FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ

„Am fost jalnici, va fi prăpăd” » Alex Chipciu, tiradă la interviu! A aruncat cu acuze fără milă: „Să treacă timpul şi să luăm bătaie”

Alexandru Chipciu
Alexandru Chipciu

Articol de - Publicat sambata, 04 octombrie 2025 19:14 / Actualizat sambata, 04 octombrie 2025 22:28

Alex Chipciu (36 de ani), unul dintre veteranii celor de la Universitatea Cluj, nu își explică eșecul incredibil de pe terenul nou-promovatei Csikszereda, scor 1-2, din etapa a 12-a a Superligii. Acesta a avut un discurs virulent la finalul partidei, explicând că nimic din ce s-a discutat la pauză nu s-a respectat în repriza secundă.

Acesta nu a reușit să găsească nicio explicație pentru cele întâmplate și a acuzat că jocul mergea într-o direcție în care toată lumea voia ca partida să se termine mai repede și echipa lui să fie învinsă.

Atmosfera este una tensionată în lotul clujenilor, iar imediat după meci antrenorul Neluțu Sabău a anunțat că vrea să demisioneze de la echipă.

Alex Chipciu a răbufnit după eșecul cu Csikszereda: „Un haos cum de mult nu am mai trăit”

„Nu ştiu explicaţiile, că dacă le ştiam preveneam ce s-a întâmplat acum. În prima repriză am avut multe ocazii, e incredibil că n-am putut marca de pe linia porţii, iar după prima repriză nu mă gândeam că nu câştigăm. După cum s-a derulat meciul, mi se pare incredibil.  

La pauză am vorbit că facem, că dregem, apoi iei gol la prima fază! E crunt, se întâmplă rar un astfel de deznodământ, când în prima repriză ai ocazii, iar în a doua crezi că vei câştiga. 

După golul de 2-0 a fost un haos cum de mult n-am mai trăit, adică am jucat ca nişte jucători, voiai să pleci acasă. Probabil tot spiritul ăsta a fost împotriva noastră, toţi făceau cu jumătate de măsură să treacă timpul şi să luăm bătaie.  

Cred că se puteau da mai multe minute de prelungiri, n-am avut nici mingi pe aici, nu că asta ar fi influenţat rezultatul ca joc mă refer, dar când nu sunt mingi şi stau pe jos 700 de ore şi să dai cinci minute de prelungiri... 

Arbitrajul mi s-a părut... nu aş zice pro-Csikszereda. Noi am fost jalnici în repriza a doua, să folosesc un cuvânt dur. Va fi prăpăd dacă nu ne unim. 

Ce strigau şi suporterii, că nu merităm să jucăm la U Cluj şi să ne fie ruşine trebuie să le acceptăm, că aşa e în fotbal. Când e rău trebuie să-l accepţi şi să facem ceva data viitoare. La fotbal, golul se dă greu şi dacă-l iei uşor e clar că nu vei fi sus. Am luat goluri uşoare în toate meciurile, iar ocaziile avute nu le-am fructificat.  

(n.r. De ce nu mai sunteţi aceeaşi echipă din sezonul trecut?) Nu ştim, în fotbal nu ştii niciodată. Se întâmplă din cauza multor factori şi e clar că toţi suntem de vină”, a spus după meciul de sâmbătă după-amiaza Alex Chipciu, citat de orangesport.ro.

Clasamentul din Superliga la zi

Citește și:
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Superliga
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Campionate
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (4)
costeltudor
costeltudor  •  04 Octombrie 2025, 23:19

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

sport66
sport66  •  04 Octombrie 2025, 21:17

DA..SI DL CIPCIU A JUCAT PENIBIL...IN CITEVA MECIURI...PASE AIUREA..SI DL NISTOR..A JUCAT PENIBIL...IMI AMINTESC PASELE AIUREA INAPOI A LUI NISTOR IN MECIUL CU FCSB...11M RATATE CU CRAIOVA...

Erji_Manastur
Erji_Manastur  •  04 Octombrie 2025, 20:34

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează