FOTBAL  »  LIGA 2  »  A MURIT IENEI

FOTO + VIDEO Zeci de candele la stadionul „Steaua”, la 24 de ore de la moartea lui Emeric Ienei

Omagii Emeric Ienei la Stadionul Steaua // foto: Dumitru Angelescu (Libertatea) +30   FOTO
Omagii Emeric Ienei la Stadionul Steaua // foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)

Articol de , - Publicat joi, 06 noiembrie 2025 13:48 / Actualizat joi, 06 noiembrie 2025 14:04

Fanii continuă să îi aducă un ultim omagiu marelui Emeric Ienei, decedat ieri, 5 noiembrie, la vârsta de 88 de ani. Pe esplanada stadionului „Steaua”, la primele ore ale dimineții, joi, 6 noiembrie, erau depuse zeci de candele, sub imagini de colecție din cariera absolut senzațională a titratului antrenor.

Fotoreporterul Libertatea, Dumitru Angelescu, a fost joi dimineață în Ghencea, unde fanii continuă să îi aducă un ultim omagiu legendei roș-albastre, care va fi înmormântată sâmbătă, la Oradea.

Zeci de candele au fost depuse în dreptul ușii de la intrarea principală, alături de două coroane și câteva buchete de flori, toate așezate de suporteri în zona unde cei de la Steaua au amenajat un colț special, pentru un ultim omagiu, alături de 7 fotografii ale lui Ienei.

Poate cifra 7 nu a fost aleasă întâmplător, având în vedere faptul că pentru Steaua el a marcat şapte goluri în cele 254 de meciuri oficiale în care a jucat.

Imagini de la stadionul Steaua pe 6 noiembrie // foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
Imagini de la stadionul Steaua pe 6 noiembrie // foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
Imagini de la stadionul Steaua pe 6 noiembrie // foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
Imagini de la stadionul Steaua pe 6 noiembrie // foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
Imagini de la stadionul Steaua pe 6 noiembrie // foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
+25 FOTO

În intervalul de 20 de minute cât timp fotoreporterul Libertatea s-a aflat la arenă, trei persoane au venit să aprindă o lumânare în memoria legendei steliste.

VIDEO. Momente surprinse la stadionul Ghencea în dimineața zilei de 6 noiembrie

Deși joi dimineață a fost liniște la Stadion, zeci de fani au venit cu lumânări și flori încă de miercuri seara. Aceștia și-au dat întâlnire la ora 21:00, iar pe stadionul din Ghencea au fost afișate mesaje emoționante în memoria lui Emeric Ienei: „Legendele nu mor niciodată” și „Te vom iubi mereu”.

A apărut și un banner de mari dimensiuni: „Cu gândul la trecutul glorios, dar trăind ani grei / Cei care nu au trădat își iau rămas bun de la marele Ienei!”.

Emeric Ienei s-a născut pe 22 martie 1937 în comuna Agriș, la aproximativ 160 de kilometri de Oradea.

Sâmbătă, 8 noiembrie, ora 14:00, va fi înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Municipal Rulikowski din Oradea.

10 cifre reper din cariera de antrenor a lui Emeric Ienei:

  • 386 meciuri în prima divizie cu Steaua, FC Bihor, CS Târgovişte și U Craiova. Palmares: 218 victorii, 79 remize, 89 eșecuri

  • 6 titluri de campion, toate cu Steaua: 1975/'76, 1977/'78, 1984/'85, 1985/'86, 1986/'87, 1993/'94. În 1976 a oprit o serie de 8 ani fără titlu, cea mai lungă din istoria roş-albaştrilor

  • 4 Cupe ale României: 1975/'76, 1984/'85, 1991/'92, 1998/'99

  • Cupa Campionilor Europeni 1985/'86

  • 51 de meciuri la naţionala României: 23 victorii, 14 remize, 14 eșecuri

  • A calificat România la CM 1990, după o pauză de 20 de ani

  • A fost antrenorul României la CE 2000, de numele lui legându-se și prima victorie la un turneu final continental, 3-2 cu Anglia

  • A reuşit prima calificare din grupele unui turneu mondial (CM 1990) şi prima din grupele unui turneu european (CE 2000)

  • A condus Steaua în 31 de partide europene. Palmares: 13 victorii, 8 remize, 10 eșecuri. Finala cu FC Barcelona a fost al 13-lea meci

  • E tehnicianul cu cele mai multe Derby-uri Steaua - Dinamo, 23 (19 în campionat și 4 în Cupă)

Emeric Ienei. Foto: Gazeta Sporturilor
Emeric Ienei. Foto: Gazeta Sporturilor
Emeric Ienei. Foto: Gazeta Sporturilor
Emeric Ienei. Foto: Gazeta Sporturilor
Emeric Ienei. Foto: Gazeta Sporturilor
+44 FOTO
Citește și:
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Superliga
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Campionate
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Noutati auto
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
VIDEO
Profit.ro
VIDEO "Trenul cu care facem cruce" - imagini dintr-un tren modernizat cu vagon restaurant
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează