FOTBAL  »  NATIONALA  »  SCANDAL DRAGOMIR-PRUNEA

Prunea: “Dragomir atîrna ca o slugă!”

Articol de - Publicat luni, 23 iunie 2008 00:00

Florin Prunea îl atacă dur pe şeful LPF, Dumitru Dragomir.

– Domnule Prunea, ce primă de calificare la Euro aţi luat?
– Nu ştiu încă, dar de ce mă între­baţi, aşa, dintr-o dată?

– Există informaţii că Dumi­tru Dragomir urmează să vă acuze că, alături de Lu­pescu, aţi încasat exact aceiaşi bani ca şi jucătorii!
– Şi nu merit nici o premiere pentru munca prestată de-a lungul campaniei?! Eu cred că da! Fede­raţia s-a ocupat în primul rînd să asigure banii pentru fotbalişti şi pentru tehnicieni, aşa că am şi ape­lat la un credit bancar. M-am cam săturat însă să-i tot dăm atenţie acestui om fals numit Dragomir!

“E un laş“

– La ce vă referiţi?
– Păi, acum, la Euro, atîrna ca o slugă pe lîngă echipa naţională! Şi a fugit ca un laş din Elveţia după meciul cu Italia, cînd a simţit că băieţii încă se pot califica! Îl aştept să facă dezvă­luirile cu care tot ameninţă, altfel va fi deranj!

– Puteţi traduce ce înseamnă deranj?
– În primul rînd că Dragomir ar trebui suspendat din toate funcţiile de la FRF pe perioada procesului pe care-l are în prezent! Atenţie, cred că e singurul şef de ligă din lume care e judecat pentru o culpă penală! Oricum, el nu prea mai are treabă cu Federaţia, fiindcă e prea ocupat cu DNA-ul!

“Calcă pe cadavre”

– Dragomir a lăsat senzaţia că a răcit relaţiile pînă şi cu selecţionerul Victor Piţurcă!
– Cînd Dragomir are un interes propriu, calcă pe cadavre, nu-l mai interesează nimic! A văzut că nu-l mai bagă nimeni în seamă şi vrea să facă pe interesantul. Asta e tot!

– Povestea cu delegările in­fluenţate de Alex Rădulescu?
– Tîmpenii! Nici n-are rost să discutăm o aşa enormitate!

Citește și:
Celălalt Istanbul: partea întunecată a metropolei în care joacă România » Kuștepe, locul în care toți se feresc să intre, inclusiv taximetriștii
Special
Celălalt Istanbul: partea întunecată a metropolei în care joacă România » Kuștepe, locul în care toți se feresc să intre, inclusiv taximetriștii
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
Noutati auto
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
Tot ce s-a întâmplat la sosirea naționalei la Istanbul: detaliul remarcat la Mircea Lucescu și scenele petrecute la hotel » N-au lipsit Burleanu și Gino
Nationala
Tot ce s-a întâmplat la sosirea naționalei la Istanbul: detaliul remarcat la Mircea Lucescu și scenele petrecute la hotel » N-au lipsit Burleanu și Gino
Ce cred italienii: Gazzetta dello Sport a oferit scorul exact la Turcia - România
Nationala
Ce cred italienii: Gazzetta dello Sport a oferit scorul exact la Turcia - România
FOTO Primul aeroport privat din România atrage un investitor elvețian
Profit.ro
FOTO Primul aeroport privat din România atrage un investitor elvețian
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (17)
 •  24 Iunie 2008, 22:50

Daca Lobont si Coman erau din generatia lui Prunea, atat el cat si Stelea ar fi dat cu matura prin vestiar, sa ne scuteasca.Nu vreau sa imi mai aduc aminte de sferturile cu Suedia, ca ma enervez din nou.

 •  24 Iunie 2008, 05:19

Ce sa-ti povestesc! Tu vorbesti o engleza atat de curata ca roseste Shakespeare in mormant! Ai fost un portar mediocru la nivel mondial, iar cultura ta e jalnica

 •  24 Iunie 2008, 02:18

ar trebui goniti cat mai repede acesti 2 lingai prunea si lupescu,pana nu strica fotbalul romanesc de tot.....

Vezi toate comentariile (17)
Comentează