OPINII  »  UNIVERSITATEA CRAIOVA

Lui Mirel Rădoi i-ar trebui un psiholog

Editorial Aurelian Botezatu
Editorial Aurelian Botezatu

Articol de - Publicat luni, 10 noiembrie 2025 13:01 / Actualizat luni, 10 noiembrie 2025 15:50

Mirel Rădoi și-a dat demisia de la Universitatea Craiova, după alte patru tentative eșuate!

În ianuarie, când l-a concediat pe Costel Gâlcă și l-a readus pe bancă pe Mirel Rădoi, scriam că Mihai Rotaru a înlocuit tusea cu junghiul. Așa a fost. În cele 10 luni cât a stat pe banca Universității Craiova, fostul selecționer al naționalei României mi-a confirmat în mai multe rânduri percepția.

Mirel Rădoi chiar a fost un junghi pentru Mihai Rotaru

Pentru patronul clubului, Rădoi chiar a fost un junghi. Instabil emoțional, Mirel a erupt ori de câte ori nu i-a convenit câte ceva și a mai amenințat de patru ori cu demisia. O dată, Rotaru a reușit să-l întoarcă din drum. Dar acum, chiar nu mai merita efortul.

Cum nu merita nici efortul de a-l readuce pe bancă, după acel prim mandat de 4 luni din 2022, încheiat cu un scandal-monstru. Atunci l-a arătat cu degetul pe Sorin Cârțu, acum se spune că ar fi avut un dinte împotriva patronului.

Lui Mirel Rădoi i-ar trebui un psiholog
Mirel Rădoi / foto: Ionuț Iordache (GSP.ro)

Senzația este că lui Rădoi îi trebuie un psiholog. Cineva care să-l facă să priceapă că meseria asta de antrenor presupune, pe lângă mult talent și carte, un psihic de fier. Când gestionezi atâția jucători, tu trebuie să te ridici deasupra lor din toate punctele de vedere, să-i faci să te urmeze și cu ochii închiși. Dar când tocmai tu arunci primul mănușa, ei ce să mai înțeleagă?

Mirel Rădoi și lipsa grijii zilei de mâine

Mă urmărește o reacție a lui Mirel din primul său mandat, când se punea problema viitorului unora dintre jucătorii care nu prea dădeau randament. Atunci spunea că el, dacă ar fi tras pe margine, poate sta bine merci acasă, pentru că are din ce să trăiască cât se poate de decent. Dar ei?!

Tocmai lipsa acelei griji pentru ziua de mâine pare să-i creeze un mare prejudiciu nu omului, ci antrenorului Mirel Rădoi. Poate și de aceea îi este atât de ușor să-și strângă jucăriile și să plece în situații dificile, când „căruța” se împotmolește în noroi. Dar și așa ceva se poate rezolva cu un psiholog. Dacă nu, este loc berechet în tribună. Sau în studiourile TV.

Citește și:
„Camuflată” pentru pârtie, o recunoști? Basmul anului 2025 în tenis: cel mai bun loc din carieră și zeci de sponsori care „roiesc”
Tenis
„Camuflată” pentru pârtie, o recunoști? Basmul anului 2025 în tenis: cel mai bun loc din carieră și zeci de sponsori care „roiesc”
Louis Munteanu, transfer iminent de la CFR Cluj » Clubul care l-a convins pe Varga! Se stabilesc ultimele detalii
Superliga
Louis Munteanu, transfer iminent de la CFR Cluj » Clubul care l-a convins pe Varga! Se stabilesc ultimele detalii
Nigeria redeschide un subiect sensibil, după tragicul accident în care doi apropiați ai lui Anthony Joshua au murit
Box
Nigeria redeschide un subiect sensibil, după tragicul accident în care doi apropiați ai lui Anthony Joshua au murit
Mega-stadionul care rivalizează cu Santiago Bernabeu pentru finala CM 2030 » Va avea 115.000 de locuri: imagini de pe șantier
Campionate
Mega-stadionul care rivalizează cu Santiago Bernabeu pentru finala CM 2030 » Va avea 115.000 de locuri: imagini de pe șantier
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Profit.ro
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO

Comentarii (23)
Moshu1
Moshu1  •  11 Noiembrie 2025, 19:07

Nu ar trebui sa va ginditi putin mai mult inainte sa dati verdictul asta asa transant ? "Tusea" de la Craiova,cind a intalnit un patron adevarat are rezultate foarte bune ! Nu cumva altcineva de la Craiova are nevoie de psih....atru ?

micia
micia  •  10 Noiembrie 2025, 19:00

...mai ales în studiourile tv. Adevărații tehnicieni acolo ii găsești.

unuldepestrada
unuldepestrada  •  10 Noiembrie 2025, 18:50
Postat de RaduBraila pe 10 Noiembrie 2025, 18:15

Eu zic să analizați rezultatele următorului și sa le comparați cu ale lui Rădoi. Să nu cumva să aflăm că a avut de furcă cu super vedetele alea pline de fumuri. Chiar vi se pare întâmplător că aceste super rezultate apărute după o secetă de decenii nu au nicio legătură cu Mirel? Prea ne grăbim sa judecăm fără să știm ce se întâmplă în spatele ușilor închise Părerea mea

Ai dreptate si eu sunt de acord ca Mirel are stofa de antrenor. Doar ca daca nu ii faci fata lui Baiaram si Cicaldau, ce te faci cand te duci prin Europa si ajungi la alt nivel de fotbalisti?

Vezi toate comentariile (23)
Comentează