INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GRECIA

6 goluri! Meci de INFARCT pentru Răzvan Lucescu în Grecia cu ultimul loc

PAOK și Răzvan Lucescu, meci nebun în campionatul Greciei. FOTO: X
PAOK și Răzvan Lucescu, meci nebun în campionatul Greciei. FOTO: X

Articol de - Publicat duminica, 28 septembrie 2025 22:28 / Actualizat duminica, 28 septembrie 2025 22:28

PAOK, formația antrenată de Răzvan Lucescu (56 de ani), a remizat în deplasare cu Asteras Tripolis, scor 3-3, în etapa 5 din campionatul Greciei. A fost o partidă plină de evenimente, în care elevii lui Răzvan au condus și cu 3-1, însă au fost egalați pe final.

PAOK se afla pe locul 3 înaintea partidei, cu 10 puncte, în timp ce Asteras era ultima (14), cu un singur punct. La pauză se marcaseră deja 5 goluri.

PAOK și Răzvan Lucescu, meci nebun în campionatul Greciei

Asteras a deschis scorul în minutul 7, prin Federico Macheda, însă elevii lui Răzvan Lucescu au întors soarta partidei într-un interval de 5 minute.

Mai întâi, Kiril Despodov a transformat o lovitură de la 11 metri (21), pentru ca Giannis Konstantelias să puncteze pentru 2-1 (26).

PAOK a forțat și a mai înscris o dată până la pauză prin Fedor Chalov, care a transformat, de asemenea, o lovitură de la 11 metri (34).

Nu a fost, însă, ultimul gol al reprizei. Asteras a redus din diferență prin Emmanouilidis (45+2). Iar PAOK a încercat să marcheze golul 4 în repriza a doua, însă s-a văzut egalată cu 15 minute înainte de final.

Nicholas Gioacchini a înscris golul egalării pentru Asteras (74), care a obținut un punct mare în fața formației lui Răzvan Lucescu. S-a terminat 3-3, iar PAOK ajunge la 4 meciuri consecutive fără victorie în toate competițiile.

În urma acestui rezultat, PAOK rămâne pe locul 3 în campionatul Greciei, cu 11 puncte după primele 5 etape. De cealaltă parte, Asteras părăsește ultima poziție și urcă pe 13, cu 2 puncte.

Pentru PAOK urmează duelul din deplasare cu Celta Vigo, în grupa principală de Europa League, pe 2 octombrie. În campionat va primi vizita rivalei Olympiakos, pe 5 octombrie.

Rezultatele înregistrate de PAOK în ultimele 4 meciuri

  • Levadiakos - PAOK 4-1 (Cupa Greciei)

  • PAOK - Panetolikos 0-0 (campionat)

  • PAOK - Maccabi Tel Aviv 0-0 (Europa League)

  • Asteras - PAOK 3-3 (campionat)

Citește și:
Dinamo își schimbă din nou sigla!
Superliga
Dinamo își schimbă din nou sigla!
Cornel Dinu, atac fără precedent în direct: „O canalie! Ăștia nu sunt oameni, sunt bestii”
Superliga
Cornel Dinu, atac fără precedent în direct: „O canalie! Ăștia nu sunt oameni, sunt bestii”
Și-a încărcat bateriile la Mamaia! Jaqueline Cristian, vacanță „ca fetele” după operația la genunchi
Tenis
Și-a încărcat bateriile la Mamaia! Jaqueline Cristian, vacanță „ca fetele” după operația la genunchi
Giganții fotbalului, prezenți la înmormântarea lui Franco Baresi! Fețe nemaivăzute de microbiști de ceva vreme și-au făcut apariția
Campionate
Giganții fotbalului, prezenți la înmormântarea lui Franco Baresi! Fețe nemaivăzute de microbiști de ceva vreme și-au făcut apariția
Carrefour vinde magazinele către proprietarul spitalului Memorial din București, în Turcia. Cel mai mare lanț turc de magazine alimentare împrumută 250 milioane de dolari pentru achiziție
Profit.ro
Carrefour vinde magazinele către proprietarul spitalului Memorial din București, în Turcia. Cel mai mare lanț turc de magazine alimentare împrumută 250 milioane de dolari pentru achiziție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Omul din umbră din echipa „Zeiței de la Montreal”: „Nota 10? Meritul Nadiei 80%. Eu – 1%!” + De ce nu vorbește Comăneci despre barbariile lui Karolyi

Dinamo își schimbă din nou sigla!


Comentarii (2)
Toteu333
Toteu333  •  29 Septembrie 2025, 00:02
Postat de rocky5 pe 28 Septembrie 2025, 23:04

O echipă slabă, cu un antrenor mediocru!

absolut! s-a vazut clar cat de bun antrenor e la meciurile cu fcsbul, rusinea Europei

rocky5
rocky5  •  28 Septembrie 2025, 23:04

O echipă slabă, cu un antrenor mediocru!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează