INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Postecoglou, gata?! Fostul antrenor al lui Drăgușin e fără victorie la Forest: „Voi avea o discuție cu patronul”

Ange Postecoglou / Foto: Imago
Ange Postecoglou / Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 06 octombrie 2025 13:18 / Actualizat luni, 06 octombrie 2025 13:39

Ange Postecoglou se agață de postul său de la Nottingham Forest, confirmând că va purta discuții cu patronul Evangelos Marinakis despre viitorul său.

Numit pe 9 septembrie la Nottingham Forest, Ange Postecoglou n-a reușit să câștige niciun meci dintre cele șapte la care a stat pe bancă. Are o medie de 0,29 puncte pe partidă, din două remize.

Ange Postecoglou: „Nu pot face nimic în privința asta”

Iar duminică, după eșecul de la Newcastle, 0-2, a admis că postul său este în joc. Într-o declarație acordată pentru Sky Sports, după meci, Postecoglou a dezvăluit că ar urma să aibă o discuție cu patronul Evangelos Marinakis.

„Mă aștept să am o discuție cu proprietarul și cu toți cei de la clubul de fotbal despre ce am început aici, unde ne aflăm și ce trebuie să facem, cu siguranță, da. Dacă oamenii vor să mă evalueze după trei săptămâni și jumătate, nu pot face nimic în privința asta”, a spus fostul antrenor al lui Radu Drăgușin la Tottenham.

Postecoglou a pus problema și altfel: „Am avut o opțiune - aș fi putut sta pe o canapea și să mă uit la meci astăzi și să nu fiu implicat în niun fel. Dar am preferat să fiu aici. Îmi plac provocările. Și dacă e o luptă, o zbatere, e în regulă. Dacă oamenii din afară nu cred că sunt persoana potrivită - sau chiar cei din club nu cred asta - nu contează pentru mine”.

Ange Postecoglou s-a luat de reporterul Sky Sports: „E un joc distractiv, nu-i așa?”

Tehnicianul australian s-a luat inclusiv de reporterul Sky Sports care-i punea întrebări.

„Dacă vrei să găsești lucruri de care să te agăți, sigur! Uite, și eu am purtat o jachetă diferită astăzi! E un joc distractiv, nu-i așa? Săptămâna asta e vorba de mine și cine știe, poate tu ești bine și eu plec.

Săptămâna viitoare va fi altcineva și e multă distracție în jurul lui. Nu-mi pasă! Îmi place poziția în care mă aflu acum, în care trebuie să lupt pentru orice. Asta am făcut toată cariera mea”, a încheiat Postecoglou.

Citește și:
Soția i-a anunțat plecarea de la FCSB, imediat după victoria cu Rapid
Superliga
Soția i-a anunțat plecarea de la FCSB, imediat după victoria cu Rapid
„De unde i-o fi adus?” » Adrian Porumboiu, furibund după derby: „Un figurant, își dă cu ulei de cânepă și atât”
Superliga
„De unde i-o fi adus?” » Adrian Porumboiu, furibund după derby: „Un figurant, își dă cu ulei de cânepă și atât”
Supermodel după supermodel » Cel mai mare jucător din istoria fotbalului american are o nouă iubită
Altele
Supermodel după supermodel » Cel mai mare jucător din istoria fotbalului american are o nouă iubită
Ce se întâmplă cu schimbul Boutoutaou - Nsimba? » Gigi Becali a dezvăluit imediat după FCSB - Rapid
Superliga
Ce se întâmplă cu schimbul Boutoutaou - Nsimba? » Gigi Becali a dezvăluit imediat după FCSB - Rapid
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează