FOTBAL  »  NATIONALA  »  TRICOLORI.RO

Florentin Petre: "Se trece prea uşor peste performanţe"

Articol de GSP - Publicat vineri, 20 iunie 2008 00:00

Internaţionalul Florentin Petre a declarat pentru tricolori.ro că nu există motive pentru care jucătorii naţionalei ar trebui criticaţi, ţinând cont că înainte de turneul final nimeni nu le acorda vreo şansă la obţinerea de puncte

"Am jucat bine în faţa campioanei şi vicecampioanei mondiale şi nu cred că e cazul să fim criticaţi, pentru că înainte de Euro nu ne dădea nimeni nici măcar unu la sută şanse să ajungem la poarta adversă, dar să scoatem vreun punct. Nu ne-am speriat, chiar dacă presiunea era mare, însă nu s-a putut mai mult. Nu a fost vorba nici de oboseală. Când vii la Euro, uiţi de toate astea. Lumea să nu uite totuşi că ne-am calificat primii din gurpă şi am ajuns la un turneu final după foarte mult timp. Se trece mult prea uşor peste performanţe", a declarat Florentin Petre. Mijlocaşul în vârstă de 32 de ani crede că Victor Piţurcă ar trebui să continue ca selecţioner al României: "Cred că Piţurcă ar trebui să continue. A obţinut rezultate bune şi merită să rămână pe banca naţionalei".

Citește și:
Gigi Becali a plecat furios de la stadion și i-a făcut PRAF: „Rușine! Asta îi reproșez lui Reghecampf” » Singurul jucător care a scăpat
Superliga

Depunctări pentru două echipe din Superliga » Dinamitează lupta la play-off + Antrenorul amenință cu plecarea

Război total cu Rapid! Miza e imensă: „Mergem în instanță! Nu-i mai iertăm!”

Daniel Pancu, discurs devastator: „Mă depășește, jucătorii nu pot! Avem o problemă mare”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională: „Căutăm alte soluții”

Noi imagini spectaculoase de pe șantierul Polivalentei - OZN: „Am pus șampania la frapat” + Costul investiției a crescut cu aproape 60%!

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează