Articol de Ionuţ Iordache, Cristi Preda (foto), Romeo Ene - Publicat duminica, 05 octombrie 2025 22:11 / Actualizat luni, 06 octombrie 2025 02:48
FCSB - Universitatea Craiova. Tensiune maximă pe Arena Națională, la derby-ul etapei 12 din Superliga. A fost o partidă cu de toate, penalty-uri, decizii de arbitraj corectate de VAR și o eliminare!
Craiova a primit lovitură după lovitură pe Arena Națională. Mai întâi, Mihnea Rădulescu (20 de ani), titularul postului U21, s-a accidentat în minutul 14 și a fost înlocuit cu David Matei.
Apoi, FCSB a deschis scorul după penalty-ul transformat de Florin Tănase (30 de ani), în minutul 39, iar repriza secundă a mai venit cu un moment complicat pentru elevii lui Mirel Rădoi.
FOTO. Alexandru Cicâldău, eliminat în FCSB - Universitatea Craiova
În minutul 58, oltenii au rămas în inferioritate numerică. Alexandru Cicâldău (28 de ani) a primit al doilea cartonaș galben și a fost eliminat de către „centralul” Istvan Kovacs.
Inițial, fotbalistul Craiovei fusese avertizat în prima repriză (45+6') după ce l-a călcat pe Florin Tănase. Duelul a avut loc în apropierea băncii oltenilor.
Iar în minutul 58 a ridicat piciorul sus, joc periculos și l-a lovit în cap pe Darius Olaru, căpitanul roș-albaștrilor. Lovitură clară, iar Istvan Kovacs i-a acordat cel de-al doilea cartonaș galben.
Misiune complicată pentru Craiova, care evoluase sub așteptări 11 contra 11. Cartonașul roșu încasat de Cicâldău este al treilea la rând pe care îl încasează oltenii.
Totul a început vinerea trecută, atunci când Nicușor Bancu a fost eliminat la meciul cu Dinamo, după lovitura pe care i-a aplicat-o lui Danny Armstrong.
Iar joi, la meciul cu Rakow din grupa principală de Conference League, Vladimir Screciu a fost eliminat direct după un fault din postura de ultim apărător. Cicâldău va rata meciul cu Unirea Slobozia de pe teren propriu, de etapa viitoare.
GALERIE FOTO. Cele mai tari 20 de imagini de la FCSB - Universitatea Craiova
VIDEO CU FAZA. Istvan Kovacs a dat penalty pentru FCSB, ajutat de VAR, pentru un fault al lui Screciu asupra lui Stoian
Sursă video: Prima Sport 1
Clasamentul la zi din Superliga