GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  BT

SPECIAL Povestea unei campioane. Simona Halep dezvăluie sacrificiul uriaș făcut înainte de vârsta majoratului: ,,Primul pas e să ai încredere"

Articol de GSP - Publicat duminica, 30 noiembrie 2025 09:00

De Ziua Națională a României, Banca Transilvania alege an de an să scoată la suprafață nu solemnitatea, ci forța invizibilă care ne ține în mișcare. Nu aplauzele, ci rezistența. Nu momentele de glorie, ci felul în care, atunci când suntem la pământ, găsim totuși un motiv să ne ridicăm. Campania din acest an, „Povestea spune că putem”, aduce în față oameni care au trecut prin momente-limită, dar care n-au făcut un pas înapoi.

Printre ei, una dintre cele mai puternice povești vine de la Simona Halep, sportiva care a schimbat istoria tenisului românesc și care a demonstrat, cu fiecare revenire, că marile victorii se nasc din refuzul de a renunța.

Simona și-a construit cariera nu doar pe talent, ci pe încăpățânarea de a se ridica după fiecare lovitură, iar una dintre ele a venit chiar la început de drum.

Simona Halep, decizie de „da sau nu”: „Primul pas este să ai încredere”

Iar Simona spune povestea exact așa:

„Am ajuns la Roland Garros, la juniori, în 2008, pe un vârf de formă și am câștigat. A fost un vis împlinit. Deodată, nu știu dacă eram la un antrenament sau ceva de genul, am rămas complet blocată. Nu mai puteam să mă mișc cu coloana. 

Am început să plâng, m-am speriat. Am fost în București și mi s-a spus că trebuie să fac operație. Cu siguranță, a fost o alegere de «da» sau «nu». Coloana mea deja suferise, aveam 17 ani, totul era mult prea devreme. Nu a fost ușor să fac ceva extrem ca să-mi rezolv problema și să pot juca tenis.

Am avut încredere și știam că acel sacrificiu merită pentru a ajunge la cel mai înalt nivel. Viitorul ți-l construiești singur, iar primul pas este să ai încredere și să crezi că poți ajunge acolo unde îți dorești.”

Iar restul l-a scris istoria: două titluri de Grand Slam, 64 de săptămâni pe locul 1 mondial, 20 de trofee WTA și o carieră care a inspirat nu doar un sport, ci o țară întreagă.

Pentru că, în final, victoria nu începe cu trofeul, începe cu hotărârea de a nu te opri.

Citește și:
Controversa de la penalty-ul ratat de Kylian Mbappe provoacă reacții extreme: „Dovada că Mondialul e trucat!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Controversa de la penalty-ul ratat de Kylian Mbappe provoacă reacții extreme: „Dovada că Mondialul e trucat!”
„Părinte, eu cred că nu mai pot” » Preotul care a fost pe lac cu Gabi Mureșan dezvăluie ultimele clipe ale fostului fotbalist: „I-am zis: «Stai pe aici că e beznă»”
Superliga
„Părinte, eu cred că nu mai pot” » Preotul care a fost pe lac cu Gabi Mureșan dezvăluie ultimele clipe ale fostului fotbalist: „I-am zis: «Stai pe aici că e beznă»”
Negocierile avansează, Ștefan Baiaram e tot mai aproape de transferul verii! Peste Darius Olaru!
Superliga
Negocierile avansează, Ștefan Baiaram e tot mai aproape de transferul verii! Peste Darius Olaru!
FIFA a anunțat delegările din „sferturi” » Ce se întâmplă cu Istvan Kovacs
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
FIFA a anunțat delegările din „sferturi” » Ce se întâmplă cu Istvan Kovacs
BNR: Piața imobiliară e subevaluată, după toți indicatorii. Există un decalaj între cerere și ofertă care pune presiune pe prețuri
Profit.ro
BNR: Piața imobiliară e subevaluată, după toți indicatorii. Există un decalaj între cerere și ofertă care pune presiune pe prețuri

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Apropiatul lui Gabi Mureșan are informații tulburătoare: „A sărit în lac după saună. Au încercat să-l resusciteze, chiar a răspuns un pic”

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (4)
utilizator șters
utilizator șters  •  30 Noiembrie 2025, 17:11

Foarte talentat cel care a făcut Photoshop-ul ăla! Eu zic ca îi dublați salariul

varanga53
varanga53  •  30 Noiembrie 2025, 14:58

Afost o idee buna sa-si micsoreze sanii pentru a nu mai forta coloana !

Newman
Newman  •  30 Noiembrie 2025, 09:36

Este adevarat ca a facut sacrificii, dar eu fost doar in interes personal, asa cum facem toti pentru a ne atinge obiectivele.Din pacate a dat cu piciorul in toata cariera sportiva drogandu-se.Nu mai poate fi un exemplu pentru alti tineri.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează