Articol de GSP.RO - Publicat marti, 18 noiembrie 2025 16:56 / Actualizat marti, 18 noiembrie 2025 17:15
Numeroase site-uri web din întreaga lume, printre care și GSP.ro, au fost marți, 18 noiembrie, nefuncționale și inaccesibile din cauza unei probleme tehnice la Cloudflare.
Este vorba despre o platformă care oferă tehnologii esențiale pentru buna funcționare a site-urilor, precum protecția împotriva atacurilor cibernetice și gestionarea traficului.
Printre site-urile afectate la nivel global s-au numărat și rețeaua X (fosta Twitter), Spotify și ChatGPT. Chiar și Downdetector, platforma care oferă actualizări despre astfel de probleme, a întâmpinat dificultăți de accesare.
Cloudflare alimentează o parte semnificativă a internetului: aproximativ 20% dintre site-urile web din lume folosesc într-o anumită măsură serviciile sale.
Furnizorul portalului nostru de asistență întâmpină în prezent probleme, astfel că este posibil ca clienții să întâmpine erori la vizualizarea sau răspunsul la cazurile de asistență
comunicatul Cloudflare
Problemele au început în jurul orei 13:30, ora României. Ulterior, Cloudflare a anunțat pe site-ul său că a identificat cauza și că lucrează la remedierea situației. Motivul exact este, deocamdată, necunoscut.
„În cursul zilei de astăzi, mai multe site-uri web (inclusiv site-ul DNSC, dar şi site-uri ale unor entităţi de presă sau reţele de socializare) au devenit indisponibile din pricina unor probleme de furnizare a serviciilor companiei Cloudflare. Problemele semnalate au fost remediate între timp”, a transmis, marţi, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC)
Din cauza acestui rol intermediar, indisponibilitatea serviciilor companiei determină erori la accesarea site-urilor web aflate sub gestiune, fără să semnaleze o problemă cu infrastructura site-ului respectiv. DNSC transmite că acest eveniment a fost datorat unor erori operaţionale şi nu este o consecinţă a unui atac cibernetic
reprezentanţii DNSC
O parte dintre site-uri și-au revenit în jurul orei 16:40. „A fost implementată o soluție și credem că incidentul a fost rezolvat. Continuăm să monitorizăm eventualele erori pentru a ne asigura că toate serviciile funcționează normal”, a fost mesajul Cloudflare.
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu