FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Dan Șucu, la conferință în Italia: „Mi-am dat seama când am preluat Rapid. O echipă mică nu poate performa fără să se consolideze”

Dan Șucu, alături de Ezio Maria Simonelli, președinte al Lega Serie A. Foto: Imago Images
Dan Șucu, alături de Ezio Maria Simonelli, președinte al Lega Serie A. Foto: Imago Images

Articol de - Publicat joi, 11 septembrie 2025 23:24 / Actualizat joi, 11 septembrie 2025 23:37

Dan Șucu, patronul celor de la Rapid și Genoa, a fost prezent la la conferința „Genoa și fotbalul: un nou pod între economia Italiei și a României”. El a vorbit despre obiectivele celor două cluburi pe care le conduce.

Omul de afaceri român a spus că pentru Rapid își dorește să joace în cupele europene, în timp ce pentru clubul italian a setat o țintă de 40 de puncte în acest sezon din Serie A.

Dan Șucu: „Din momentul în care am investit în Rapid, mi-am dat seama că o echipă mică nu poate performa bine fără să se consolideze”

„Prima mea experiență în fotbal a fost acum trei ani și jumătate, când acționarii unui club important precum Rapid București, o echipă cu peste un milion de fani, m-au rugat să preiau echipa.

Mi-au cerut ajutor pentru investiții, am strâns capitalul, iar Rapid București este acum printre primele șase echipe din România. Anul acesta, vrem să jucăm în competiții europene. Din momentul în care am investit în Rapid, mi-am dat seama că o echipă mică nu poate performa bine fără să se consolideze”, a transmis Dan Șucu, conform celor de la tuttomercatoweb.com.

Dan Șucu, despre obiectivele cu Genoa: „Scopul este să ajungem la 40 de puncte cât mai repede posibil, apoi vom vorbi despre alte lucruri”

„Întotdeauna am căutat să găsesc parteneri, iar când mi s-a oferit șansa de a investi în Genova, nu am ezitat. Am făcut o scurtă analiză și am decis să investesc. Și sunt foarte fericit că am făcut-o.

În iulie, am mers la Moena (n.r. comună din provincia Trento). Când am văzut 500 de familii în vacanță, la cinci ore de mers cu mașina până acolo, doar pentru a fi aproape de echipa pe care o iubesc, mi s-a părut extraordinar. Este o dovadă de încredere greu de cuantificat și de înțeles.

Am renovat 70% din ceea ce trebuie renovat. Scopul este să ajungem la 40 de puncte cât mai repede posibil, apoi vom vorbi despre alte lucruri. Pentru asta, avem nevoie să fim umili și de muncă asiduă. Aceasta este ideea pe care am avut-o întotdeauna. Cu siguranță vrem să contribuim cu resursele noastre, care nu sunt puține, dar nici enorme”, a transmis Dan Șucu, conform sursei citate.

Citește și:
S-a întors la FCSB și poate juca cu Petrolul: „E foarte, foarte bine”
Superliga
S-a întors la FCSB și poate juca cu Petrolul: „E foarte, foarte bine”
Răzvan Burleanu, discurs incredibil după ce Istvan Kovacs s-a făcut de râs la derby-ul Dinamo - FCSB
Superliga
Răzvan Burleanu, discurs incredibil după ce Istvan Kovacs s-a făcut de râs la derby-ul Dinamo - FCSB
Sydney Sweeney, cea mai în vogă imagine de la Hollywood, reclamă la limită pentru o casă de pariuri
Pariuri sportive
Sydney Sweeney, cea mai în vogă imagine de la Hollywood, reclamă la limită pentru o casă de pariuri
Trei transferuri ratate de CFR Cluj în ultimul moment: „Am vorbit cu Gigi pentru Tavi Popescu”
Superliga
Trei transferuri ratate de CFR Cluj în ultimul moment: „Am vorbit cu Gigi pentru Tavi Popescu”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (5)
sughibughi
sughibughi  •  12 Septembrie 2025, 07:51

retrogradeaza in Italia

utilizator șters
utilizator șters  •  12 Septembrie 2025, 07:44

Unde's suporterii rapidisti, sa il ia la suturi pe nenea Sucu pentru ca a declarat Rapidul "o echipa mica"?

DragVali
DragVali  •  12 Septembrie 2025, 07:23

Băi nea, în spatele tău stau "resursele" celor mulți, foarte mulți mircea crișani că doar ce s-a întâmplat după '89 de voi, cu voi, pentru voi și urmașii urmașilor voștri s-a "întâmplat" !

Vezi toate comentariile (5)
Comentează