FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE

VIDEO Mutarea-cheie prin care Emeric Ienei l-a anihilat pe Diego Armando Maradona: „A fost inspirat: eram omul potrivit”

Fostul mare mijlocaș Iosif Rotariu (63 de ani) și-a amintit de meciul în care, cu ajutorul marelui Emeric Ienei, decedat la 88 de ani, l-a anihilat pe Diego Armando Maradona. +20   FOTO
Fostul mare mijlocaș Iosif Rotariu (63 de ani) și-a amintit de meciul în care, cu ajutorul marelui Emeric Ienei, decedat la 88 de ani, l-a anihilat pe Diego Armando Maradona.

Articol de - Publicat joi, 06 noiembrie 2025 11:50 / Actualizat joi, 06 noiembrie 2025 12:59

Fostul mare mijlocaș Iosif Rotariu (63 de ani) a fost în direct la emisiunea GSP Live, în cadrul căreia și-a amintit de meciul în care, cu ajutorul marelui Emeric Ienei, decedat la 88 de ani, l-a anihilat pe Diego Armando Maradona.

Se întâmpla la Mondialul din 1990, disputat în Italia, când România remiza în fața Argentinei marelui Maradona cu scorul de 1-1.

Iosif Rotariu a povestit cum selecționerul de atunci al „tricolorilor” a avut inspirația de a-l alege pe al drept cel care avea să îl țină în marcaj pe Maradona, cel mai bun fotbalist din acel moment.

VIDEO. Iosif Rotariu, despre Emeric Ienei: „Toată cariera mea i se datorează”

„În primul rând, toată cariera mea sportivă se leagă de domnul Emeric Ienei. El a fost cel care m-a dorit și m-a adus la Steaua de la Poli la două săptămâni după ce a câștigat Liga Campionilor. M-a titularizat la echipa națională în preliminariile pentru Campionatul Mondial, practic toate marile mele performanțe se leagă de dânsul.

Nu a fost doar un antrenor, a fost ca un tată. Un mentor care m-a îndrumat să fac performanță și care m-a ajutat enorm de mult. Practic, îi datorez tot vizavi de ce a însemnat fotbalistul Iosif Rotariu. Nu am ținut legătura în ultima perioadă, dar m-am întâlnit de multe ori cu dânsul la Oradea, cu ani în urmă, când încă putea să mai meargă la stadion. Dânsul a fost și în Consiliul de Administrație, deci ne-am mai întâlnit.

Emerich Ienei
Emeric Ienei, alături de trofeele sale, foto: GSP
+15 FOTO

Dânsul a fost omul care mi-a găsit locul în echipa mare a Stelei. Am trecut din fundaș stânga, mijlocaș stânga, în locul lui Majearu. Știa să le găsească locul în teren jucătorilor, locul în care dădeau cel mai bun randament. Iar la Mondialul din Italia a fost omul decisiv, care a găsit cheia în partida cu Argentina, ca să îl marchez pe Diego Armando Maradona.

După o discuție cu dânsul, a considerat că pentru a anihila jocul Argentinei trebuie să îl blocăm pe Maradona. S-a gândit foarte mult. Eram un jucător polivalent, cu o capacitate de efort foarte bună, destul de agresiv, în sensul bun al cuvântului. Nu renunțam la lupta corp la corp, a considerat că eu aș putea să îl marchez.

A fost inspirația dânsului și șansa mea. Pe oricine mai întrebați, nu își amintește de meciurile sau trofeele pe care le-am câștigat, ci de faptul că l-am marcat pe Maradona”, a spus Rotariu, la GSP Live.

Match Quiz FC Basel - FCSB

Lasă-ți predicțiile pentru FC Basel - FCSB și poți câștiga una dintre cele 5 mingi Europa League!

Citește și:
Turcii ne-au redus la tăcere „Zidul Galben”! Iată ce reprezenta scenografia 3D afișată la start + ce s-a întâmplat la imn
Nationala
Turcii ne-au redus la tăcere „Zidul Galben”! Iată ce reprezenta scenografia 3D afișată la start + ce s-a întâmplat la imn
Turcia - România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026 » „Tricolorii”, în ofensivă, la borna minutului 20!
Nationala
Turcia - România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026 » „Tricolorii”, în ofensivă, la borna minutului 20!
Iată „loja de Aur” a României la Istanbul! Cum au apărut Hagi, Popescu, Răducioiu și partenerele lor
Nationala
Iată „loja de Aur” a României la Istanbul! Cum au apărut Hagi, Popescu, Răducioiu și partenerele lor
Cu o oră înainte de Turcia – România, Mircea Lucescu a adresat un manifest către FIFA: „Nu e normal!”
Nationala
Cu o oră înainte de Turcia – România, Mircea Lucescu a adresat un manifest către FIFA: „Nu e normal!”
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Profit.ro
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează