Articol de Romeo Ene - Publicat marti, 21 octombrie 2025 10:23 / Actualizat marti, 21 octombrie 2025 17:09
Cătălin Cîrjan (22 de ani), căpitanul lui Dinamo și unul dintre fotbaliștii-cheie din acest sezon pentru „câini”, a avut parte de momente neplăcute după derby-ul cu Rapid, pierdut pe Arena Națională, scor 0-2. Pe rețelele de socializare, mijlocașul a devenit ținta numărul 1 a fanilor din cauza evoluției neconvingătoare.
Dincolo de acest aspect, părinții fotbalistului crescut de Arsenal au citit comentariile și au izbucnit în lacrimi după ce au văzut injuriile pe care le-a primit.
Dezvăluirea a fost făcută de Ștefan Știucă, cel care este crainicul clubului și care susține că are o relație de prietenie cu familia lui Cîrjan.
Părinții lui Cătălin Cîrjan, mijlocașul lui Dinamo, în lacrimi după eșecul cu Rapid: „Foarte bizar cum a devenit o țintă predilectă”
Dinamovist de mic, Cîrjan a fost crescut în spiritul alb-roșu. Tatăl lui obișnuia să-l ia cu el pe stadion, iar Cătălin a devenit unul dintre cei mai buni fotbaliști ai clubului.
Evoluția lui timidă din derby-ul cu Rapid a fost subliniată luni de președintele Andrei Nicolescu, însă mult mai duri au fost unii suporteri, care au ales să-l înjure prin intermediul rețelelor de socializare.
„În cazul lui vorbesc cifrele, cât aleargă pe meci. Hai să vă spun un secret: pe mine m-au dus părinții lui acasă aseară (n.r. - duminică), da? Eu sunt prieten cu ei, ne mai vedem în familie, vorbim.
Băi, părinții lui au lăcrimat amândoi citind comentariile. Dacă vouă vi se pare normal, nu neapărat pentru Cîrjan, căpitanul echipei, care vine de la 5 ani cu frate-su și taică-su în peluză, ci în general pentru un jucător al echipei pe care noi afirmăm că o iubim, să-i facem pe maică-sa și taică-su să plângă după meci?
Când ăsta știe numai sport și dă totul? Pe mine mă depășește noțiunea de suporterat, înseamnă... e mult. Să spun o chestie: foarte bizar cum a devenit Cîrjan o țintă predilectă.
Am văzut niște postări, am citit niște comentarii, prefer să cred că sunt conturi fake (n.r. - false), oameni care au poate o frustrare personală legată de jucătorul nostru, altă explicație mi-e foarte greu să găsesc. Noi ne comportăm ca și cum echipa a arătat nasol”, a spus crainicul lui Dinamo, la emisiunea „Totul pentru Dinamo”.
Cîrjan a jucat 13 meciuri în acest sezon pentru Dinamo, perioadă în care a marcat 2 goluri și a oferit 3 assist-uri.
Este cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 1,8 milioane de euro.
A fost unul dintre jucătorii care au greșit duminică la golul 2 marcat de Rapid, atunci când a pierdut ușor o minge la centrul terenului.
Clasamentul la zi din Superliga
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu