FOTBAL  »  Superliga  »  

"Lotul este echilibrat"

Articol de - Publicat vineri, 20 iunie 2008 00:00

Deşi preşedintele Marin Condescu susţine că antrenorul Eugen Neagoe este cel care decide lotul, tehnicianul îl contrazice. „Nu eu fac lotul, de obicei valoarea jucătorilor îşi spune cuvîntul şi ceea ce au arătat campionatul trecut. Unii dintre ei au renunţat singuri să mai vină şi îşi caută echipe. Pînă sîmbătă o să stabilim cine pleacă, vom ştii exact pe cine ne vom baza”, a declarat Neagoe.

Tehnicianul se aşteaptă şi la contestaţii după ziua de sîmbătă. „Jucătorii care nu vor fi păstraţi nu vor fi mulţumiţi. Pe unii dintre ei, chiar dacă sînt valoroşi, nu pot să-i opresc pentru că nu pot face antrenament cu 30 de jucători. Mă voi baza pe 26 de jucători pentru campionatul care urmează, eu zic că sînt suficienţi. Încercăm să mai aducem doi sau trei jucători pentru a fi lotul de aceeaşi valoare, toţi jucătorii pentru a nu avea pe parcursul campionatului probleme. Anul trecut, în momentul cînd a lipsit unul sau doi jucători s-a cunoscut în jocul echipei”, a continuat Neagoe.

„Lotul este mult mai echilibrat acum după părerea mea. Probabil, dacă reuşim să aducem şi jucătorii pe care îi mai dorim, va fi mult mai echilibrat. Toţi fotbaliştii vor avea şanse în această perioadă, pînă la începerea campionatului să demonstreze că pot fi titulari. În acest moment îmi e foarte greu şi mie şi nu putem să trecem peste un anumit număr de jucători”, a declarat principalul pandurilor.

„Poate că 20 sau 22 dintre ei sînt de aceeaşi valoare, dar nu pot juca decît 11. Încerc să fiu cît mai corect şi mai realist cu toate că sînt convins că voi mai face şi eu o greşeală şi poate nu voi alege pe cel mai în formă care este cel mai îndreptăţit să joace. Dar, dacă o voi face, va fi fără intenţie. Voi încerca să încep acest campionat cu cei mai în formă şi cei mai buni jucători”, a încheiat Neagoe.

Citește și:
Șocant! Ce semnifică numărul #168, purtat de jucătorii Iranului pe haină, la sosirea la Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Șocant! Ce semnifică numărul #168, purtat de jucătorii Iranului pe haină, la sosirea la Mondial
Clipe de groază, pe gazon, în timpul amicalului Ungariei!
Campionate
Clipe de groază, pe gazon, în timpul amicalului Ungariei!
Ioan Varga trebuie să-i plătească o avere jucătorului aruncat peste bord de Dan Petrescu: „Tratament abuziv, vădit nelegal”
Superliga
Ioan Varga trebuie să-i plătească o avere jucătorului aruncat peste bord de Dan Petrescu: „Tratament abuziv, vădit nelegal”
Zeljko Kopic a revenit în România și a spus totul despre despărțirea de Dinamo: „Acum nu mai trebuie să intri pe Google ca să mă cauți”
Superliga
Zeljko Kopic a revenit în România și a spus totul despre despărțirea de Dinamo: „Acum nu mai trebuie să intri pe Google ca să mă cauți”
 EXCLUSIV ANAF închide rețeaua de magazine
Profit.ro
 EXCLUSIV ANAF închide rețeaua de magazine
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Aici sunt multe proteste violente înainte de CM” » Actrița română stabilită de 17 ani în Mexic descrie viața la 11.000 de km de București și ce schimbări a observat la revenirea în țară: „A fost foarte ciudat”

Șocant! Ce semnifică numărul #168, purtat de jucătorii Iranului pe haină, la sosirea la Mondial


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează