împotriva lui Adam Walton (26 de ani, 85 ATP), care a trecut cu 6-4, 7-6 (4), 5-7, 6-1 de francezul Ugo Humbert (27 de ani, 23 ATP). Wong l-a întâlnit pe australian și în turul al treilea de la Miami Open, unde a fost învins cu 6-7 (6), 6-4, 4-6, fiind cea mai bună performanță a sa până la momentul respectiv.

Coleman Wong și Alexandra Eala și-au perfecționat jocul la academia lui Rafa Nadal

Coleman Wong este absolvent al academiei Rafa Nadal, fiind felicitat adesea de legendarul tenismen cu 22 de titluri de Grand Slam. Victoria sa vine la o zi după ce Alexandra Eala (20 de an, 75 WTA), fosta lui colegă de la academia din Mallorca, a devenit prima jucătoare filipineză ce obține un succes pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam.

Tenismena de 20 de ani a învins-o cu 6-3, 2-6, 7-6 (11) pe Clara Tauson (22 de ani, 14 WTA) și va juca în turul al doilea fie cu Cristina Bucsa (27 de ani, 95 WTA), fie cu Claire Liu (25 de ani, 371 WTA).

Citește și:
Verdict crunt în direct, după 1-1 cu Ararat: „Craiova nu se va califica. E incredibil!”
Europa League
Verdict crunt în direct, după 1-1 cu Ararat: „Craiova nu se va califica. E incredibil!”
Dezertări pe bandă în Gruia: al doilea nume important care și-a reziliat contractul cu CFR Cluj
Superliga
Dezertări pe bandă în Gruia: al doilea nume important care și-a reziliat contractul cu CFR Cluj
Anamaria Prodan a venit la Craiova însoțită de impresarul neamț și a constatat cu stupoare: „Nu cred că e fair, că e bun rău”
Europa League
Anamaria Prodan a venit la Craiova însoțită de impresarul neamț și a constatat cu stupoare: „Nu cred că e fair, că e bun rău”
Rezultate halucinante în Europa League » Campioana a luat ȘAPTE în Polonia, maghiarii l-au subordonat pe Salah
Europa League
Rezultate halucinante în Europa League » Campioana a luat ȘAPTE în Polonia, maghiarii l-au subordonat pe Salah
Fabrică străină în România, la a doua încercare: Unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Turcia, Europen, aflat la o doua încercare de extindere pe piața românească, ridică o fabrică de uși și ferestre
Profit.ro
Fabrică străină în România, la a doua încercare: Unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Turcia, Europen, aflat la o doua încercare de extindere pe piața românească, ridică o fabrică de uși și ferestre
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Portarul devenit celebru la Campionatul Mondial se românește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează